Business Report: Loviturile imobiliare ale celui mai misterios investitor grec din Romania; Vosganian: "Chiar daca intra in insolventa, Oltchim tot are nevoie de ajutor de stat"; Romania nu va introduce taxa pe tranzactiile financiare
Vosganian: „Chiar daca intra in insolventa, Oltchim tot are nevoie de ajutor de stat”. Intrarea Oltchim in insolventa in vederea restructurarii nu elimina necesitatea acordarii unui ajutor de stat pentru repornirea combinatului la o capacitate de productie de minim 65%. Varujan Vosganian, ministrul Economiei, ne-a declarat: „Chiar daca Oltchim va intra in insolventa in vederea reorganizarii, tot trebuie sa facem o infuzie de capital, lucru cu care toata lumea este de acord. Acest aport de capital este considerat ajutor de stat si trebuie notificat la Comisia Europeana. Am discutat cu reprezentantii Fondului Monetar International si cu cei ai Comisiei Europene si i-am informat ca vom depune documentatia necesara pentru aprobarea acestui ajutor de stat de care combinatul are nevoie pentru repornirea productiei la un nivel la care sa fie asigurata profitabilitatea”. Domnia sa nu ne-a precizat valoarea ajutorului de stat pentru Oltchim Ramnicu Valcea, scrie Bursa.ro.
Loviturile imobiliare ale celui mai misterios investitor grec din Romania. Ioannis Papalekas este, poate, cel mai discret investitor imobiliar din Romania si artizanul celei mai mari tranzactii inregistrate de piata locala. A coordonat vanzari si cumparari de imobile in valoare de peste 650 mil. euro si este descris de breasla ca fiind exceptia care confirma situatia precara a investitorilor greci. Povestea sa incepe in jurul anului 2003, perioada in care se puneau bazele pietei imobiliare moderne si apareau primele imobile de sticla in Romania. A reusit sa stranga in jurul sau un grup de investitori britanici si greci care au fondat companiile Diamond Development si Jaguar Development, prin intermediul carora s-au construit cladirile de birouri Eliade Tower, PGV Tower, Nord Business Center, Strauss Business Center, Puccini si Dorobanti Business Center. Contrar curentului care directiona piata imobiliara catre un varf subred, el si partenerii sai au vandut tot ce aveau pana la instalarea crizei in Romania, pentru ca in ultimii ani sa cumpere imobile la preturi mult diminuate. In tot acest timp, el a reusit sa se fereasca de ochii presei si a lucrat numai prin intermediul avocatilor sai, unul dintre acestia fiind Gabriel Biris, anunta Capital.ro.
Ovidiu Nicolescu: Circa 100.000 de firme aflate pe pierdere sunt amenintate cu falimentul de impozitul pe microintreprinderi. Pachetul fiscal nu are studiu de impact. Masura Guvernului de a introduce obligativitatea microintreprinderilor de a plati impozitul de 3% indiferent daca sunt pe profit sau in pierdere va obliga pana la 100.000 de firme sa-si reduca activitatea sau sa dea faliment, a declarat miercuri, pentru cursdeguvernare.ro, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMM), Ovidiu Nicolescu. El a aratat ca masura fiscala adoptata de guvern poate avea ca efect pozitiv cresterea anumitor incasari la buget, insa a avertizat ca obligativitatea platii impozitului de 3% si pentru firmele care sunt in pierdere conduce la falimenul lor si, implicit, scaderea incasarilor de contributii sociale si impozite pe salariile angajatilor microintreprinderilor afcetate, care insumeaza mai mult decat ceea ce statul primeste prin cei 3% impozit pentru microintreprinderi, informeaza Cursdeguvernare.ro.
Noua taxa auto va readuce rablele in circulatie. Guvernul a uitat principiul „poluatorul plateste” si vrea sa reduca substantial taxa pe care o vor plati la inmatriculare masinile foarte vechi, cu grad mare de poluare, respectiv cu motorizari non-euro sau euro 1 si euro 2 Noua taxa auto, timbrul de mediu, ce ar putea fi adoptat in curand de guvern, va ingreuna cel mai mult viata posesorilor de masini cu motoare euro 3 si euro 4 si pe a celor care doresc sa isi cumpere o asemenea masina. Potrivit formulei prezentate de Guvern intr- un proiect de ordonanta, acestia vor avea de platit, in cele mai multe cazuri, mult peste nivelul achitat in prezent. De exemplu, pentru un Volkswagen Golf 4, cu motor euro 4, taxa va creste de la 238 de euro la 452 de euro. Masura este de asteptat sa aiba un impact destul de puternic asupra pietei de vanzari auto locale, scrie EVZ.
Romania nu va introduce taxa pe tranzactiile financiare. Romania nu va introduce o taxa pe tranzactiile financiare, dar nici nu se opune initiativei tarilor din UE care doresc si sustin acest lucru. Secretarul de stat Claudiu Doltu, reprezentantul Romaniei la reuniunea Ecofin, de la Bruxelles a declarat: „Si acum, dar si anul trecut, Romania si-a sustinut in cadrul Consiliului Ecofin punctul de vedere, plecand de la faptul ca, pe de o parte, intelegem interesul si argumentele partenerilor nostri din UE care au initiat acest demers, dar, pe de alta parte, conditiile noastre specifice ne conduc spre o abordare prudenta si pragmatica in sensul neparticiparii la extinderea aplicarii taxei pe tranzactii financiare”, citeaza „Mediafax”. Orice potentiala crestere a costurilor de tranzactie pentru clientii sistemului financiar ar putea afecta semnificativ mediul economic din Romania, care este inca fragil, a mai precizat secretarul de stat, anunta Adevarul.
Licitatiile pentru Nabucco, programate inainte de decizia finala de investitie. Compania de proiect pentru gazoductul Nabucco intentioneaza sa finalizeze licitatiile pentru rezervarea de capacitati inainte ca actionarii sa ia decizia finala de investitie, ne-a declarat Reinhard Mitschek, directorul executiv al Nabucco Gas Pipeline International. Optimismul conducerii Nabucco a fost generat de intelegerea parafata cu consortiul Shah Deniz (SOCAR, BP, Total si Statoil), interesat sa-si exporte gazele din Azerbaidjan in Europa. Nabucco a decis sa ofere Shah Deniz posibilitarea preluarii a 50% din compania de proiect cu conditia ca gazoductul sa fie ales ca ruta de export a gazelor catre Europa. Actionarii Shah Deniz vor participa cu fonduri la dezvoltarea Nabucco, informeaza Bursa.ro.
Seful JP Morgan: Lumea nu poate functiona fara banci. Facem ceea ce trebuie. Cei mai mari bancheri ai lumii, aflati la forumul economic de la Davos (Elvetia), sunt in mijlocul unor dezbateri in care se cere o mai atenta reglementare a sistemului bancar ca urmare a crizei financiare care a zdrobit o mare parte din economia globala. Bancherii au fost acuzati in mare parte pentru criza financiara care a redus dramatic standardele de viata ale multor tari dezvoltate. Un organism al Natiunilor Unite a anuntat ca numarul somerilor la nivel mondial va creste pana la un numar record de 202 milioane anul acesta. „Facem ceea ce trebuie”, a spus Jamie Dimon, presedintele si CEO-ul JP Morgan Chase. Si intr-o nota sfidatoare, el a afirmat ca „va exista un sector de servicii financiare” chiar daca criticilor le place sau nu acest lucru, scrie Capital.ro.
Rolls-Royce Wraith, prima imagine. Aceasta este prima fotografie cu viitorul model Wraith, pe care Rolls-Royce Motor il va prezenta in primavara, la Salonul de la Geneva. Chiar daca este o imagine din profil, intr-un decor intunecat, pentru a pastra surpriza, ne permite sa distingem alura de coupe a noului model. In fapt, Rolls-Royce Wraith promite sa fie versiunea coupe a binecunoscutului Ghost. Constructorul vorbeste despre cel mai puternic si dinamic model din istoria marcii. Totusi, avand in vedere ca vorbim de un automobil ce cantareste peste doua tone, ar fi bine ca asteptarile sa fie realiste, in aceasta privinta. Altfel, silueta pare intr-adevar indrazneata si gratioasa pentru un Rolls. Noul Wraith face trimitere la spiritul de pionierat si aventura ce l-au caracterizat pe unul dintre fondatorii marcii, Charles Rolls, un „gentleman racer” desavarsit, anunta 24auto.ro.