Sari direct la conținut

Business report: Membru în conducerea Petrom: România a fost de două ori în acest an aproape de pană generală de curent; Cum va evolua preţul combustibililor la pompă; Toyota îşi va majora participaţia deţinută la Subaru până la cel puţin 20%

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Membru în conducerea Petrom: România a fost de două ori în acest an aproape de pană generală de curent. România a fost de două ori în acest an în pragul unei pene generale de curent electric, cel mai recent caz fiind săptămâna trecută, când au fost oprite un reactor nuclear de la Cernavodă și centrala de la Brazi, a declarat Franck Neel, membru în conducerea Petrom și responsabil cu sectorul gazier. Cauza o constituie lipsa capacităților de producție a energiei electrice. România a importat la maximum energie electrică din Ungaria săptămâna trecută, iar recent prețul energiei a ajuns la peste 750 de lei pe fiecare MWh, dublu față de celelalte țări din regiune, scrie Libertatea.

Cum va evolua preţul combustibililor la pompă. Aflat în Craiova pentru inaugurarea unei benzinării, directorul general al Rompetrol Downstream (parte a grupului KMG International, din Kazahstan), Serghei Şevcenco, a acordat un scurt interviu pe acest subiect. El a dat de înţeles că, atunci când preţurile ţiţeiului cresc pe pieţele internaţionale, creşte şi preţul benzinei şi motorinei la pompă. Când preţul pieţei creşte, se observă o creştere a preţului combustibilului şi la pompă. Scumpirea la pompă apare cu o mică întârziere, în funcţie de diferenţa de stocuri pe care o avem, potrivit Gazeta de Sud.

Pensiile de rând au crescut mai mult decât pensiile speciale. Pentru prima dată de când s-au instituit pensiile speciale, pensiile de rând au crescut mai mult decât pensiile încasate de foştii magistraţi, motivul fiind majorarea punctului de pensie de la data de 1 septembrie. Pensiile magistraţilor au crescut în septembrie cu 137 de lei (de la 18.430 lei în august, la 18.567 lei în septembrie), în timp ce pensiile de rând au înreguistrat o creştere de 178 de lei, ca urmare a majorării punctului de pensie de la 1.100 lei la 1.265 de lei, respectiv 15%, se arată în articolul Adevărul.

Apropiații lui Dragnea au dat marea lovitură. Au reușit o afacere de proporții. Nașul de cununie a lui Dragnea Jr. a reușit mare afacere după ce a vândut unui fond de investiții deținut de o bancă de stat din China două companii importante din domeniul zootehnic din România. Sorin Paul Stănescu, a vândut Pasteur Filiala Filipeşti SRL şi Farmavet SA către Gardenica Limited. Consiliul Concurenței a autorizat această tranzacție de vânzare a celor două companii precum și unele active aferente activităţii de producţie de furaje ale Agrozootehnica Pietroiu SA. Sorin Paul Stănescu este cel mai important afacerist din domeniul veterinar și împarte două pasiuni comune cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea, vânătoarea și zootehnia, notează Capital.ro.

După un malware creat pentru a se infiltra în bancomate, o nouă atenționare: program de spionaj ce vizează instituții financiare. Echipa globală de cercetare și analiză Kaspersky a descoperit un instrument de spionaj necunoscut până acum, reperat în instituții financiare și centre de cercetare din India. Numit Dtrack, programul spyware a fost creat de grupul Lazarus și este folosit pentru a încărca și descărca fișiere în sistemele victimelor, a înregistra apăsarea tastelor și a efectua alte acțiuni tipice unui instrument de administrare de la distanță periculos (RAT). Programul malware recent descoperit este activ și, conform telemetriei Kaspersky, este încă utilizat în atacuri cibernetice, scrie Profit.ro.

Piața gazelor va fi din nou complet liberalizată în 2021. Expert: Gazele din România vor continua să fie mai scumpe decât în restul Europei și în 2020. În cadrul unei proceduri de infringement în sectorul gazelor, România avea termen până la 26 septembrie pentru a se conforma legislaţiei europene, în caz contrar urmând să fie trimisă la Curtea Europeană de Justiţie. Autorităţile române vor trebui, până atunci, să emită cadrul legislativ şi paşii prevăzuţi în actele normative propuse, astfel încât Comisia Europeană să fie sigură că România va transpune angajamentele asumate. De la 1 aprilie 2021, piaţa va fi liberalizată complet, atât pe segmentul angro, cât şi pe cel cu amănuntul, potrivit inCont.

Toyota îşi va majora participaţia deţinută la Subaru până la cel puţin 20%. Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp intenţionează să îşi majoreze participaţia pe care o deţine la rivalul Subaru Corp până la cel puţin 20%, de la aproximativ 17% în prezent, în cadrul unui acord conform căruia şi Subaru va prelua o mică participaţie la Toyota, au declarat vineri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar. Tranzacţia ar urma să fie aprobată vineri la o reuniune a Consiliului de Administraţie de la Toyota, au declarat sursele sub protecţia anonimatului, relatează Economica.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro