Business Report: Microsoft acuza acordul dintre Google si Yahoo in fata Senatului; Petrom, Romgaz si Orange au raportat la Fisc cele mai mari profituri; 400.000 de someri se intorc din Spania, iar romanii cheltuiesc mai mult decat europenii bogati
Cele mai active banci de pe piata locala, in ceea ce priveste creditele acordate companiilor care dezvolta ansambluri rezidentiale in Capitala, sunt Alpha Bank si BCR, potrivit unei analize bazate pe informatiile furnizate de catre companii in piata. Astfel, grecii de la Alpha Bank finanteaza dezvoltarea a cel putin sase ansambluri rezidentiale (Blue Tower si Romfelt Plaza din Colentina, Green Vista si Liziera din Pipera, Odyssea Residential din Baneasa si Asmita Gardens de pe Splaiul Unirii), in timp ce BCR a acordat cea mai importanta linie de creditare pentru realizarea de locuinte – 575 de milioane de euro catre dezvoltatorul Copper Beech, titreaza Ziarul Financiar.
Microsoft acuza acordul dintre Google si Yahoo in fata Senatului. Microsoft nu vrea un acord comercial intre Google si Yahoo privind publicitatea online. Directorul sau juridic, Brad Smith, a criticat cu virulenta, in fata Senatului american, acest proiect prin care Yahoo si Google au ajuns la un acord in domeniul publicitatii online. „Niciodata pana acum in istoria publicitatii, o companie nu a detinut de una singura pretul publicitatii in proportie de 90%, pentru un singur canal media. Nici in TV, nici radio, nici presa. Acest lucru nu se poate intampla tocmai in cazul internetului”, a argumentat Smith, citat de revista Capital.
Hackerii lucreaza peste program. Firmele, guvernele si universitatile au raportat un numar-record de compromiteri ale retelelor in prima jumatate a acestui an, inregistrand o crestere de 69% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit Identity Theft Resource Center (ITRC), organizatie cu sediul in San Diego, au fost descoperite 342 de atacuri informatice reusite din 1 ianuarie pana in 27 iunie. Aproape 37% din sesizari au venit din partea companiilor, scrie Financiarul.
Patronul FC Unirea Urziceni va construi 4.000 de locuinte langa Bucuresti. Compania Green City Construct SRL va demara luna aceasta un proiect rezidential cu 4.000 de locuinte in comuna 1 Decembrie din sudul Capitalei, a declarat Mariana Nezami, consultant Premium Imobiliare, una din agentiile care promoveaza proiectul, pentru Daily Business. Pretul locuintelor este de 1.000 euro pe mp plus TVA.
Inflatia SUA din iunie, la nivelul maxim al ultimilor 26 de ani. Preturile de consum din SUA au crescut semnificativ in iunie, pana la un nivel maxim al ultimilor 26 de ani, ca urmare a scumpirii energiei, ceea ce accentueaza problemele unei economii in prag de recesiune, scrie Business Standard.
Petrom, Romgaz si Orange au raportat la fisc cele mai mari profituri. 10 companii au realizat un profit total de 3,5 mld. euro, pentru care au platit la buget impozite de 560 mil. euro. Cresterea exploziva a preturilor la petrol si gaze a sustinut mentinerea Petrom pe prima pozitie in topul profiturilor din economie pe 2007, cu un castig brut de 767 mil. euro, urmata de compania de stat Romgaz, conform datelor transmise de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) la solicitarea Ziarului Financiar.
7.000 de autoturisme schimbate in prima luna prin programul Rabla. In prima luna de la debut, prin programul Rabla s-au vandut peste 7.000 de autoturisme, potrivit unor date partiale prezentate de Administratia Fondului de Mediu (AFM). Centralizarea de pana acum arata ca la mare cautare au fost masinile de productie autohtona, peste jumatate de solicitari fiind pentru Dacia si Daewoo. AFM si-a propus sa schimbe in acest an 40.000 de masini mai vechi de 12 ani, in schimbul unor prime in valoare de 3.000 de lei, scrie Gardianul.
Pe primul loc in topul celor mai impresionante cladiri se afla asa numita “Aqua” din SUA. Unicitatea cladirii este data de forma ondulata a balcoanelor care confera un design special intregii structuri. Cladirea se anunta a fi gata in 2009, in orasul Chicago, informeaza Capital.
Tender a vandut americanilor Atlas Gip cu 16,6 mil. euro. Grupul american Weatherford a preluat pachetul majoritar al companiei de carotaj Atlas Gip (simbol bursier ATGJ) din Ploiesti de la omul de afaceri Ovidiu Tender prin intermediul a trei tranzactii speciale derulate miercuri pe piata RASDAQ in valoare de 16,6 mil. euro, scrie Ziarul Financiar.
400.000 romani ramasi fara serviciu in Spania se vor intoarce acasa in august. Scaderea semnificativa a numarului de locuinte care se construiesc in Spania inseamna mai putine locuri de munca in acest domeniu. Peste 400.000 de muncitori romani ar putea fi afectati, a declarat presedintele Asociatiei ADER din Spania, Daniel Tecu, pentru Romania libera.
Romania ocupa locul cinci intr-un top al statelor UE care au cel mai rapid ritm de crestere a ratei inflatiei, a anuntat Eurostat. Tara noastra a inregistrat in iunie o rata a inflatiei de 8,7%, dubla fata de media de 4,3% calculata la nivelul blocului comunitar. Rate mai accelerate ale cresterii preturilor au fost inregistrate numai in Letonia (17,5%), Bulgaria (14,7%), Lituania (12,7%) si Estonia (11,5%), informeaza Evenimentul Zilei.
Europeanul bogat, mai cumpatat decat romanul mediu. Aproape 43% dintre francezii cu venituri anuale de peste 50.000 de euro prefera sa isi petreaca timpul liber acasa, impreuna cu familia, arata un studiu al Mastercard Europe. Nu acelasi lucru il putem spune si despre romanul mediu (ale carui venituri nu depasesc 4.000 de euro pe an), dar care prefera sa isi petreaca vacantele fie in destinatii turistice din tara, fie in strainatate. Doar 35% dintre romanii din mediul urban aleg sa-si petreaca timpul liber acasa, potrivit unei cercetari realizate de Daedalus Consulting la nivelul anului 2007. Mai mult, doar aproximativ 10% dintre europenii instariti aleg o vacanta luxoasa in strainatate fata de 15% dintre romanii cu salarii medii, relateaza Cotidianul.
Romania, locul 11 in UE la inmatriculari de masini noi. Romania s-a plasat in primul semestru pe pozitia a unsprezecea in Uniunea Europeana (UE) si pe locul al cincilea in Europa de Est, inregistrand un avans al inmatricularilor de masini noi, de 4,5%, de la 143.396 vehicule inregistrate in ianuarie-iunie 2007 la 149.803 de unitati in prima jumatate a acestui an. Inmatricularile de masini noi in statele estice ale UE au crescut in primul semestru, in medie, cu 4,1%, fata de un declin de 2,3% la nivelul blocului comunitar, iar Romania si Polonia au ramas cele mai mari piete din regiune, potrivit unui studiu al Asociatiei Europene pentru Industria Auto (ACEA), citat de Financiarul.
„Avioane Craiova” a fost vanduta. Compania AERO Vodochody din Cehia a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fabricii Avioane Craiova, pentru care va plati 16,3 milioane de euro. AVAS a primit la sfarsitul lunii mai trei oferte pentru vanzarea pachetului de 80,9 % din capitalul Avioane Craiova, din partea Alenia Aeronautica (Italia), AERO Vodochody (Cehia) si INAV Bucuresti, scrie Capital.
1,63 hectare din Satul Francez pentru 68 mil. euro. Omul de afaceri Constantin Constanda a incasat de la firma elena Raptis Kavouras circa 68 mil. euro pe 1,63 hectare de teren din Satul Francez tranzactie in urma careia lotul de 2,8 hectare aflat in proprietatea acestuia este evaluata la 120 mil. euro. Constanda a devenit proprietar in Satul Francez in luna martie, prin cedarea Parcului Bordei catre Primaria Bucurestiului, intr-unul dintre cele mai mari scandaluri de pe piata imobiliara, afirma Ziarul Financiar.