Business report: Nivelul de viață față de București, în orașe din România; Coronavirusul a speriat multinaționalele de la noi: șefii își anulează participarea la evenimente, călătoriile de serviciu sunt reduse drastic
Coronavirusul a speriat multinaționalele de la noi: șefii își anulează participarea la evenimente, călătoriile de serviciu sunt reduse drastic. Înaintea deciziilor comunicate de secretarul de stat Raed Arafat pentru preîntâmpinarea răspândirii coronavirusului, mediul de afaceri a luat măsuri mult mai drastice. Multinaționalele au făcut recomandări angajaților să-și limiteze călătoriile, chiar și pe cele de serviciu, sau dacă nu pot fi evitate sub nicio formă, călătoriile să fie urmate de izolare la domiciliu timp de 14 zile, scrie Economica.net
Nivelul de viață față de București, în orașe din România. Bucureştiul se constituie clar într-o insulă de prosperitate la nivel național, dar este depășit la nivelul puterii efective de cumpărare a veniturilor obținute de alte orașe din România, precum Timișoara, Cluj sau Pitești, potrivit datelor furnizate de site-ul american specializat numbeo.com. Explicația parțială, dar foarte importantă, este că datele au inclus în calcule chiriile practicate dar și prețurile sistematic mai mici consemnate în toate celelalte orașe din țară, conform Curs de Guvernare.
Coronavirus. Semnal global: CEO-ul Tim Cook le permite angajaților Apple să lucreze de acasă. CEO-ul gigantului IT&C Apple, Tim Cook, le-a oferit angajaților din majoritatea birourilor globale ale companiei posibilitatea de a lucra de acasă, numind epidemia de coronavirus „un eveniment fără precedent” și „un moment de cumpănă”, potrivit unui mesaj intern transmis de Cook salariaților Apple și obținut de Bloomberg, notează Profit.ro
Italia obține de la Comisie scăderea din calculul deficitului bugetar a cheltuielilor cu combaterea Covid-19. Comisia Europeană a anunțat sâmbătă Roma că nu va lua în considerare, la verificarea încadrării în limita de 3% privind deficitul finanțelor publice, efortul bugetar de 7,5 miliarde euro alocat de Italia pentru contracararea efectelor epidemiei de Covid-19 asupra economiei, relatează Curs de Guvernare.
Grafenul sau miliardele care zac abandonate în subsolul României. O șansă mare să ieșim câștigători din tranziția energetică. Exact în Gorj, una dintre zonele Europei care vor fi lovite cel mai rău de tranziția energetică, zace abandonată singura mină de grafit din România. Grafitul este materia primă pentru grafen, despre care se spune că este resursa secolului XXI, un material cu proprietăți uimitoare care începe deja să fie folosit în noua industrie energetică și nu numai, scrie Economica.net.
Vasilescu, BNR: “Se folosește sintagma că se prăbuşeşte moneda naţională. Toată prăbuşirea este de doi bani.” De ce se depreciază leul. Prăbuşirea monedei naţionale, care a trecut de la 4,7 lei la 4,8 lei pentru un euro, este de doi bani, iar în prezent nici nu mai atinge doi bani, a declarat duminică Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, notează InCont.ro
Topul celor mai mari producători de mobilă din România, dominat de Maramureș, Crișana și Transilvania. Companiile din Maramureș, Bihor și Cluj domină clasamentul producătorilor de mobilă din țară, cele zece firme din top având afaceri cumulate de peste trei miliarde de lei, fiind importanți angajatori locali în 2018. Românii de la Aramis Invest sunt cei mai mari producători de mobilă din țară, fiind urmați la mare distanță de francezii de la PGS Sofa&Co și suedezii de la Ecolor, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), trimise la solicitarea wall-street.ro.