Business Report: "Prima Casa" in viziunea celui mai mare dezvoltator de case: Statul ar trebui sa asigure avansul; Cum scapa fermierii romani profitul printre degete; Vesti bune la inceput de an: Leul s-a apreciat puternic in prima zi de tranzactionare din 2013; Redesenarea "hartii energetice" planetare
„Prima Casa” in viziunea celui mai mare dezvoltator de case: Statul ar trebui sa asigure avansul. Noul manager al Impact Developer & Contractor, dezvoltator cu un portofoliu de 2.800 de locuinte finalizate, este de parere ca statul ar fi trebuit sa se inspire de la australieni cand a decis sa implementeze programul „Prima Casa”. „In Australia se ofera niste subventii pentru cumparatorii aflati la prima casa. Parintii mei au primit aceasta subventie. Poti sa iti cumperi orice casa si de 1 mil. euro si primesti de la stat 20.000 de dolari cadou, suma fixa. Banii nu sunt dati fizic, ci sunt dedusi dintr-un impozit pe profit sau un TVA. La noi statul garanteaza 50% din suma. Daca s-ar adopta modelul australian s-ar vinde de doua ori mai multe locuinte. Problema oamenilor este ca nu au bani de avans, daca guvernul ar asigura aceasta parte ar dubla volumul”, considera Stefan Gheorghiu, directorul general al companiei, scrie Capital.ro.
Plati estimate la 950 milioane de lei pentru intretinerea drumurilor pe timp de vara. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) doreste sa incheie, in intervalul 2013-2014, contracte in valoare 950,7 milioane lei fara TVA pentru lucrarile de intretinere pe timp de vara a drumurilor din administrarea celor sapte directii regionale, a relatat, ieri, Mediafax. Compania de drumuri vizeaza incheierea a sapte acorduri-cadru, cu valori estimate de 56,6 milioane lei (Directia Regionala de Drumuri si Poduri Craiova), 113,7 milioane lei (DRDP Constanta), 122,1 milioane lei (DRDP Brasov), 186 milioane lei (DRDP Iasi), 162,6 milioane lei (DRDP Cluj), 128,5 milioane lei (DRDP Timisoara) si 181,2 milioane lei (DRDP Bucuresti). Lucrarile vor fi finantate de la bugetul de stat si venituri proprii. Contractele vor fi atribuite prin licitatie deschisa, pentru pretul cel mai scazut, anunta Bursa.ro.
Top 10 cele mai mari venituri din avocatură Avocaţii continuă să se numere printre românii cu cele mai mari venituri, aceştia fiind printre puţinele categorii profesionale care au prosperat şi în criză, când au reuşit să câştige mai bine şi decât în anii de boom economic. Vezi cât au încasat în 2011 cei mai norocoşi avocaţi din România. Cel mai bine plătit avocat român a obţinut în 2011 un venit de 18,66 milioane de euro (4,4 milioane de euro), potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Acest avocat provine din sectorul 1 al Capitalei, la fel ca şi alţi şase ocupanţi din Top 10, scrie Income Magazine
Anul 2012 in 30 de analize cursdeguvernare.ro. Fiecare din titlurile de mai jos (linkuri catre articole) atinge o zona a Romaniei reale, functionala dincoace de Romania politica. Puncte dintr-un sistem care produce, intretine si impinge inainte lucrurile prin criza nu doar in paralel, ci uneori chiar in pofida actului politic, uneori atat de strain de responsabilitatea si principiile bunei guvernari. Sub zarva de vorbe ale decidentilor stau cifrele – asa cum le-am prezentat in fiecare analiza. Dincolo de luptele brutale – si uneori rudimentare si la limita statului de drept – pentru putere ale politicienilor tace si rezista mediul de afaceri care finanteaza totul. Dincolo de incoerentele ideologice se zbate Romania sociala croindu-si singura un drum care sa compenseze lipsa politicilor publice. Si contextul european in care Romania isi joaca numarul personal. Integral pe Cursdeguvernare.ro.
Cum scapa fermierii romani profitul printre degete. Porumbul si soia vor fi cele mai rentabile culturi in 2013, sustin expertii. Romanii prefera graul dupa seceta din 2012. Fenomenele meteo extreme din 2012 au redus semnificativ productia agricola pe intreg mapamondul. Pe lista tarilor afectate se numara mari puteri agricole precum SUA, Rusia, dar si state din bazinul Marii Negre, inclusiv Romania. Daca unii fermieri au ajuns in faliment, altii au profitat de situatie si au obtinut profituri bune de pe urma unor culturi precum porumbul sau soia ale caror cursuri au crescut spectaculos. In 2012, tona de soia (folosita in furajarea animalelor) a depasit 600 de dolari, iar cea de porumb 300 de dolari. Si pentru 2013, perspectivele se arata favorabile, cel putin in prima parte a anului. Expertii de la banca Morgan Stanley pariaza pe cele doua culturi si in 2013, estimand o crestere a preturilor, in primul semetru din 2013. In partea a doua a anului, preturile ar urma totusi sa scada, scrie EVZ.
Vesti bune la inceput de an: Leul s-a apreciat puternic in prima zi de tranzactionare din 2013. Cursul de schimb a ajuns la 4,4153 lei/euro, minumul ultimelor opt luni. Aprecierea leului de la sfarsitul anului trecut a continuat si in prima sedinta de tranzactionare din 2013. Moneda nationala s-a apreciat in prima sedinta a anului, iar Banca Nationala a Romaniei a anuntat o referinta de 4,4153 lei/euro, nivelul minim al ultimelor opt luni. Un curs mai mic s-a inrefistrat la 8 mai, respectiv 4,4032 lei/euro. La deschiderea primei sesiuni din acest an, cotatiile au coborat chiar pana la 4,4140 lei/euro.Dealerii pun aprecierea leului pe seama vanzarilor de valuta din partea jucatorilor straini. In debut sedintei de tranzactionare, euro era cotat la 4,4130 – 4,4140 lei, in scadere fata de cotatiile din ultima zi din 2012, cand schimburile se perfectau in jurul nivelului de 4,43 lei/euro. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat in ultima zi din 2012 un curs de referinta de 4,4287 lei/euro, leul inregistrand astfel o scadere de 2,5% fata de ultima cotatie din 2011, de 4,3197 lei/euro, anunta Adevarul.
E oficial. ONT Carpaţi a intrat în faliment Tribunalul Bucureşti a admis in decembrie 2012 cererea de intrare în procedură de faliment a ONT Carpaţi, care deţine 35% din compania de administrare a hotelului de cinci stele JW Marriott din Bucureşti, potrivit unui raport publicat joi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Anterior, acţionarii firmei hoteliere ONT Carpaţi (ONZV) au aprobat intrarea in faliment după ce compania a acumulat datorii de cinci milioane de euro către acţionarul majoritar, Bank of Cyprus. Instituţia de credit deţine 93,82% din acţiunile ONT Carpaţi prin intermediul Gosman Properties, scrie Income Magazine
Redesenarea „hartii energetice” planetare. Ne indreptam spre o varsta de aur a gazului de sist? Problema este deschisa si discutiile pro si contra sunt „furtunoase la nivel mondial, in timp ce boom-ul hidrocarburilor neconventionale in America de Nord bulverseaza datele energetice planetare si slabeste dominatia producatorilor traditionali, cei din Orientul Mijlociu si Rusia. Agentia Internationala pentru Energie (AIE) prevede ca pana in 2035 gazul neconventional – de sist in majoritate – va furniza aproape 30% din productia gaziera mondiala, fata de 14% cat este astazi. Totusi, desi multe tari au trecut la prospectiuni si evaluari ale propriilor rezerve, doar Statele Unite sunt in prezent implicate in exploatarea pe scara larga a acestei resurse promitatoare, dar foarte ponegrita. Chiar daca s-ar putea accede la gazul de sist, „Graalul” independentei energetice, creand in acelasi timp mii de locuri de munca, aceasta resursa este vehement criticata din cauza consecintelor nefaste pentru mediu, informeaza Romania Libera.
Boom-ul din eolian se muta in solar. Pentru ca eolianul si-a mai temperat avantul, investitorii in regenerabile isi fac deja planuri mari cu energia solara „Daca nu ar fi existat aceasta schema de sprijin din partea statului, poate ca mi-as fi deschis un restaurant”, spune relaxat un om de afaceri interesat de segmentul de energie solara. Inca nu a cumparat nimic, dar are un plan sigur pentru anul viitor. Nu de alta, dar cine stie? Lucrurile se pot schimba repede, „ca in politica”, adauga el. Acum, la un MWh obtinut din surse bazate pe electricitatea generata de radiatiile solare se obtin 6 certificate verzi. Insa, potrivit legislatiei care promoveaza energia din surse regenerabile, numarul certificatelor verzi acordate producatorilor poate fi modificat in 2015, „cu exceptia sectorului fotovoltaic, unde numarul certificatelor poate fi redus incepand cu ianuarie 2014”, potrivit oficialilor Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), scrie Capita.ro.
Duster, in premiera la Dakar. Renault Argentina va angaja, la editia de anul acesta a celebrului rally-raid Dakar, doua masini Duster. Modelul, ca de altfel intreaga gama Dacia, se comercializeaza in America Latina sub brandul Renault, astfel ca si cele doua masini din raliu vor folosi acelasi logo. Renault Duster Team va avea doua echipaje argentiniene: Emiliano Spataro – Benjamin Lazado si Jose Garcia – Mauricio Malano. Cei doi piloti au mai participat in anii trecuti la Dakar. Prototipurile au fost puse la punct de firma Barattero, iar motoarele au fost preparate de Oreste Berta. Propulsorul folosit este un V6 pe benzina de 3,5 litri, 300 CP si 441 Nm. Transmisia este integrala, iar cutia de viteze secventiala are 6 trepte, anunta 24auto.ro.