Sari direct la conținut

Business Report: Prima scadere a afacerilor Dacia din ultimii cinci ani; Guvernul adopta programul de convergenta 2013: Deficit, datorie, inflatie, politica de personal bugetar; Cate tranzactii imobiliare s-au facut in primul trimestru al anului

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Prima scadere a afacerilor Dacia din ultimii cinci ani. Cifra de afaceri a producatorului roman Automobile Dacia, detinut in proportie de de 99,4% de Grupul Renault din Franta, a scazut anul trecut la 2,860 miliarde de euro, de la 3,110 miliarde in 2011. De asemenea, profitul net s-a redus de la 64,9 milioane euro in 2011, la 62,2 milioane. Conform Raportului de gestiune al Consiliului de Administratie al Automobile Dacia, dat publicitatii pe 16 aprilie 2013, cel mai puternic producator de automobile roman a inregistrat in 2012 o cifra de afaceri de 12,742 miliarde de lei, in scadere de la 13,178 de miliarde, cu un an in urma. Avand in vedere cursul de schimb luat in calcul de companie, de 4,4560 lei / 1 euro in 2012 si de 4,2379 / 1 euro in 2011, rezulta ca cifra de afaceri in euro a scazut de la 3,110 mld. euro, la 2,860 mld. euro. Acesta este primul recul al cifrei de afaceri a Automobile Dacia din ultimii cinci ani, dupa ce, in 2010 raportase 2,709 mld. euro, in 2009, 2,125 mld. euro, iar in 2008, 2,075 mld. euro, scrieCapita.ro.

Se adanceste prapastia intre consumatori si producatorii de energie verde. Ministerul Economiei a publicat, la inceputul lunii, proiectul de Ordonanta de Urgenta care modifica schema de sprijin acordata energiei regenerabile, masura care se doreste a fi in favoarea consumatorilor. Dezbaterile mai mult i-au invrajbit decat i-au impacat pe marii consumatori cu producatorii de energie verde. Consumatorii vor o ajustare drastica a schemei, iar producatorii sunt dis-pusi la mici concesii. Ordonanta propune amanarea, pentru trei ani si jumatate, a tranzactionarii unui anumit numar de certificate verzi de la unitatile de productie functionale, scutirea de la plata a jumatate din certificate pentru marii consumatori de energie, introducerea energiei regenerabile in cosul de consum pentru a diminua pretul platit de populatie. Ordonanta nu prevede micsorarea numarului si valorii maxime a certificatelor verzi, anuntaBursa.ro.

Guvernul adopta programul de convergenta 2013: Deficit, datorie, inflatie, politica de personal bugetar. Guvernul a adoptat in sedinta de marti Programul de convergenta 2013-2016, document care estimeaza principalele date cu care executivul va lucra in 2013, precum si asteptarile din viitorul mediu la care se va raporta. Documentul este destinat si Comisiei Europene. In Programul de convergenta 2013, Guvernul nu mai avanseaza o data certa de aderare la zona euro, asa cum facea pana acum, cand se angaja la obiectivul 2015 de adoptare a monedei unice. „Angajamentul de adoptare a monedei euro este mentinut pentru o data la care va fi atins obiectivul privind indeplinirea criteriului nominal si real de convergenta”, se arata in noul Program de convergenta. Dintre criteriile de aderare, inflatia pune cele mai mari probleme autoritatilor romane, informeazaCursdeguvernare.ro.

Cum se formeaza pretul gazelor importate (II). Infrastructura de gaz din multe tari europene a fost proiectata unitar productie-transport-distributie, gandita ca sistem unitar care creaza valoare adaugata si ulterior separata, fara a se identifica valoarea adaugata a fiecarui element care compune acest sistem. Separarea activitatii a determinat aparitia unor mecanisme prin care tarifele se determina pe metoda costului mediu. Depozitele de inmagazinare s-au construit cu scopul de a asigura exploatarea in banda a sondelor (achizitia in banda a gazelor din import), surplusul de gaze de pe perioada verii fiind depozitate si consumate iarna, cand exista un deficit pe piata. Aceasta determina valoarea intrinseca pentru care au fost construite depozitele si care se reflecta prin tarife determinate pe baza costului mediu. Dar in momentul de fata, odata cu liberalizarea pietei pe langa aceasta valoare intrinseca a depozitelor, a mai aparut o cerinta – aceea de asigura flexibilitatea in piata – si care determina o valoare extrinseca a depozitelor, scrieEnergy-center.ro.

Tinerii si asteptarile lor de la piata muncii. Peste 80 % din tinerii care isi cauta un loc de munca au tendinta de a-si supraevalua nivelul de pregatire si considera ca institutiile superioare de invatamant nu contribuie suficient la pregatirea lor pentru a se angaja si a performa la primul loc de munca, potrivit rezultatelor raportului „Primii pasi pe piata muncii”, realizat de Deloitte. Cercetarea a fost facuta cu ajutorul a peste 4000 de studenti si absolventi din Europa Centrala. Aceasta semnaleaza discrepante intre asteptarile actorilor din piata muncii si provocarile sistemului de invatamant superior. Aproape 50% dintre respondenti considera ca pregatirea de care beneficiaza in cadrul institutiilor de invatamant superior este slaba sau foarte slaba, comparativ cu responsabilitatile lor profesionale viitoare. Studentii afirma, de asemenea, ca nu primesc suficient sprijin pentru procesul de cautare a unui loc de munca (72% dintre ei apreciaza ca institutiile de invatamant la care sunt inscrisi au o contributie modesta in acest sens), anuntaCariereonline.

Un frate mai mic pentru Land Rover Evoque? Gama Land Rover s-ar putea imbogati in curand cu un nou model, constructorul britanic fiind interesat de lansarea unui SUV compact. Informatia a fost data de boss-ul de la Land Rover, John Edwards, intr-un interviu acordat revistei Autocar. Noul SUV ar urma sa se plaseze in gama sub Range Rover Evoque. „Am observat ca micile SUV-uri au succes pe toate pietele si de aceea nu vad niciun motiv pentru care sa nu credem si noi in viitorul unui astfel de model”, a declarat Edwards. Daca va primi unda verde, noul SUV va fi cu 30 cm mai scurt decat Evoque, care are o lungime totala de 4,36 metri. Din punct de vedere estetic s-ar putea inspira din Defender Concept 100 (foto), pe o platforma tehnica de origine Tata Motors, informeaza24auto.ro.

Cate tranzactii imobiliare s-au facut in primul trimestru al anului. Numarul tranzactiilor imobiliare a crescut cu peste 39.000 in primul trimestru al acestui an comparativ cu primele trei luni ale anului 2012, ajungand la 187.712, potrivit Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. In luna martie 2013 numarul imobilelor tranzactionate a fost de 68.498, fata de 64.088 in februarie 2013 si 58.343 in martie 2012. In perioada ianuarie-martie 2013 s-au inregistrat, la nivel national, peste 1,2 milioane de operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara, cu aproape 144.000 mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut. In primele trei luni ale acestui an cele mai multe tranzactii imobiliare au fost inregistrate in Timis – 12.863, Bucuresti – 12.618 si Arad – 10.797. Cele mai putine tranzactii imobiliare au fost inregistrate in primul trimestru din 2013 in judetele Teleorman – 995, Bistrita-Nasaud – 1.478 si Buzau – 1.723, scrieCapital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro