Sari direct la conținut

Business report: Primăria care oferă vacanță la tombolă pentru cei care-și plătesc taxele la timp; Băncile europene strâng cureaua pentru a finanţa investiţiile în domeniul respectării normelor; Cum e anulat neoficial programul „Rabla“: doar cu ITP şi domiciliu în România

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

Primăria care oferă vacanță la tombolă pentru cei care-și plătesc taxele la timp. Trei zile de vacanţă, pentru două persoane, pe banii consiliului local. Este răsplata inedită a Primăriei Cavnic, judeţul Maramureş, pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la timp. Localnicii care îşi plătesc integral impozitele până la finalul lunii pot câştiga, la tombolă, o excursie de trei zile în Polonia. Iar premiul pare să-i atragă pe oameni ca un magnet: numai în primele două luni ale acestui an în conturile primăriei Cavnic au intrat cu peste 250 de mii de lei mai mult decât în 2018, potrivit Digi24.

Băncile europene strâng cureaua pentru a finanţa investiţiile în domeniul respectării normelor. Băncile europene au început să aloce mai multe resurse pentru angajaţi şi tehnologia destinată să descopere infracţiunile financiare, după recentele scandaluri de spălare de bani, iar în unele cazuri reduc costurile în altă parte pentru a putea finanţa iniţiativele din domeniul compliance, informează The Wall Street Journal citat de Economica.

Cum e anulat neoficial programul „Rabla“: doar cu ITP şi domiciliu în România. Şi în acest an, Ministerul Mediului va aloca fonduri programului Rabla, prin intermediul căruia românii care vor să-şi schimbe maşinile vechi cu unele noi pot cere bani de la stat. Totuşi. în 2019, doritorii vor avea de îndeplinit câteva cerinţe suplimentare pentru a beneficia de finanţarea de peste 9.000 de lei la cumpărarea unei maşini noi. În primul rând, doritorii trebuie să aibă domiciliul în România. Apoi, nu trebuie să aibă datorii la stat şi, foarte important, maşina care este dată la casat trebuie să aibă cel puţin opt ani şi ITP, deci trebuie să fie perfect funcţional, nemaifiind admise rablele care zac de ani de zile prin parcări, scrie Adevarul.

First Bank anunță închiderea unor sucursale și concedieri. First Bank, controlată de fondul american de investiții JC Flowers, anunță că în următoarea perioadă o parte dintre unități vor fi comasate, iar altele vor fi închise, simultan cu reducerea corespunzătoare a numărului de angajați atât la nivelul rețelei, cât și la nivelul sediului central. First Bank este noua denumire sub care funcționează Piraeus Bank, procesul de rebranding fiind anunțat în premieră de Profit.ro. Banca a inaugurat prima sucursală sub noua identitate la finele anului trecut.

Ratingurile României și cele ale vecinilor: De ce stăm rău în ciuda unei creșteri economice mari. Ratingurile acordate României de cele trei mari agenții de specialitate sunt cele mai slabe din regiune. Cauza constă în dezechilibrele macroeconomice mari ale României, dar și în perspectivele de deterioarare suplimentară a acestora. Ratingurile evaluează, în fond, capacitatea unei țări de a-și plăti datoriile și, în vreme ce țările din regiune au de partea lor indicatori macroeconomici mai buni, aceștia s-au deteriorat în cazul României, potrivit Curs de guvenare.

Viitorul aduce apocalipsa mall-urilor. România, împotriva curentului. Toate mall-urile care nu vor reuşi să domine şi să atragă clienţii vor dispărea în cele din urmă, ceea ce va face ca în oraşele mici din România să rămână un singur mare centru comercial, susţine David Hay, cel care a condus până anul trecut operaţiunile AFI Europe, proprietarul AFI Cotroceni, în Europa. Fostul şef al AFI Europe susţine că tânăra generaţie de astăzi se mută spre online, iar magazinele tradiţionale devin neglijabile, potrivit Adevarul.

Metroul de Otopeni: Guvernul ar putea lua bani de la BERD pentru secţiunea nefinanţată de UE – API. ecţiunea de la Băneasa până la Aeroportul Otopeni a Magistralei 6 va fi construită cu fonduri BERD, au spus reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API), în urma unei discuţii cu managementul Metrorex. Contractarea împrumutului ar avea loc după ce Comisia Europeană a acceptat să co-finanţeze doar prima secţiune, 1 Mai – Tokyo (Băneasa). Fondurile BERD reprezintă soluţia identificată de Guvern pentru construirea secţiunii pentru care nu a primit finanţare de la Comisia Europeană, spun reprezentanţii API pe forumul Asociaţiei, potrivit Economica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro