Business Report: Recapitalizarea bancilor-mama amana reluarea creditarii; Europenii ar putea crea un vehicul de investitii cu FMI, China se mai gandeste; Cipriotii "infig" mori de vant de 135 de milioane de euro in Dobrogea. BERD ii ajuta; Comunism cu fata americana. Cum trec SUA de la consumerism la strans cureaua
Recapitalizarea bancilor-mama amana reluarea creditarii. Ultimele evolutii din Europa contureaza o noua realitate. Unii economisti vad chiar o reducere semnificativa a sumelor indreptate catre populatie si firme. Altii spun ca, in sfarsit, structura financiara din Romania – calificata ca nesanatoasa, avand in vedere raportul credite-depozite – are sansa sa se corecteze. Spaimele autoritatilor noastre sunt legate acum de efectele pe care recapitalizarea bancilor-mama, prezente prin filiale in Romania, le-ar avea asupra economiei, respectiv asupra creditarii. Pentru a risipi orice temere, Gheorghe Ialomitianu, ministrul finantelor publice, a declarat pentru „Capital” ca in Romania este exclusa o recapitalizare, cel putin a unei banci private, relateaza EVZ.
Anul adevarului pentru firmele de stat. Aproape 200 de companii de stat sunt „de facto” in faliment, dar asta nu inseamna automat ca cei aproape 100.000 de angajati vor intra in somaj. In 2012, luarea unor masuri nu mai poate fi insa amanata, in conditiile in care companiile de stat continua sa acumuleze pierderi uriase, care ajung si la 880.000 lei/angajat. RADET, CFR SA, Oltchim, CFR Marfa, Termoelectrica, Compania Nationala a Huilei, CET Iasi, Electrocentrale Oradea, CET Brasov si Apaterm sunt doar cateva dintre companiile de stat considerate a fi „de facto” in faliment, neperformante si cu active neviabile. Concluzia apare, potrivit Mediafax, intr-un studiu al Bancii Mondiale, iar datele ar trebui sa puna pe ganduri autoritatile de la Bucuresti in conditiile in care in aceasta situatie au fost gasite nu mai putin de un sfert din cele 760 de companii de stat existente, la care lucreaza aproape 100.000 de romani. Integral in Romania Libera.
Care sunt orasele in care casele se vand „ca painea calda”. Chiar daca piata imobiliara din SUA este zbuciumata in continuare, o parte din pietele locale functioneaza semnificativ mai bine decat tara in intregime, iar in unele locuri nu se simte criza aproape deloc. In timp ce modificarile in valoarea caselor sunt importante pe orice piata, pentru vanzatori este la fel de important sa determine timpul de asteptare pana la vanzarea proprietatii. Cu cat se vinde mai repede o casa, cu atat mai repede se pot curata restantele din inventar, sugerand o cerere in crestere si o traictorie ascendenta a preturilor. In plus, daca o casa sta pe piata pentru o perioada mai lunga de timp, forteaza vanzatorii sa accepte oferte mai putin favorabile, scrie Capital.
Europenii ar putea crea un vehicul de investitii cu FMI, China se mai gandeste. Liderii europeni analizeaza ideea de a crea un vehicul special de investitii cu Fondul Monetar International (FMI) pentru finantarea Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara (FESF), in timp ce China a indicat ca are nevoie de mai multe detalii inainte de a decide sa contribuie. Facilitatea ar putea analiza infiintarea unui vehicul special cu FMI, a declarat directorul general al FESF, Klaus Regling, intr-o conferinta de presa la Beijing, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax. Separat, Zhu Guangyao, secretar de stat in Ministerul chinez de Finante, a declarat ca guvernul de la Beijing vrea sa primeasca mai multe detalii cum ar fi marimea garantiilor de imprumuturi catre state precum Italia, relateaza Bursa.
Comunism cu fata americana. Cum trec SUA de la consumerism la strans cureaua. Simbol al consumerismului si invidiata de popoarele din blocul comunist pentru luxul pe care il promova, societatea americana a ajuns astazi sa promoveze tocmai ideile de strans cureaua specifice comunismului, instaurat si in Romania inainte de 1989. Pe vremea lui Ceausescu, a face economie era „un must”, ca sa ne exprimam in limbajul de azi. Economie de resurse, de hrana, de tot ce misca. Cum pe atunci laptele, sucurile, berea etc se vindeau numai la sticla, nu in ambalaje de unica folosinta ca azi, sticlele trebuiau duse la centrele de colectare. La fel si cu hartia. Era o lipsa de respect fata de economia nationala sa arunci la gunoi ziare, reviste sau caiete folosite, informeaza DailyBusiness.ro
Cipriotii „infig” mori de vant de 135 de milioane de euro in Dobrogea. BERD ii ajuta. Compania cipriota EPGE investeste 135 de milioane de euro intr-un parc eolian de 80 de MW din Dobrogea avand asigurata o finantare de 92 de milioane de euro din partea Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, scrie Bloomberg. Amplasarea turbinelor va incepe in prima parte a anului 2012 iar parcul va fi functional din 2013. Potrivit unui comunicat al BERD, in suma totala se include si modernizarea a 42 de km de retea electrica locala. Parcul Chirnogeni reprezinta prima investitie a unei companii cipriote pe piata eolienelor din Romania unde sunt, deja, prezenti giganti precum EdF, EdP, Iberdrola, Enel, Verbund ori CEZ, anunta Money.ro
Seful Erste: Intentia noastra este sa luam 15% din BCR de la SIF-uri in acest an si restul in 2012. Erste Group, actionarul majoritar al celei mai mari banci de pe piata, vrea sa cumpere in acest an pana la jumatate din actiunile detinute de SIF-uri la BCR, iar restul in anul urmator, a declarat azi CEO-ul grupului, Andreas Treichl, in cadrul unei conferinte organizata dupa prezentarea rezultatelor la noua luni. „In ceea ce priveste actiunile detinute de minoritarii romani, acestea nu vor veni toate intr-o singura etapa. In functie de Adunarile Generale, intentia noastra este sa luam maximum 50% din actiunile detinute de minoritari in 2011 si restul in 2012”, a declarat Treichl, raspunzand la o intrebare adresata de analistii Goldman Sachs. Grupul austriac a incheiat un acord de principiu cu patru dintre SIF-uri pentru cumpararea actiunilor detinute de acestea la BCR si a si semnat prima tranzactie, cu SIF Muntenia, scrie EconomicTimes.ro
Aeroportului Suceava va fi modernizat din bani europeni. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu si presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, au semnat, vineri, la Suceava, contractul de modernizare a Aeroportului Suceava prin POS Transporturi, investitia, in valoare de 39,5 milioane de euro, fiind finantata de UE, bugetul national si judetean. Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca pana in luna martie 2012 urmeaza sa fie desemnata firma care va intocmi proiectul tehnic si de executie, iar din septembrie 2012 vor incepe lucrarile de modernizare. Domnia sa a precizat ca finantarea acestui proiect este asigurata cu 20,9 milioane de euro din partea UE, cu noua milioane de euro din bugetul national, iar restul de la bugetul judetean si Regia Autonoma Aeroportul Suceava, scrie Bursa.