Sari direct la conținut

Business Report: Romania are peste 1.000 de milionari in dolari , Newsday este pe cale de a fi vandut catre Cablevision Systems pentru 650 de mlioane de dolari, pacaleala cu pretul maxim recomandat, iar E.ON si GdF fac oferta comuna pentru Petrom

HotNews.ro

Newsday este pe cale de a fi vandut catre Cablevision Systems, contra sumei de 650 de milioane de dolari, conform Reuters. Dupa retragerea recenta a News Corporation, care oferise 580 de milioane, cresterea sumei oferite ar putea atrage incheierea preluarii in cel mai scurt timp, chiar luni, conform aceleiasi surse.

Pretul aurului, in crestere. Aurul ar putea creste, pentru a doua saptamana consecutiva, ca urmare a refugiului investitorilor in active care sa ii protejeze asupra inflatiei, conform unui sondaj Bloomberg.

Un partener din Big Four poate incasa un milion de euro sub forma bonusului de exit. Un partener care pleaca din una dintre companiile din Big Four (PricewaterhouseCoopers, Deloitte, KPMG, Ernst & Young – n.r.) poate incasa sub forma bonusului de exit un milion de euro . In acest caz, exitul se calculeaza ca un multiplu a ceea ce ar fi trebuit sa incaseze partenerul in 2 – 3 ani, scrie Ziarul Financiar.

E.ON si GdF fac oferta comuna pentru Petrom. E.ON si Distrigaz Sud, cele mai importante doua companii distribuitoare de gaze de pe piata locala, intentioneaza sa formeze un consortiu care sa depuna o oferta pentru preluarea Petrom Distributie Gaze (PDG), au declarat pentru Business Standard surse apropiate discutiilor.

Pacaleala cu pretul maxim recomandat. „Pretul maxim recomandat“ este o inselatorie si nu face decat sa-l induca in eroare pe consumator. De pilda, producatorii pot indica un pret maxim pe ambalaj, dar nu il negociaza si cu comerciantul, care ii poate stabili un adaos consistent, dezvaluie Evenimentul Zilei.

Jesus a pogorat in Baragan cu 28 de milioane de euro la el. Investitorul spaniol Jesus Menchero negociaza de sambata cu satenii din Sohatu – Calarasi, ca sa le cumpere terenurile si sa faca acolo un oras industrial. Negocierile au inceput cu un adalmas de proportii, scrie Cotidianul.

Seful Nintendo, cel mai bogat japonez. Cel care este creditat cu meritul de a transforma Nintendo intr-un gigant al jocurilor video, Hiroshi Yamauchi, a fost numit de revista „Forbes” cel mai bogat japonez. Succesul consolei Nintendo Wii a majorat averea sefului de la Nintendo cu trei miliarde de dolari anul trecut, propulsandu-l de pe locul al treilea intre cei mai avuti japonezi pana pe prima pozitie, scrie Adevarul.

Popa, BRD: Marea problema a bancilor au devenit fraudele, nu creditele neperformante. Fraudele bancare au crescut peste asteptari in ultima vreme si ajung sa coste bancile chiar mai mult decat creditele neperformante, in timp ce Politia nu reuseste sa controleze fenomenul, afirma Sorin Popa, vicepresedinte al BRD-SocGen , a doua mare banca de pe piata, scrie Ziarul Financiar.

BERD analizeaza posibilitatea extinderii in Turcia. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare ( BERD ) analizeaza posibilitatea extinderii activitatilor proprii si in Turcia, miscare ce ar marca prima operatiune a bancii in afara spatiului ex-comunist, conform Financial Times, citat de The Money Channel.

Litoralul aduce un profit imobiliar mai mare decat muntele. Piata chiriilor de la malul marii creste de la an la an, in principal datorita celor care vin sa desfasoare activitati comerciale sau sunt detasati cu munca in Constanta, in timp ce la munte piata ramane constanta de cativa ani, scrie Cotidianul.

Masina scumpa, cu benzina ieftina se tine. Desi isi cumpara masini costisitoare, romanii continua sa le alimenteze cu cel mai ieftin combustibil din gama recomandata de producatorii auto, potrivit Evenimentului Zilei.

Salariile bugetarilor sfideaza inflatia. Pentru angajatii firmelor la care statul este principalul actionar, anul promisiunilor electorale este cit se poate de confortabil. Proiectele bugetelor de venituri si cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, publicate in Monitorul Oficial, arata o realitate paralela cu cea in care FMI ne cere prudenta in politica salariala, iar premierul sustine ca anul 2008 „nu va fi unul al pomenilor electorale‘‘, se arata intr-o analiza a Saptamanii Financiare citata de Jurnalul National.

Tariful de interconectare, o afacere de 345 mil. € in 2007. Anul trecut, operatorii de telefonie fixa si cei de telefonie mobila si-au facturat unul altuia un total de 345,91 milioane de euro pentru achitarea tarifului de interconectare – partea din tariful per minut perceput utilizatorilor pentru terminarea apelurilor in alta retea decat cea din care a fost originat apelul. Suma este cu 45,3% mai mult decat cei 238 milioane de euro, calculati la nivelul anului 2006, pe fondul cresterii puternice a traficului de voce in toate retelele, scrie Business Standard.

Prima conferinta New Media cu speakeri de talie internationala, la Bucuresti. Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri. Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa din site-ul www.ronewmedia.ro.

Capcane pentru romanii care vor sa lucreze in Marea Britanie. Exista agenti de ocupare a fortei de munca din Romania, dar si din Marea Britanie, care mediaza inscrierea cetatenilor romani pentru programe de formare, dar nu ofera informatii complete, astfel incat numeroase plangeri au fost sesizate. Cetatenii romani au dreptul sa lucreze in regim normal daca urmeaza cursuri de formare profesionala care, pe langa componenta teoretica, au si o componenta practica, scrie Curentul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro