Sari direct la conținut

Business Report: Romania are preturi mari si servicii proaste; Chiriile s-au ieftinit cu 10%-30%; GM ajunge pe mana unui strateg fara facultate; Proiecte care ar putea salva economia nationala; 3 miliarde de euro de la FMI au fost cheltuiti in avans; Cum se obtine o finantare internationala

HotNews.ro

Primii pasi pentru obtinerea unei finantari europene. Inainte sa alegi programul de finantare trebuie sa te documentezi. Cele sase autoritati de management pentru fonduri au site-uri oficiale unde poti sa gasesti informatii. Daca ai nevoie de bani pentru un proiect complex, este recomandat sa lucrezi cu o firma specializata, pentru ca ai mai mari sanse de reusita, scrie StartUps.ro.

Spatiul, echipamentele, angajatii si certificatele sau autorizatiile necesare pot duce investitia initiala intr-o afacere pana 500.000 de euro – un milion de euro, chiar si in situatiile in care aparent este vorba de un business care are nevoie de putini bani pentru a se lansa pe piata si a-si desfasura activitatea. “Impartirea afacerilor in categorii care presupun investitii initiale mari si mici, urmate de costuri ulterioare mari si mici trebuie privita cu prudenta, intrucat, aproape in fiecare caz, o afacere poate evita, in faza de start-up, o investitie mare”, spune pentru startups.ro Ionut Maftei, Senior Consultant la compania de consultanta Ensight Management Consulting, afirma StartUps.ro.

Romania ar putea efectua, in ultima parte a acestui an, o emisiune de eurobonduri de minimum 500 milioane euro, cu maturitatea intre 5 si 10 ani, a declarat, ieri, secretarul de stat din Ministerul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi. „Eurobondurile vor fi emise pe termen mediu, 5-9-10 ani. Incercam sa ne rostogolim datoriile pe termene mai lungi si, daca o vom face, vom anunta minimum 500 milioane euro. Vorbim undeva de ultima parte a anului (ca data pentru emisiune, n.r.)”, a precizat Dragoi. Domnia sa a mai precizat ca MFP monitorizeaza evolutia conditiilor din piata internationala pentru a decide in privinta emisiunii de eurobonduri, scrie Bursa.

Operatorii de turism israelieni: Romania are preturi mari si servicii proaste. Touroperatorii din Israel i-au transmis, ministrului roman al Turismului, Elena Udrea, aflat intr-o vizita la Tel Aviv, ca preturile din Romania sunt prea mari si ca nu sunt multumiti de calitatea serviciilor din domeniul turismului. „Agentii si touroperatorii israelieni au salutat reinfiintarea in Romania a Ministerului Turismului si au cerut suport pentru promovarea destinatiilor turistice romanesti in Israel. Acestia au apreciat insa ca preturile din Romania sunt prea mari, ca nu sunt multumiti de calitatea serviciilor din turism, respectiv ca serviciile complementare de agrement nu s-au dezvoltat suficient”, se arata intr-un comunicat al ministerului de resort. Udrea i-a asigurat pe operatorii israelieni ca „exista progrese evidente in toate domeniile asociate turismului romanesc” si ca statul si investitorii privati autohtoni „fac eforturi comune pentru transformarea Romaniei intr-o destinatie turistica competitiva” pe plan international, dar fara sa dea exemple concrete, scrie Capital.

Rezerva valutara a Bancii Nationale a urcat in luna mai cu doar 2 miliarde de euro pentru ca, desi au intrat 5 miliarde de euro de la FMI, iesirile din rezerva au insumat 4,2 mld. euro. Volumul mare al platilor din rezerva indica faptul ca BNR a facut cheltuieli anticipate pentru sustinerea cursului de schimb al leului in asteptarea banilor de la FMI care au venit sa acopere golul creat si fara de care rezerva ar fi consemnat o scadere neta, prelungind declinul constant inceput in noiembrie anul trecut. Cum este justificat acest volum al iesirilor? Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, afirma ca aproximativ un miliard de euro reprezinta sumele eliberate din rezervele minime obligatorii ale bancilor ca urmare a modificarii metodologiei de calcul, inca un miliard de euro au iesit prin ajungerea la scadenta a unor operatiuni de swap valutar derulate de BNR pentru a injecta lichiditati in lei pe piata, iar circa 500 mil. euro au constituit efectul deprecierii dolarului fata de euro, in conditiile in care moneda americana a avut o pondere de peste 60% in prima transa de bani primita de la FMI, scrie Ziarul Financiar.

Zu, primul in Bucuresti, la 7 luni dupa lansare. Pe Bucuresti, locul al doilea in clasamentul celor mai ascultate radiouri a fost ocupat, in primavara anului 2009, de Radio Romania Actualitati, cu 235.000 de ascultatori si o cota de piata de 18,7% (mai mare decat cea a Radio Zu). Radio 21, care, in primavara anului 2008 se clasa pe primul loc pe Bucuresti, cu 485.000 de ascultatori si o cota de piata de 27,4%, a ajuns in primavara lui 2009 pe locul al treilea pe Bucuresti, cu 222.000 de ascultatori si 11,3% cota de piata. Kiss FM, Romantic FM si Europa FM s-au clasat pe locurile 4, 5, respectiv 6 pe Bucuresti. La publicul urban, primul loc este detinut de postul public Radio Romania Actualitati, cu 1,31 mil. ascultatori si 16,6% cota de piata, urmat de posturile Europa FM (cu 1,296 mil. ascultatori si 15% cota de piata) si Kiss FM (cu 1,293 mil. ascultatori si 12,6% cota de piata). Anul trecut, in primavara, Europa FM detinea primul loc in clasamentul pe urban, cu 1,466 mil. ascultatori si 15,5% share, iar locul al doilea era ocupat de Radio 21, cu 1,485 mil. ascultatori si 14,3% share, scrie Business Standard.

Candidatii prefera stabilitatea, in defavoarea unui salariu mai mare. “Daca in 2007 nu reuseam sa convingem un candidat, cel mai probabil era pentru ca bugetul alocat salariului era sub asteptarile sale. Candidatii nu erau intotdeauna atenti la destinatie. Acum, candidatii isi pun problema foarte atent. Daca nu reusim sa convingem un candidat este, cel mai probabil, pentru ca prefera stabilitatea, in defavoarea salariului”, spune Rudolf Fedorovici, senior consultant in cadrul companiei Advice HR. Potrivit acestuia, motivatia candidatilor este diferita fata de anii precedenti. Candidatii analizeaza sansele de dezvoltare a industriei, urmaresc perspectivele pe termen lung ale companiei, stabilitatea si dezvoltarea. “Salariul era un argument solid. Nu exclusiv, dar foarte important. In 2007, aveam probleme, incercand sa atingem solicitari salariale foarte mari. Un client planifica intrarea in Romania si bugeta un salariu de 50.000 de euro pentru managerul general. Daca dupa toate actiunile de pregatire si dupa perioada necesara recrutarii se ajungea in mai sau iunie, noi eram pusi in postura de a-i prezenta candidati pentru 60.000-65.000 de euro”, adauga Fedorovici, scrie Business Standard.

Un tanar care nu a absolvit facultatea – trimis de Obama sa „salveze“ General Motors. Brian Deese, un tanar de 31 de ani, este omul pus de Administratia Obama sa restructureze General Motors si sa rescrie astfel regulile capitalismului american, relateaza The New York Times. Deese nici macar nu a absolvit inca Universitatea Yale, pe care o incepuse, si nu a pus niciodata piciorul intr-o unitate de asamblare a automobilelor. Totusi, s-a remarcat ca director pe politici economice in campania electorala a lui Barack Obama si apoi ca membru al Grupului de Lucru pentru politici economice din echipa de tranzitie Obama-Biden. Acum, este vazut ca „una dintre cele mai influente voci” din Administratia Obama cand vine vorba de strategii pentru industria auto din Statele Unite, scrie Gandul.

Chiriile s-au ieftinit cu 10%-30%. De la sfarsitul anului trecut si pana acum, chiriile cerute de proprietari pentru toate tipurile de locuinte au scazut in medie cu 30% in Bucuresti. In celelalte orase mari ale tarii, scaderile chiriilor variaza intre10% si 30%. Chiriile au scazut la inceput pentru ca deprecierea leului a scumpit, doar din curs, toate chiriile exprimate in euro. Proprietarii au inceput sa reduca atunci nivelul chiriei pentru a contrabalansa caderea leului fata de moneda europeana. De ceva timp insa, dupa semnarea acordului de finantare cu FMI si Comisia Europeana, cursul leului fata de moneda unica s-a stabilizat, insa chiriile si-au continuat declinul. Specialistii spun ca, desi scaderea a depasit deja de mult deprecierea leului, tendinta de ieftinire va continua si pe viitor. „Chiriile vor mai scadea cu inca 5 – 10% si se vor stabiliza pana in toamna cand vin studentii; trendul este de scadere”, a declarat pentru Gandul, Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian, scrie Gandul.

Gazprom bate palma cu Romania, dar nu renunta la intermediari. Ministrul economiei, Adriean Videanu, a anuntat ieri ca, in urma vizitei efectuate, luna trecuta, la Moscova, partea romana a reusit sa incheie un memorandum cu Gazprom, primul acord din ultimii 20 de ani. Am semnat primul acord de dupa 1989 de colaborare directa Romgaz – Gazprom, care prevede identificarea tuturor posibilitatilor de colaborare, inclusiv infiintarea unei societati mixte detinuta 50% – 50% de cele doua companii, in depozitarea de gaze si valorificarea acestora – cogenerarea, vanzarea directa”, a afirmat Videanu. El a spus ca rusii sunt invitati sa participe la toate proiectele energetice ale Romaniei. Ministrul a precizat ca memorandumul nu poate fi facut public, iar in septembrie „colaborarea” va fi extinsa. Potrivit lui Videanu, pe langa depozitul de gaze de la Margineni, care va avea o capacitate de depozitare de circa 2 miliarde de metri cubi de gaze, prin memorandumul cu rusii, s-ar putea identifica alte depozite asa incat cantitatea totala de gaze inmagazinata sa ajunga la 6 miliarde de mc, scrie EvZ.

Romania libera a identificat zece proiecte importante care au fost anuntate sau chiar incepute de autoritati, dar nu au fost finalizate pana acum. Deblocarea acestora ne-ar putea ajuta sa depasim mult mai usor criza. Aproape in toate domeniile economiei – infrastructura, industrie, agricultura, turism, servicii sau IT – exista exemple de proiecte discutate sau chiar incepute de catre autoritati si care in final au devenit tot atatea esecuri rasunatoare. In unele dintre ele s-au pompat sume importante de bani, pentru a fi apoi abandonate. Altele au reprezentat supape prin care s-a realizat transferul unor sume de bani, in mod ilicit, de la buget catre buzunarul unor privati. In fine, o serie de initiative care au dat un puternic avant economic unor tari din Occident au ramas in Romania la stadiul de bune intentii (autostrazile, parcuri IT, modernizarea turismului). Pentru toate esecurile de mai sus vinovatia apartine guvernantilor din toate partidele care au gestionat gresit – involuntar sau cu buna stiinta – aceste proiecte. Cu toate acestea, proiectele mai pot fi resuscitate prin investitii de la buget facute inteligent si, mai ales, cu buna-credinta. Romania libera va prezinta – fara a avea pretentia unei liste definitive si complete – zece astfel de investitii, care ar putea stimula iesirea Romaniei din criza, scrie Romania Libera.

Suma pentru ajutorul IMM a crescut la 100 de milioane de euro. La startul programului de ajutor de minimis pentru acest an, in martie erau doar 5 milioane de euro. Autoritatile au extins si lista cheltuielilor eligibile. Guvernul s-a hotarat sa majoreze suma din care se dau anul acesta ajutoare de minimis pentru IMM-uri de la 5 la 100 de milioane de euro si a extins si lista domeniilor de activitate eligibile, arata un comunicat al Ministerului Finantelor. Valoarea maxima a ajutorului de minimis de care poate beneficia un operator economic in baza cheltuielilor eligibile este de 200.000 de euro, echivalent in lei, pe o perioada de 3 ani fiscali consecutivi. Sumele sunt nerambursabile. IMM-urile pot depune oricand la Re­gistratura Generala a Ministerului Fi­nantelor Publice cereri de acord de prin­cipiu pentru acordarea de ajutoare, scrie Cotidianul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro