Sari direct la conținut

Business report: Romania, avertizata: cresterea economica va incetini, inflatia isi va reintra in drepturi – analisti; Noile preturi RCA, pe fiecare firma de asigurare, pe sofer si pe masina. Primele calcule concrete, pe cazuri reale;  Conditiile in care firmele vor primi bani de la stat pentru site-uri, aplicatii de mobil, sigle si actiuni pe piete din strainatate

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Romania, avertizata: cresterea economica va incetini, inflatia isi va reintra in drepturi – analisti. Perioada de „lapte si miere” a economiei romanesti, cu crestere economica puternica si inflatie foarte scazuta, se apropie de sfarsit, cred analistii companiei britanice de consultanta Capital Economics. Incepand din 2018, urmeaza o perioada de incetinire a cresterii economice, insotita de cresterea inflatiei si a dobanzilor. Tendinta se va face remarcata si in Polonia, Ungaria sau Bulgaria, care au inregistrat de asemenea ritmuri ale cresterii economice cu mult peste media UE in ultima vreme, insa va fi mai pronuntata in Romania, unde dinamica PIB a accelerat ametitor pana la plus 5,7% in primul trimestru al acestui an, raportat la perioada corespunzatoare din 2016, reiese din datele Capital Economics si prognozele Comisiei Europene. Previziunile Capital Economics se bazeaza pe restrangerea deviatiei PIB, care masoara diferenta dintre PIB-ul actual al unei economii si PIB-ul potential, la „aproape zero”, relateaza Economica.net.

Conditiile in care firmele vor primi bani de la stat pentru site-uri, aplicatii de mobil, sigle si actiuni pe piete din strainatate. Firmele vor primi bani de la stat pentru realizarea propriului site, a unei aplicatii de mobil si a identitatii vizuale (marca, sigla, slogan), precum si pentru actiuni pe piete din strainatate, dar intr-un cuantum diferentiat in functie de proiect si pe baza unor conditii a caror respectare va fi verificata prin controale pe teren. Programul de „internationalizare” a firmelor, cu valabilitate pentru perioada 2017-2020, a fost avizat de Guvern la inceputul anului, iar acum au fost pregatite, intr-un draft obtinut de Profit.ro, detaliile pentru derularea acestuia. Din buget vor fi acoperite pana la 90% din cheltuielile firmelor pentru diferite operatiuni, dar limitat la o suma de 50.000 lei/an per firma, existand si obligatia unei contributii financiare proprii de cel putin 10%. Vor fi acoperite cheltuieli atat pentru realizarea unui site pe Internet/aplicatie pentru mobil, pentru prezentarea activitatii firmei si a produselor promovate, in limba romana si limba engleza, cu obligativitatea mentinerii paginii active cel putin 1 an de la data crearii, si realizarea marcii, siglei si sloganului, ca si pentru participari individuale la targuri si expozitii internationale, organizate in strainatate, cu stand propriu si la alte actiuni, dar in limita unor sume diferite.

DIGI, dupa prima saptamana de tranzactionare: trecutul litigios tine actiunile sub pretul cu care a intrat pe bursa. Actiunile DIGI, compania prin care omul de afaceri Zoltan Teszari controleaza operatorul telecom RCS&RDS, au incheiat prima saptamana la bursa sub pretul din Oferta Publica Initiala (IPO), de 40 de lei. Dupa o prima zi in care ¬setea¬ de titluri noi a dus la o apreciere a actiunilor DIGI cu 3%, varful inregistrat marti fiind de 43,6 lei, anuntul DNA cu privire la inceperea urmaririi penale fata de Serghei Bulgac, CEO-ul RCS&RDS, au tinut actiunile pe rosu, vreme de doua zile. Miercuri, actiunile DIGI au inchis la 39,5, o scadere de 4,1% fata de ziua precedenta, iar joi au mai pierdut 50 de bani, respectiv 1,2%. Astfel, in doar doua zile, capitalizarea bursiera a companiei a scazut cu circa 220 de milioane de lei. Joi, actiunile au inregistrat o crestere de peste doua procente, insa nu suficient cat sa revina peste pragul de 40 de lei. Cei care au avut cel mai mult de pierdut sunt investitorii institutionali, in conditiile in care pe retail s-a acordat un discount de 7%. Prin urmare, micii investitori continua sa fie pe plus, atat timp cat actiunile sunt peste nivelul de 37,2 lei, anunta New Money.

Rezultate contradictorii in T1 pentru companiile de stat. Iarna grea a adus profituri mai mari unora dintre companiile energetice controlate de stat, iar altora – mai mai mici, sau chiar pierderi, in functie si de modul in care depind de reglementarile statului, asa cum este cazul companiilor energetice. Si companiile din alte domenii au suferit scaderi ale profitului ca urmare a reglementarilor, asa cum s-a intamplat cu Antibiotice Iasi. Altele prefera sa spuna doar ca au inregistrat profit, atunci cand au, speculand faptul ca nu sunt obligate, asa cum sunt companiile listate la Bursa, sa raporteze la timp rezultatele pe primul trimestru. Producatorii de energie au inregistrat rezultate mai bune decat distribuitorii, iar in cazul operarii monopolurilor transportului pe magistralele nationale, domeniul gazelor naturale a fost mai profitabil decat cel al energiei electrice. Romgaz (simbol bursier SNG) si Transgaz (TGN) au avut profituri in crestere in primul trimestru din 2017 (T1 / 2017) fata de aceeasi perioada a anului trecut (T1 / 2016), in vreme ce Transelectrica (TEL) a inregistrat un profit mai mic, iar Electrica (EL) a inregistrat pierderi, scrie Curs de Guvernare.

Noile preturi RCA, pe fiecare firma de asigurare, pe sofer si pe masina. Primele calcule concrete, pe cazuri reale. Firmele de asigurare au transmis brokerilor noile tarife pentru RCA, dupa ce perioada cu preturi plafonate a expirat. In ciuda aprecierilor alarmiste care prevedeau o explozie a preturilor, asiguratorii si-au construit tarifele de vanzare in jurul tarifului de referinta calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiara. Exista chiar situatii in care preturile au scazut comparativ cu perioada cu plafon maxim. Transportatorii, cei mai ferventi sustinatori ai plafonarii, dar si ai noii Legi RCA, au motive sa fie multumiti. Pentru un vehicul de transport marfa cu masa de peste 16 tone, majoritatea firmelor coteaza la 7.534 de lei pe an pentru un camion aflat in categoria de bonus 0. Groupama se remarca pe acest segment cu un tarif de 7.383 de lei pe an. La sase luni, doar Asirom, City si Omniasig par sa isi arate disponibilitatea de a vinde, fiind singurele care ofera un tarif diferit fata de cel pe un an. City Insurance si Asirom coteaza la 3.767 de lei, in timp ce Omniasig cere 4.766 de lei, potrivit datelor centralizate de Safety Broker, cel mai mare intermediar din Romania, noteaza profit.ro.

Ce efecte a avut „taxa pe suc”. Cazul Mexicului. Exista state care deja au introdus taxe pe produsele cu continut mare de zahar, asa cum a recomandat Organizatia Mondiala a Sanatatii si cum este posibil sa se intample si in Romania. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a facut de-a lungul timpului mai multe recomandari statelor urmare a cresterii accelerate a numarului bolnavilor de diabet si a persoanelor supraponderale. Printre acestea se numara si masuri de natura fiscala care au fost deja implementate de unele stat sau urmeaza a fi implementate (cazul Marii Britanii). In Mexic, spre exemplu, Guvernul a introdus incepand cu 1 ianuarie 2014 o acciza in valoare de 1 peso pe litru de bautura racoritoare cu adaos de zahar. Taxa este platita de catre producatori si a dus la cresteri de preturi la raft de aproximativ 10%, dar si efectele asupra sanatatii populatiei s-au observat inca din primul an de implementare. Potrivit unui studiu realizat de catre Institutul National de Sanatate Publica din Mexic si Universitatea din Carolina de Nord, SUA, consumul de sucuri cu adaos de zahar s-a redus cu 6% pe parcursul lui 2014, ajungand in decembrie 2014 la un minus de 12%, scrie Economica.net.

Primul SUV produs de Alfa Romeo este disponibil pentru piata din Romania. Primul SUV Alfa Romeo este aici, gata sa ofere o experienta efervescenta de condus, performante de top si un design sportiv. Ca urmare a aprecierilor primite din intreaga lume pentru versiunile sport si super sport ale Giuliei, Alfa Romeo a decis sa introduca pe piata primul sau SUV. Stelvio are nevoie de doar 5,7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h datorita propulsorului turbo 2.0 care livreaza 280 de cai putere, cuplat la o transmisie automata in 8 trepte si tractiune integrala Q4. Acest propulsor marcheaza o noua generatie de unitati in patru cilindri realizate integral din aluminiu, conectate la un arbore cardanic din fibra de carbon, anunta Auto Bild.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro