Sari direct la conținut

Business report: România importă energie electrică la cel mai mare preţ din regiune; Statele europene de unde au provenit cele mai multe alimente cu risc pentru populaţie; Turiştii străini, surprinşi de suma pe care au cheltuit-o în România, de Revelion

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

România importă energie electrică la cel mai mare preţ din regiune. România importa joi dimineaţa peste 1.000 de MW pentru a-şi asigura consumul de energie, care se ridica la aproape 8.000 de MW, în timp ce producţia naţională nu depăşea 6.960 de MW la ora 10:00, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate în timp real pe site-ul Transelectrica. Astfel, la ora menţionată, importul era de 1.013 MW. La ora 14,00 cantitatea de energie importată scăzuse puţin, datorită creşterioi producţiei interne la 7.359 MW, în timp ce consumul atinsese 8.010 MW, potrivit Adevarul.

Statele europene de unde au provenit cele mai multe alimente cu risc pentru populaţie. Peste 3.800 de notificări, dintre care peste 940 alerte au fost transmise în 2017 prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje – RASFF, instrumentul prin care se realizează un schimb de informaţii între Autorităţile Competente din statele membre în cazurile în care s-a identificat un risc la nivelul Uniunii Europene pentru sănătatea publică, indică ultimul raport al instituţiei. Este o creştere de 11% a numărului de alerte ce au implicat produse cu risc mare pentru sănătatea omului faţă de 2016, mult peste media utimilor cinci ani, iar cazurile notificate au vizat de la contaminări accidentale cu diverse substanţe, la etichetări eronate, ingrediente periculoase sau produse contaminate, potrivit Economica.

Turiştii străini, surprinşi de suma pe care au cheltuit-o în România, de Revelion. România a devenit destinaţie de vacanţă pentru străini, chiar şi de sărbători, pentru preţurile mici comparativ cu alte capitale europene. „Obişnuiam să vin în România din 2000 cu locul de muncă şi ne-am hotărât anul acesta să venim în Bucureşti pentru Revelion. În comparaţie cu Italia, Bucureştiul este ieftin. Cu biletele de avion incluse, a costat în total 700 de euro pentru 4 zile”, afirmă un italian. Străinii au fost fermecaţi de frumuseţile României, dar dezamăgiţi de drumuri şi aeroporturi, potrivit Digi24.

Creşte factura la electricitate? Pe piaţa angro a fost atins preţul maxim. Pe piaţa angro de energie OPCOM, electricitatea se tranzacţiona joi la preţuri ce încep cu 121 lei/MWh pentru intervalele orare cu consum mic din data de 14 septembrie şi ajung la 600 de lei/MWh pentru intervalele cu consum mare, un maxim al pieţei de la înfiinţare. Cotaţiile pentru intervale orare precum 1.00-7.00, 11.00-15.00 sau 22.00-24.00 (ore cu consum redus de energie) oscilau între 118 şi 298 de lei/MWh. În schimb, pentru vârful de consum 15.00-21.00 cotaţiile începeau cu 345,53 lei/MWh şi 500 de lei/MWh. Preţurile de pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare) au o influenţă destul de redusă asupra valorii facturilor plătite de consumatorii casnici, porivit Ziarul de Iasi.

Harta judeţelor care atrag cei mai mulţi turişti. Unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri. Cea mai mare creştere a numărului de turişti s-a înregistrat în judeţul Tulcea, acolo unde peste 161.000 de turişti au ales să-şi petreacă vacanţa şi unde atracţia principală este Delta Dunării. Creşterea este de 77% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2017, atunci când în judeţ s-au cazat puţin peste 90.000 de turişti, atât români, cât şi străini. Şi în judeţul Vrancea s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti, de 33%. Astfel, dacă anul trecut unităţile de cazare au primit peste 30.500 de oaspeţi, în primele zece luni din acest an a fost depăşit pragul de 40.000. Alte creşteri importante s-au înregistrat în judeţele Ilfov, Maramureş, Bihor şi Caraş-Severin, potrivit Economica.

Google a transferat aproape 20 de miliarde de euro într-un paradis fiscal. Google a transferat în 2017 19,9 miliarde de euro în Insulele Bermude, un paradis fiscal, printr-o firmă-paravan cu sediul în Olanda, în cadrul unui aranjament care i-a permis motorului american de căutare să scadă impozitele plătite în străinătate, potrivit unor documente transmise Camerei olandeze de Comerţ, relatează Reuters. Suma – care a trecut prin Google Netherlands Holdings BV – este cu aproximativ patru miliarde de euro mai mare decât în 2016, se arată în aceste documente transmise la 21 decembrie.”Plătim toate taxele pe care le datorăm şi ne conformăm regulilor fiscale ale tuturor ţărilor în care operăm în lume”, declară Google într-un comunicat, citeaza Digi24.

Piața auto din Franța, inclusiv Dacia, afectată de mișcările de stradă din decembrie. În 2018, clienții au renunțat la Renault și au ales Dacia. Marca Dacia, una dintre cele mai populare din Franța în ultimii ani, a înregistrat la rândul un declin de 12,4% în decembrie, cu 9.603 autoturisme înmatriculate, față de 10.960 în ultima lună din 2017. Citroen, Skoda și SEAT au fost singurele mărci importante care au avut înmatriculări mai mari ca în anul anterior. Pe întreg anul, piața auto din Franța a rămas pe creștere, cu 2,1 milioane de autoturisme, cu 3% mai multe ca în 2017. Dacia se numără printre mărcile cu cea mai mare creștere, cu 19,1%, corespunzător unui număr de 140.326 de autoturisme înmatriculate, cu peste 30.000 mai multe decât în anul anterior, scrie Profit.ro

Preţul aurului a atins cel mai înalt nivel din aprilie 2017. Cu cât se vinde gramul. Cotaţiile publicate joi de Banca Naţională a României (BNR) arată o creştere importantă a preţului aurului, apropiată de cel mai înalt nivel înregistrat în urmă cu doi ani, dar şi o depreciere a leului. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,6656 lei/euro, o creştere de 0,04% faţă de pragul atins luni. Totodată, aurul a crescut până la cel mai ridicat nivel din aprilie 2017 până în prezent, iar francul elveţian a urcat la cel mai mare nivel din iulie 2017 până în prezent. Preţul gramului de aur a crescut de la 168,0053 lei la 169,8613 lei, ajungând la cel mai înalt nivel din 24 aprilie 2017, când a fost 170,5919 lei, potrivit Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro