Sari direct la conținut

Business report: S-a decis: O autostradă va traversa Bucureştiul; Fiscul nu va amenda firmele care nu vor avea case de marcat cu jurnal electronic la 1 septembrie; 47,6 milioane de euro pentru modernizarea sistemului 112. Ce beneficii aduce proiectul  

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

S-a decis: O autostradă va traversa Bucureştiul. Primăria Capitalei și administrarea Consiliului Local al Sectorului 5 pregătesc un proiect de infrastructură rutieră în locul unei linii de cale ferată dezafectate. După preluare, terenul prevăzut în anexă va fi utilizat în vederea includerii acestuia în proiecte investiţionale de dezvoltare urbană finanţate de la bugetul local sau din alte surse legale. Conform economica.net, oficialii Primăriei Sector 5, în luna mai, au anunţat că au cerut companiei CFR SA să-i transfere 7,5 kilometri de şină dezafectată, pentru a construi o şosea la patru benzi de la Răzoare la Progresu, potrivitCapital.

Fiscul nu va amenda firmele care nu vor avea case de marcat cu jurnal electronic la 1 septembrie. La data de 1 septembrie, potrivit legii, toate firmele mari şi mijlocii trebuia să fie dotate cu aparate de marcat cu jurnal electronic, conectate online la serverele Fiscului. Ministerul Finanţelor admite însă că este posibil ca firmele să nu şi le poată achiziţiona şi pune în funcţiune până atunci şi a elaborat un proiect de act normativ prin care comercianţii nu vor fi amendaţi. Iniţiativa Finanţelor este importantă pentru că, dacă nu se intervenea, firmele care nu aveau case de marcat cu jurnal electronic riscau amenzi de până la 20.000 de lei plus închiderea activităţii până la momentul în care şi le achiziţionează, potrivitEconomica.

Cei care se bucură de preţurile mici din România nu sunt români.România domină topul ţărilor cu cele mai ieftine produse. Dacă nu am şti şi ce salarii sunt, am crede că este raiul Europei. Cei care se bucura de fapt de preţurile mici din ţara noastră sunt turiştii străini. Românii, mai puţin, pentru că preţurile sunt direct legate de nivelul salariilor. De exemplu, venitul mediu la noi este de doar 580 de euro, faţă de 3.300 de euro, în Islanda. Iar turiştii străini profită din plin de oferta românească, avantajoasă pentru bugetele lor. Turist din Spania: „Mâncarea, băutura, taxiurile şi cazarea sunt mai ieftine decât în Spania”. Turist din Germania: „Am mâncat pizza la un restaurant foarte frumos, a costat aproximativ 5 euro. În ţara mea costă de două ori mai mult”, potrivitDigi24.

47,6 milioane de euro pentru modernizarea sistemului 112. Ce beneficii aduce proiectul. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi directorul STS, Ionel Sorinel Vasilca, au semnat marţi un contract de investiţie de 47,6 milioane de euro pentru modernizarea sistemului apelurilor de urgenţă 112, respectiv un răspuns mai prompt al agenţiilor de urgenţă. Printre beneficiile proiectului de investiţii se numără: „Mecanisme mai eficiente de gestionare a resurselor şi echipajelor de intervenţii, creşterea capacităţii de răspuns la solicitările cetăţenilor, reducerea timpului de aşteptare de la 59 la 54 de secunde, alertarea automată a structurilor ce pot intervenii în situaţii de amploare, dar şi apeluri de urgenţă cu transmisii video şi imagini de la locul evenimentului”, potrivitGandul.

Loteria română scoate la licitație serviciul de transmisie TV pentru tragerile loto. TVR riscă să piardă în fața România TV – surse. Loteria Română a scos la licitație serviciul de transmisie TV pentru tragerile loto, valoarea totală a contractului fiind de 2.180.016 RON (aprox 474.000 de euro), iar TVR riscă să piardă acest contract în fața România TV, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. De altfel, România TV promovează pe site-ul televiziunii toate extragerile loto de mai mult timp. La întrebareaG4Media.rodacă la acest moment are deja un contract cu România TV, Loteria a răspuns: ”La acest moment, nu exista niciun contract intre C.N. „Loteria Romana” S.A. si Romania Tv.

Cum se strică un lucru bun sau cum apare un drum în plus pe la Trezorerie. Taxele pentru paşapoarte nu vor mai putea fi plătite la ghişeele din mall-uri. Taxele necesare pentru eliberarea paşapoartelor nu vor mai putea fi plătite, din data de 30 septembrie, la punctele de lucru ale Trezoreriei Statului din sediile din mall-urile Plaza România şi ParkLake din Bucureşti, informează MAI. Situaţia existentă la nivelul serviciilor publice comunitare de eliberare a paşapoartelor a fost discutată la şedinţa săptămânală de lucru de marţi organizată de Secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, fiind analizată eficienţa măsurilor dispuse la nivelul acestor servicii pentru prima jumătate a acestui an şi pentru perioada de vârf reprezentată de lunile iulie şi august, potrivitAdevarul.

Pomii care se pot tăia doar cu autorizaţie. Amendă de peste 2.000 de euro. Persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite mai multe condiţii. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) şi plantaţii pomicole este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi şi din plantatii pomicole cu o suprafata mai mare de 0,5 ha, iar la arbuşti cu o suprafata mai mare de 0,2 ha, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Regula prealabil este valabilă, în egală măsură, şi pentru castanii comestibili, potrivitCapital.

Peste 350 de muncitori vor lucra la cea mai nouă fabrică de componente auto din judeţ. Firma de componente auto de la Rovinari, Gorj, care şi-a început activitatea în prima parte a acestui an, va continua să angajeze muncitori până la finalul acestui an. Este vorba de o cunoscută companie care produce echipamente pentru industria auto. La fabrica de la Rovinari sunt confecţionate centuri auto. Potrivit conducerii Primăriei din Rovinari, până în prezent au fost angajate aproximativ 150 de persoane. Primarul Robert Filip a anunţat că obiectivul investitorilor este ca în lunile următoare să angajeze alte câteva sute de persoane, potrivitGazeta de Sud.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro