Business Report: Sclavia capitalista? Confesiunile unui dependent de munca; Fiscul vrea sa popreasca veniturile datornicilor fara somatie; Tiriac ar vrea sa vanda Dacia in Germania, dupa ce a adus Mercedes si Metro in Romania
Fiscul vrea sa popreasca veniturile datornicilor fara somatie. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) crede ca a gasit o metoda ca sa colecteze mai rapid creantele, sarind peste somatie, prima etapa a executarii silite. Chiar daca ar fi vorba numai de persoane care nu platesc din rea-vointa, masura tot ar fi abuziva pentru ca nu respecta dreptul la informare. Insa numeroase firme figureaza cu datorii din vina angajatilor Fiscului, care prelucreaza platile eronat sau cu intarziere, scrie Capital.
Tiriac ar vrea sa vanda Dacia in Germania, dupa ce a adus Mercedes si Metro in Romania. Ion Tiriac, primul antreprenor care a pariat pe cresterea economica a Romaniei in anii ’90, aducand marci precum Mercedes, Ford sau Metro Cash&Carry, ia acum in calcul posibilitatea de a deschide centre auto Dacia in Europa de Vest, in Franta sau Germania, trecand astfel de la importuri la exporturi. „Am luat in calcul sa devenim si dealer Dacia in strainatate, nu in Romania. Dacia este o masina care pentru mine a avut o evolutie surprinzatoare. Produsul este bun, este extrem de bine vandut in strainatate”, a subliniat Ion Alexandru Tiriac, intr-un interviu acordat Ziarul Financiar.
Daca nu vindem hai macar sa luam exclusivitati. Caderea de la sfarsitul lui 2008 a pietei rezidentiale a adus cu sine modificari radicale ale strategiilor de vanzare. Multi dezvoltatori au renuntat la agentii si au inceput sa vanda singuri sau, in cel mai bun caz, au renuntat la exclusivitatile acordate agentiilor. Miscarile timide ale potentialilor cumparatori care au inceput sa dea dovada de un oarecare interes, macar in ceea ce priveste vizionarile, par a readuce in strategia agentiilor contractele de exclusivitate asupra promovarii si vanzarii proiectelor rezidentiale. Daca ne intoarcem la situatia de pe piata si la cele 10.000 de apartamente noi care tanjesc dupa un proprietar, e lesne de observat ca e destul de greu de identificat un proiect pe care sa-l arati cu degetul si sa spui: Asta e, scrie Business Cover.
„Daca treci prin Slanic, te apuca plansul”. Daca elvetienii sau austriecii ar avea potentialul agroturistic al Romaniei, ar transforma aceste zone in perle ale coroanei, aducatoare de bani multi. In schimb, in agropensiunile romanesti ajung mai ales pensionarii dornici de o vacanta la tara. „Daca treci prin Slanic te apuca plansul. E gol. Inainte veneau pensionarii si membrii de sindicate la tratament”, explica Beatrice Grigoras. O cura necesita cel putin doua saptamani si oamenii nu mai au bani pentru tratamente. Asa ca, degeaba s-au facut investitii pentru reabilitarea statiunii, daca aceasta nu este promovata si turistii nu sunt stimulati sa mearga la tratamente, scrie evz.ro.
Cum mi-am petrecut anul sabatic. Ii invidiati pe cei care, deodata, spun „stop“ si‑si daruiesc un an sabatic? Experienta pauzei autoimpuse, vazuta prin ochii a cinci manageri de top din Romania. „Simteam ca nu voi mai pleca si asta m‑a speriat“, spune, cu usorul lui accent ardelenesc, Radu Moraru – un barbat de 36 de ani cu parul saten deschis, usor grizonant. Era in mai 2009, in plina criza, si tocmai primise o marire de salariu; avea, pe‑atunci, un job cu atributii pe intregul sud‑est european intr‑o corporatie americana, British American Tobacco (BAT), scrie Money Express.
Polonia: ingrijorari pentru independenta bancii centrale si viitorul zlotului. Abilitatea succesorului lui Slawomir Skrzypek la conducerea Bancii Nationale a Poloniei de a asigura in continuare independenta institutiei preocupa in momentul de fata investitorii, arata Financial Times si Wall Street Journal. Presedintele interimar al Poloniei l-a numit ieri in functia de guvernator interimar al BNP pe Piotr Wiesiolek, adjunctul lui Slawomir Skrzypek, ale carui viziuni privind politica monetara nu sunt inca foarte bine cunoscute, scrie capital.ro.
Greii lumii in industria aeronautica isi arata coltii la Romaero. Marii fabricanti din industria aviatica au profitat de expozitia de la Bucuresti sa se confrunte fata in fata, tinand cont ca piata româneasca le poate aduce profituri consistente si este foarte permisiva, chiar si cand este vorba de aparate nu tocmai noi si pe care alte tari nu si le doresc in flota. Alenia Aeronautica, unul dintre fabricantii avioanelor Eurofighter, principalul competitor al Lockheed Martin, sustine ca tara noastra ar fi intrat intr-un proiect european militar si economic de anvergura, daca ar fi optat pentru avioanele Typhoon, scrie Bursa.
230 de romani intermediaza achizitii de 13 mld. $ ale P&G. Gigantul american P&G face achizitii globale de 13 miliarde de dolari anual, de la pixuri, laptopuri si pana la materii prime, dintr-un birou cu 230 de angajati din Bucuresti. Astfel, in medie, fiecare persoana care lucreaza in centrul de achizitii P&G Procurement Center din Bucuresti are responsabilitatea intermedierii unor tranzactii de 56 de milioane de dolari pe an, suma care reprezinta aproximativ un sfert din vanzarile realizate de P&G in Romania, scrie Ziarul Financiar.
Sclavia capitalista? Confesiunile unui dependent de munca. Incepe munca la ora 6 si termina la 3 dimineata. Lucreaza de mai bine de doi ani intr-o companie din Big Four. Stie ca o sa mai reziste cel mult un an la acelasi loc de munca. Dupa 3 ani, majoritatea angajatilor isi dau demisia. Sau mor, asa cum s-a mai intamplat! Supravietuitorii acestui ritm de munca au devenit dependenti de droguri legale si singurul lor scop in viata e sa aiba mai mult timp pentru odihna. Money Express va prezinta marturia socanta a unei tinere care lucreaza la una dintre cele patru multinationale de audit active pe piata romaneasca. 2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) in weekend, 2 pachete de tigari pe zi. E doar un exemplu. Daca ai ajunge la noi, in open space (n.red. birou), sa vezi oamenii, te-ai speria. Arati groaznic, nu mai ai chef sa iesi din casa, si ceilalti iti semnaleaza asta! Intrebarea de la sfarsitul zilei: oare merita?
Televizoarele 3D readuc in prim plan disputa plasma-LCD. Saptamana aceasta consemneaza insa replica rivalilor LG, cu lansarea de azi a primei plasme 3D-TV de catre Panasonic si prezentarea oficiala pe piata autohtona gamei Sony de produse 3D, vineri.Spre deosebire de ceilalti mari producatori amintiti, care au imbratisat mai degraba tehnologia LCD si, mai apoi, LED LCD, pe masura ce fabricarea unor astfel de ecrane de dimensiuni din ce in ce mai mari a devenit posibila, Panasonic se declara adeptul tehnologiei televizoarelor pe baza de plasma (care, dimpotriva, au dificultati cu adoptarea unor dimensiuni mai mici de ecran), scrie Business Cover.
BMW a ramas primul constructor de autoturisme de lux, dupa ce a depasit vanzarile Audi in T1. Grupul Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a reusit sa se mentina pe prima pozitie in topul constructorilor de autoturisme de lux, dupa ce a depasit vanzarile Audi in primul trimestru, insa distanta dintre cele doua grupuri s-a redus semnificativ, relateaza Bloomberg, citata de NewsIn. BMW a livrat 265.809 autoturisme in primul trimestru, in crestere cu aproape 14% fata de aceeasi perioada a anului trecut, scrie StiriAuto.ro.