Business report: Soluția găsită de BNR pentru a sprijini băncile care permit amânarea ratelor; Momentul 02.2020: cum va schimba Covid lumea
Momentul 02.2020: cum va schimba Covid-19 lumea. a), O criză e amplificată întotdeauna de reacțiile la ea. Cu cât măsurile anticriză sunt mai riguroase, cu atât reacțiile sunt mai iraționale – lucru care produce efectul de turbion. În cazul Covid-19, nu măsurile sunt exagerate, ci iraționalitatea cu care sunt asimilate și aplicate. Efectul iraționalității se multiplică în economie – adică acolo unde sunt elaborate resursele luptei cu criza, scrie Curs de Guvernare.
Ședință la Banca Națională, în contextul Coronavirus: Soluția găsită de BNR pentru a sprijini băncile care permit amânarea ratelor. Ieri au avut loc negocieri între reprezentanţii BNR, ARB, CPBR şi Ministerul Finanţelor. Decizia finală va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie al BNR. Surse din piaţa bancară spun că va fi vorba cel mai probabil de modificarea cadrului de interpretare al condiţiilor în care băncile vor putea acorda amânarea plăţii ratelor bancare pentru persoane fizice şi juridice fără să facă provizioane, după cum le cere IFRS 9, intrat în vigoare anul trecut, notează Economica.net.
Băncile americane anunță oprirea programelor de răscumpărări. Operațiunile cad exact când piața ar fi avut cel mai mult nevoie de ele. O organizație bancară concentrând mari nume de corporații financiare americane anunță că, în contextul epidemiei de coronavirus, jucătorii din industrie vizează sistarea operațiunilor de răscumpărare a acțiunilor proprii, unul din motoarele principale ale trendului ascendent bursier post-criză, potrivit Profit.ro
Chinezii, cu un pas mai aproape să livreze trenuri noi în România, după ce instanța a respins contestațiile Siemens și Alstom. Curtea de Apel București (CAB) a respins luni, 16 martie, contestațiile giganților europeni Siemens și Alstom la mega-licitația pentru 80 de trenuri noi în România. Anterior acestor contestații, prin care s-a cerut eliminerea chinezilor, era declarată pe primul loc oferta asocierii CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători, notează Economica.net.
Cum își despăgubesc operatorii aerieni clienții de pe cursele anulate din cauza coronavirusului. Ce au anunțat Wizz Air, Tarom și Blue Air. Wizz Air a anunțat, marți, că, din cauza volumului semnificativ mai mare de zboruri anulate ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei COVID-19, a automatizat procesul de rambursare a clienților afectați. Compania de stat Tarom a anunțat că toti pasagerii afectati de suspendarea unor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a calatoriilor fara penalizare sau rambursarea integrala a biletelor/tronsoanelor neutilizate, scrie InCont.ro
Măsuri pentru salvarea mediului de afaceri. Jumătate din companiile active în România riscă să intre în insolvență în trei luni. Măsurile de carantină și instituirea stării de urgență la nivel național pentru prevenirea diseminării accelerate a COVID-19 au deja consecințe economice importante asupra mediului de afaceri. Scăderi masive ale veniturilor sunt înregistrate în sectoare precum turismul, horeca, transporturi, organizarea de evenimente, construcții (în special zona de imobiliare rezidențiale) și afacerile de retail (cu excepția comercializării produselor alimentare sau medicamentelor), conform Republica.
Erste a revizuit în scădere prognoza de creştere pentru România, pentru a doua oară într-o săptămână. Analiştii grupului bancar austriac preconizează acum un avans economic de doar 2% în acest an, faţă de o creştere de 3% estimată anterior. Săptămâna trecută, proprietarul BCR a redus estimarea de creştere a economiei româneşti cu 0,5 puncte procentuale, ca urmare a răspândirii rapide a COVID-19 în Europa, scrie Adevărul.