Sari direct la conținut

Business Report: Supermarketurile ridica preturile; Tigarile se scumpesc cu 40 de bani; Garsionera de 9.000 de euro; 1 miliard de euro din cereale; Garsoniera de inchiriat cu 60 de euro; Topul celor mai bine platiti someri; Romanii, captivii furnizorilor de utilitati

HotNews.ro

Noi scumpiri fara nici o justificare in supermarketuri. Preturile alimentelor, bauturilor, dar si ale produselor cosmetice si de curatenie au crescut in aceasta luna cu cåtiva lei, desi nu exista nici o justificare reala pentru aceste scumpiri. Producatorii romåni sustin ca, in conditiile scaderii vånzarilor, interesul lor a fost sa mentina preturile. In plus, adauga ca, din moment ce nu au existat variatii ale cursului valutar, nu se explica cresterea costurilor produselor la raft. Pot fi politici individuale ale unor lanturi de magazine sau ale unor societati comerciale, sustin unele voci din piata. In schimb, altele subliniaza ca ar putea fi vorba de o incercare a hipermarketurilor de a-si pastra aceleasi profituri in momentul in care va intra in vigoare, din toamna, Codul de Bune Practici, scrie Gardianul.

Cat va fi euro la iarna. Afla ce spun analistii si pe ce pariaza bancherii. Intre 4 lei si 4,5 lei pentru un euro la sfarsitul anului, asta indica prognozele analistilor economici intrebati de Gandul in privinta evolutiei cursului de schimb, dupa ce, in ultimele luni, moneda nationala a avut parte de o relativa stabilitate. Cel mai optimist scenariu apartine analistului financiar Dragos Cabat, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari CFA Romania, care vede un curs de schimb de 4 lei pentru un euro, la finele acestui an. “Indiferent de situatia economica din tara, cursul de schimb va ramane constant sau pe un trend de usoara apreciere pana la alegeri, urmand o scadere in decembrie, cand un euro va fi cotat la 4 lei. Banca Nationala a Romaniei va face tot posibilul sa mentina cursul, cel putin pana la alegeri”, ne-a declarat Cabat. El isi mentine astfel prognoza facuta inca de la sfarsitul anului trecut, tinand cont de contextul international, si nu de fundamentele economiei romanesti. Cu alte cuvinte, un leu mai puternic nu inseamna ca economia da semne de revenire in 2009, ci mai degraba faptul va fluxurile de bani au inceput sa creasca, scrie Gardianul.

In conditiile in care turismul din Bucuresti era reprezentat in proportie de 80% de cel de afaceri, in primele sapte luni ale acestui an, gradul de ocupare s-a redus in medie cu 20%, iar hotelierii au fost nevoiti sa scada preturile cu 30%, masura aplicata de operatorii hotelurilor de 4 si 5 stele, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta imobiliara Colliers International Romania. „Preturile sunt mai mici cu 40% decat anul trecut. Daca in 2008 o camera costa 140 de euro, acum tariful este de 89 de euro. Gradul de ocupare a ajuns la 50%, de la 65% anul trecut”, a declarat pentru Gandul Octavian Lazar, manager Caro Hotels, scrie Gardianul.

Fabrica Pepsi de langa Bucuresti, de 150 de mil. €, in topul investitiilor. Compania PepsiAmericas, al doilea mare imbuteliator Pepsi-Cola, a construit in judetul Ilfov, la Dragomiresti cea mai mare fabrica din Europa, printr-o investitie de 150 de milioane de dolari, a anuntat, luni, compania. Deschiderea oficiala a fabricii ce are 30.000 de metri patrati va avea loc la 1 septembrie, iar o parte din activitatile fabricii din Bucuresti au fost relocate aici. In 2007, PepsiAmericas a preluat integral grupul Quadrant-Amroq Bottling (QAB), care producea si distribuia bauturi Pepsi in Romania, avand doua unitati de productie a bauturilor racoritoare, una la Bucuresti si una la Covasna, pentru apa minerala. Luna trecuta, PepsiCo a inaugurat in Rusia cea mai mare unitate de productie din lume pentru bauturile racoritoare marca Pepsi. Investitia este mai mare decat cea de la Dragomiresti cu 30 de milioane de dolari, iar capacitatea de productie a uzinei este estimata la 2,1 miliarde de litri pe an. In trimestrul al doilea, vanzarile PepsiAmericas la nivel mondial au scazut cu 6%, de la 1,34 miliarde de dolari, la 1,26 miliarde de dolari, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile PepsiAmericas din Europa Centrala si de Est au scazut cu 32% in cel de-al doilea trimestru, ajungand la 246 milioane de dolari, si asta din cauza unui impact negativ de 27 de puncte procentuale al volatilitatii de pe pietele valutare, scrie Gandul.

Garsoniera de inchiriat cu doar 60 de euro! Aradul se situeaza pe primul loc in topul oraselor din tara cu cele mai mici chirii. Recesiunea economica a tras serios in jos segmentul inchirierilor. Sperantele de revenire la valorile din urma cu un an sau doi sunt minime. Desi nu atat de adanc ca in cazul celorlalte segmente imobiliare, recesiunea economica a lovit si chiriile din marile orase ale tarii. Cu un an in urma, o garsoniera la un pret mai mic de 100 de euro era un vis. Astazi, exista cateva orase in care visul a devenit realitate. Intr-un top al celor mai mici chirii, Aradul ocupa primul loc. Aici, o garsoniera intr-un bloc vechi poate fi inchiriata si cu 60 de euro, in vreme ce pretul maxim ajunge la 120 de euro, scrie Adevarul.

Pretul pachetelor de tigari va creste cu 40 de bani incepand cu 1 septembrie, odata cu majorarea accizei la tutun cu 7 euro, de la 57 euro/1.000 de tigarete la 64 euro/1.000 de tigarete, potrivit reprezentantiilor principalilor producatori din Romania. „Pentru cresterea de accize din aprilie majorarea s-a facut tot in doua etape, una de 30 de bani si alta de 40 de bani. S-a luat deja o decizie de scumpire in iunie, cu 30 de bani, pentru a acoperi majorarea de acciza programata pentru 1 septembrie, sa nu fie un soc prea mare. Urmeaza inca una, probabil va fi ca in aprilie, adica o crestere totala de 6.000 – 7.000 de lei vechi. Vom studia noua structura de acciza si se va aplica o majorare de 30 – 40 de bani”, a declarat directorul corporate affairs al JTI Romania, Gilda Lazar, relateaza Romania Libera.

Manopera in constructii a scazut cu aproximativ 5% in luna aprilie 2009, comparativ cu luna decembrie 2008. Daca se face calculul aprilie 2008 cu aprilie 2009, rezulta ca muncitorii au salarii mai mari. Daca in anii trecuti muncitorii din constructii se gaseau foarte greu, dezvoltatorii romani fiind nevoiti sa caute mana de lucru chiar si in Asia, iar salariile cresteau de la luna la luna, in aceasta perioada, cei norocosi, care isi gasesc de lucru, trebuie sa accepte salarii mai mici. “In decembrie 2008, salariul mediu brut era de 1.615 lei, in aprilie 2009, salariul mediu brut a fost de 1.534 de lei, mai mic cu aproximativ 5%. In aprilie 2008, salariul era de 1.435 de lei. Rezulta ca in aprilie 2009, comparativ cu perioada similara din 2008, salariile au fost mai mari cu aproximativ 7%”, ne-a spus Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii, scrie Cotidianul.

Una dintre primele voci care au anuntat sfarsitul crizei si, concomitent, inceputul refacerii a fost cea a economistului-sef al Fondului Monetar International, Olivier Blanchard. In urma cu o saptamana, Blanchard a afirmat ca tendinta de redresare exista, dar ca ea trebuie sustinuta cu reorientarea Statelor Unite catre exporturi si a Asiei catre importuri. Durata recesiunii globale, potrivit anunturilor oficiale ale FMI, a fost de exact 162 de zile. Pentru Canada, pe de alta parte, criza s-a incheiat cu aproape o luna mai devreme, pe 23 iulie, data la care banca nationala a acestei tari a anuntat ca, pe plan national, recesiunea a luat sfarsit si economia este inscrisa ferm pe un curs de crestere. Indicii bursieri inregistreaza cele mai ridicate niveluri din ultimele 10 luni, iar pretul petrolului urcase vineri la 74 de dolari barilul, dupa o redresare ferma a pietei imobiliare americane – factorul declansator al crizei, scrie Cotidianul.

Romanii, captivii furnizorilor de utilitati. In ciuda numarului mare de operatori economici, romanii sunt la mana furnizorilor de utilitati. Acestia nu respecta intotdeauna prevederile contractuale, iar unele dintre ele ii scapa de orice obligatie de a-si despagubi clientii. Potrivit datelor furnizate evz.ro, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit peste cinci mii de reclamatii de la consumatorii nemultumiti de serviciile oferite de furnizorii de gaze, electricitate, apa sau internet. Dintre acestea, 2.909 au fost reclamatii care vizau serviciile de telefonie fixa si mobila, TV cablu si internet. Alte 2.110 au vizat furnizorii de utilitati, respectiv apa/canal, gaze, energie electrica sau energie termica.

Cele mai secrete companii din Romania fac business de 1 miliard de euro din cereale. Intr-o agricultura unde jumatate din teren este arat cu calul, trei comercianti de cereale, Alfred C. Toepfer (Germania), Cargill (SUA) si Glencore (Elvetia), fac tranzactii de sute de milioane de euro din birouri. Agricultura este considerata gaura neagra a economiei, dar pentru trei companii straine inseamna afaceri de aproape un miliard de euro intr-un an cu productie buna si preturi ridicate la cereale. Filialele locale ale gigantilor internationali Alfred. C Toepfer, Cargill si Glencore au mai putin de 300 de angajati impreuna, dar au avut afaceri de un miliard de euro anul trecut in Romania din tranzactiile cu cereale. Alfred C Toepfer are afaceri de 8 miliarde de euro la nivel international, Cargill 3,3 miliarde de euro, iar Glencore 120 miliarde de euro, informeaza Ziarul Financiarul.

Cea mai ieftina garsoniera scoasa la vanzare in Bucuresti costa 9.000 de euro, iar cea mai scumpa este situata in Piata Romana si costa 100.000 de euro, potrivit anunturilor de vanzare publicate pe site-ul anuntul.ro. „Preturile la apartamentele vechi din Capitala au scazut, per ansamblu, cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Se observa o constanta a preturilor de ceva timp, si de aceea estimez ca vor ramane la acelasi nivel pana la sfarsitul anului. Numai in jurul valorii de 60.000 de euro preturile au crescut putin datorita programului „Prima casa”, sustine Daniel Raeceanu, directorul general al agentiei Rasig Imobiliare, scrie Ziarul Financiar.

Fie ca au lucrat in strainatate, si au dreptul la o indemnizatie rezultata din contributiile platite in tara respectiva, fie ca au avut functii de varf in Romania, ei au platit ca angajați, in timp, contributii comparabile cu veniturile castigate. Mircea Ionescu, despre care Business Standard a relatat saptamana trecuta ca este cel mai scump somer din Romania, nu este singurul caruia statul ii asigura prin ajutorul de somaj un venit lunar consistent. Din datele Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca reiese ca alti patru someri primesc indemnizatii de peste 1.000 de euro, trei dintre acestea fiind virate unor bucuresteni care au lucrat in strainatate. Timisoreanul care primeste un somaj de peste 7.000 de lei este urmat de un fost director al unui lant hotelier din Constanta, care, dupa 27 de ani de munca, primeste o indemnizatie de peste 5.300 de lei. Constanteanul a mai lucrat si intr-o firma de comunicatii, unde avea un salariu lunar de aproximativ 40.000 de lei, potrivit informatiilor furnizate de Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca. A treia pozitie in “Top 10 cel mai bine platiti someri” este ocupata tot de un timisorean, care a fost manager intr-o firma privata si care, pe langa indemnizatia fixa de 450 de lei, are dreptul la un procentaj de 10% din salariul mediu castigat in ultimul an de munca, adica alti aproximativ 4.700 de lei. Astfel, a treia cea mai mare indemnizatie de somaj se ridica la valoarea de 5.120 de lei, scrie Business Standard.

Vanzarile de apartamente noi din Bucuresti au scazut de aproximativ sase ori in primul trimestru al anului in curs, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unui raport al companiei de consultanta imobiliara Colliers International. Astfel, daca in primele sase luni din 2008 au fost vandute 3.000 de apartamente noi, in prima parte din acest an numarul acestora a scazut la 515. Comparativ cu al doilea semestru al anului trecut, cand au fost vandute 600 de locuinte noi, scaderea a fost de 15%. „Scaderea vanzarilor ar fi fost si mai mare fara aportul a catorva proiecte care, chiar si in aceasta perioada dificila, au reusit sa inregistreze vanzari record – o medie de 10 unitati pe luna-, practicand politici de pret si modalitati de plata atractive”, se arata in studiul Colliers, informeaza Capital.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro