Sari direct la conținut

Business Report: Top 10 cele mai ieftine credite pentru casa; Cat le platesc patronii expertilor pentru a afla pe cine sa dea afara; Orasele unde preturile au iesit din criza; Cine sunt cei care fac profit furand clientii hotelurilor; Vintu vinde cariera de marmura din Kazahstan

HotNews.ro

Cine sunt cei care fac profit furand clientii hotelurilor. Cu un grad de ocupare care arareori coboara sub 80%, apart-hotelurile se dovedesc a fi o carte castigatoare pentru cei care au investit in acest segment al industriei ospitalitatii inainte de criza. Piata este disputata de mai putin de zece jucatori. Teoretic, 900-950 de apartamente au fost inchiriate, in 2009, in regim hotelier. Practic, mai putin de 500 dintre acestea sunt omologate ca apart-hoteluri, restul fiind apartamente in blocuri vechi sau condominiumuri pe care proprietarii le inchiriaza pe noapte, scrie Capital.ro

Top 10 cele mai ieftine credite pentru casa. Concurenta s-a intetit pe piata creditelor pentru locuinte in ultimele 5 luni, asa incat romanii pot alege acum intre mai multe imprumuturi ieftine. Bancile solicita insa aceleasi avansuri consistente ca in septembrie 2009, adica au ramas extrem de prudente. Vezi cum arata cele mai ieftine 10 credite de pe piata. Fata de luna septembrie, cand DailyBusiness.ro a facut ultima analiza de acest tip , clientii au mai multe variante de credite ieftine la dispozitie, ceea ce inseamna ca a crescut concurenta dintre banci. In prezent, cele mai ieftine 10 credite de 75.000 de euro, acordate pe 30 de ani, au costuri totale intre 163.000 de euro si 180.500 de euro. Acum 5 luni, valorile variau intre 163.000 si 209.000 euro.

Optimismul autoritatilor este contrazis de realitate, ca in 2009. Guvernul aduce mai nou in discutie „crestere economica zero”. Pas cu pas optimismul se destrama ca in 2009: Guvernul avanseaza mai nou „crestere zero”, in timp ce presedintele Traian Basescu vorbeste despre „un nou imprumut”. Romania avanseaza in anul economic 2010 pe acelasi ton optimist al autoritatilor ca in urma cu un an cand criza era negata, iar imprumutul record de 20 mld. euro de la FMI si UE era prezentat drept o „centura de siguranta”, insa nimeni nu spune de ce „pariurile” pierdute in 2009 ar avea de data aceasta sorti de castig, scrie ZF.ro

Cladirea TNB, intre jocul absurd al lui Ceausescu si frica de cutremur. Cladirea Teatrului National din Bucuresti va reveni la forma din anii ‚70 si va fi transformata intr-un spatiu cultural deschis, cu librarii, cafenele, sali de expozitie si arena in aer liber. Una dintre cladirile cu o istorie de aproape 200 de ani din Bucuresti, cea a Teatrului National „I. L. Caragiale“ (TNB), urmeaza sa treaca printr-o transformare majora. Riscurile majore de cutremur si incendiu au grabit decizia ca structura TNB sa fie renovata, urmand a fi transformata intr-o institutie deschisa, in care doritorii isi vor putea petrece toata ziua, scrie Capital.ro

Unu din 200 de romani isi va lua masina noua in acest an. Cehii, polonezii si maghiarii stau mai bine. Vanzarile de automobile noi in Romania se vor reduce in 2010 cu 10% la 104.000 de unitati, potrivit estimarilor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), sub media de scadere de 12,2%, prognozata pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. ACEA a realizat estimarile pe baza datelor furnizate de asociatiile specifice industriei auto din fiecare tara membra. Estimarile ACEA sunt insa mult mai sumbre decat cele ale Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), care la inceputul anului vedea o posibila stagnare, scrie ZF.ro

Cat le platesc patronii expertilor pentru a afla pe cine sa dea afara. Pana acum aceste analize erau folosite de sefi pentru a afla cine merita premii. Acum sunt folosite pentru a decide cine va fi concediat. In timp ce statul se chinuie sa taie din cheltuielile de personal si sa-si eficientizeze aparatul administrativ, sub presiunea acordului stand-by cu FMI, privatii au o reteta mult mai simpla: apeleaza la firmele de evaluare, care le spun exact daca angajatii isi merita banii sau nu. Anul trecut, tot mai multe firme private au cerut asemenea evaluari, majoritatea pentru a vedea pe cine se pot baza pentru a traversa fara probleme perioada de criza, spun specialistii in resurse umane, scrie Gandul.

Aveti facturi restante la utilitati de peste 100 de lei? Va puteti trezi cu salariul blocat de recuperatori. Daca nu ati putut plati sau ati uitat de factura la telefon mobil, fix, curent ori gaze, timp de mai multe luni, sa nu va mire ca intr-o zi va va suna la usa un tanar de 25 de ani, prezentabil si manierat, ca sa va ceara bani. Iar daca nu-i puteti da, ea sau el poate reveni cu un ordin judecatoresc si va poate pune sechestru pe masina ori salariu ca sa-si recupereze suma restanta, scrie Money.ro

Que Casa? „Romanii trebuie sa inteleaga ca nu e obligatoriu ca toti oamenii sa aiba o locuinta proprietate personala“, spunea in urma cu un an jumatate Daniel Fuchs, managing partner al consultantului imobiliar austriac Spiegelfeld. Fuchs simtise ceva, doar nu degeaba activeaza de ani buni pe piata imobiliara din CEE. In esenta, cam acelasi lucru l-a simtit si Elena Udrea cand s-a apucat sa promita ca locuintele ANL se vor vinde ieftin catre chiriasi, dupa ce acestia stau macar un an acolo. Amandoi insa au facut o greseala. Replica lui Fuchs a venit la reclamatiile publicului cum ca locuintele sunt prea scumpe in Romania, ignorand faptul ca asa si sunt, scrie BusinessCover.ro

Orasele unde preturile au iesit din criza. In Brasov, pretul mediu cerut pentru locuintele vechi este de 951 de euro pe metru patrat de suprafata utila. Proprietarii apartamentelor din localitati precum Cluj-Napoca, Timisoara si Brasov si-au marit pretentiile banesti in luna februarie. Dupa o luna ianuarie marcata de micsorari semnificative ale valorilor locuintelor, februarie aduce surprize cumparatorilor din provincie. Cluj-Napoca este orasul-campion din punct de vedere al fluctuatiilor. Ianuarie a fost caracterizat de scaderi de 5%, scrie Adevarul.

Strategie de business – lansarea unei afaceri “de rezerva”. La inceputul anilor ’90, Razvan Vovcenco lansa o afacere pe segmentul producerii de software. Intre timp, s-a extins intr-un domeniu cu totul diferit – produsele promotionale. Iar decizia a fost una inspirata, tinand cont ca noua afacere a sustinut compania dupa inceperea crizei economice, scrie Startups.ro

Vintu vinde cariera de marmura din Kazahstan. Cu mii de creditori in spate si presata sa se reorganizeze financiar, PSV Company, fosta Petromservice, renunta, pe rand, la activitatile pe care nu le mai poate sustine sau de care nu mai este interesata. Astfel, PSV, controlata de firma cipriota Elbahold Limited, in spatele careia presa a scris ca se afla Sorin Ovidiu Vintu, vrea sa cesioneze, contra sumei minime de 6,1 milioane de dolari, contractul de concesiune a unei cariere de marmura in Kazahstan, insemnand o afacere de peste 100 de milioane de dolari. Cum PSV se afla, din martie 2009, in insolventa, renuntarea la aceasta activitate pentru suma mentionata va trebui decisa de comitetul creditorilor, care se va intruni astazi, 8 martie, scrie EVZ.ro

Misteriosul Bugatti 16C Galibier, prezentat in cadru privat, la Geneva. Bugatti prefera sa pastreze misterul in ceea ce priveste noul 16C Galibier. La Geneva, impresionanta limuzina nu a fost expusa, standul Bugatti din cadrul salonului fiind ocupat doar de doua noi versiuni ale binecunoscutului Veyron. In schimb, Bugatti 16C Galibier a fost prezentat in cadrul unei seri private, inainte de deschiderea salonului, eveniment in cadrul caruia au fost dezvaluite mai multe noutati aduse de marcile Grupului Volkswagen, la Geneva, scrie 24auto.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro