Sari direct la conținut

Business Report: Top 10 cele mai mari importuri ale Romaniei; Oltchim, singura mare intreprindere industriala sub controlul statului, a ajuns cea mai vanata companie de pe Bursa; Cladiri de sute de milioane de euro, abandonate in Capitala; Accesul IMM-urilor la credite se va imbunatati in 2011

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

In articolul „Oltchim, singura mare intreprindere industriala sub controlul statului, a ajuns cea mai vanata companie de pe Bursa”, Ziarul Financiar scrie: „Presiunile Fondului Monetar International (FMI) privind demararea procesului de privatizare a combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) pana la finalul anului au reaprins interesul investitorilor de pe Bursa pentru actiunile companiei. De la inceputul lunii, actiunile Oltchim au crescut de peste doua ori, pe fondul unor tranzactii tot mai mari, iar valoarea companiei a urcat la 88 mil. euro, fata de 16 mil. euro la mijlocul lunii februarie. Combinatul Oltchim a implinit ieri 45 de ani, compania fiind una dintre cele mai reprezentative intreprinderi ale perioadei comuniste”. Integral in ZF.ro.

Cladiri de sute de milioane de euro, abandonate in Capitala. Desi valoreaza fiecare zeci, sute de mii sau chiar milioane de euro, disputele juridice sau lipsa banilor au transformat mii de ruine din Bucuresti din surse de profit in focare de infectie. Constructii incepute inainte de 1990 si neterminate nici in ziua de azi. Cladiri ridicate in ultimii ani si nefinalizate din varii motive (de cele mai multe ori, pentru ca dezvoltatorii au ramas fara bani). Dar mai ales imobile vechi, care nu au reusit inca sa-si capete un statut juridic clar dupa ce peste ele au trecut, pe rand, tavalugul nationalizarii si haosul retrocedarilor. Potrivit ultimelor date, in Bucuresti sunt in lucru peste 42.400 de dosare de retrocedare in baza Legii nr. 10/2001. In cei zece ani care au trecut de la adoptarea acesteia, au fost emise doar 13.800 de dispozitii de retrocedare si au avut loc efectiv numai 2.971 de puneri in posesie, anunta Capital.ro.

MFP a vandut obligatiuni cu scadenta in 2017 de 500 milioane lei. Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut ieri obligatiuni de stat cu scadenta in anul 2017 in valoare de 500 milioane lei, exact cat si-a propus. Randamentul mediu a fost de 7,45% pe an. Astfel, Trezoreria a redeschis o emisiune de titluri cu scadenta la zece ani, prima data dupa aproape patru ani. Randamentul maxim acceptat a fost de 7,48% pe an, iar cererea totala a bancilor s-a ridicat la 1,392 miliarde de lei. Titlurile scoase la vanzare in aprilie au o maturitate reziduala de sase ani, intrucat MFP a redeschis o emisiune de obligatiuni lansata in 2007. Ministerul Finantelor a atras la acea operatiune fonduri de 109,3 milioane lei, de 4,5 ori mai putin decat valoarea programata, de 500 milioane lei, la un randament mediu de 7,4%, informeaza Bursa.ro.

Top 10 cele mai mari importuri ale Romaniei. Titeiul este produsul cel mai importat de Romania, in prima parte a acestui an, iar Kazakhstanul este principalul furnizor, luandu-i locul Rusiei care ocupa aceasta pozitie anul trecut, potrivit ultimelor date de la Statistica. Importurile de titei kazah, facute in principal de Rompetrol, le-au surclasat pe cele rusesti, ]n primele doua luni din 2011, ridicindu-se la 291 de milioane de euro de unde, anul trecut, in aceeasi perioada erau sensibil egale(175 respectiv 177 de milioane de euro). Titei ne mai furnizeaza SUA si Marocul insa in cantitati insignifiante. Tot petrolul importat are o valoare de 312 milioane de euro in usoara scadere fata de anul trecut cand totaliza 325 de milioane de euro, scrie Money.ro.

Piata telecom creste ca volum si scade ca valoare. Da, asa e cand cresterea inseamna, de fapt, scadere… ANCOM o vede intr-un fel, analistii pietei in alt fel. Raportul Autoritatii de Reglementare arata ca dupa scaderea cu 4% a numarului total de utilizatori la telefonie mobila inregistrata in primul semestru al anului 2010, in a doua jumatate a anului numarul acestora a crescut cu 1%, pana la 24,6 milioane. Numarul de utilizatori prin intermediul cartelelor preplatite si numarul abonamentelor persoanelor juridice au inregistrat cresteri cu 2%, respectiv 0,1% in timp ce numarul abonamentelor incheiate de persoane fizice a scazut cu 0,6%, anunta Business Cover.

Erste: Daca intreaba cineva cand e cel mai bun moment pentru a detine aur, raspunsul este: Acum! Analistii grupului austriac Erste recomanda investitorilor sa tina 5-10% din portofoliu in aur, in conditiile in care cresterea pretului metalului galben este departe sa se incheie. „Daca intreaba cineva cand e cel mai bun moment pentru a detine aur as zice ca acum este. In acest moment nu vad o bula pe aur. Ar putea fi o bula spre finalul trendului de crestere, dar nu este o bula in acest moment”, a declarat Ronald Stoeferle, analist pe aur in cadrul Erste Group. El are o tinta de pret pentru aur de 1.600 dolari/uncie pentru finele lunii iunie si de 2.300 dolari pe uncie pe termen lung, adica in urmatorii 2-3 ani, informeaza Economic Times.

Electra si Hidroenergetica au devenit amintiri. Se pune la cale colosul „EMO” de 1,3 mld. euro. Justitia a infrant definitiv intentia guvernantilor de a infiinta doi mamuti energetici. Ministerul Economiei vrea sa grupeze minele si termocentralele in doua societati. In bazinul Oltenia se vorbeste deja de Complexul Mine Energie. Fondul Proprietatea a cerut management privat, guvernanta corporativa si listarea la Bursa. Autoritatile romane intentioneaza sa regrupeze companiile energetice aflate in portofoliu dupa esuarea tentativei de infiintare a colosilor Electra si Hidroenergetica tot prin doua societati, dar fara Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Una dintre cele doua va cuprinde complexurile energetice din bazinul Oltenia – Turceni, Rovinari si Craiova, care asigura 33% din energia tarii, si partile viabile din Societatea Nationala a Lignitului (SNLO), scrie Financiarul.

In articolul „Nu sunt bani pentru a aplica strategia pentru IMM-uri, spune seful Fondului de Contragarantare”, Ziarul Financiar scrie: „Masurile din strategia pentru IMM-uri pentru 2009-2013, aflata in discutie de aproape doi ani, nu vor putea fi aplicate pentru ca nu mai este timp pentru a fi bugetate, a declarat Ioan Hidegcuti, presedintele Fondului Roman pentru Contragarantare, la seminarul MEDIAFAX Talks about SMEs. „Este foarte tarziu pentru aceasta strategie, ea se refera la perioada 2009-2013, iar doi ani si jumatate au trecut deja si nici nu a fost aprobata. Ar trebui sa o luam de la capat cu totul pentru ca oricum nu mai este timp pentru a fi bugetate aceste masuri. Masurile, desi bune, nu pot fi sustinute cu bani”, a spus Hidegcuti”. Integral in ZF.ro.

Accesul IMM-urilor la credite se va imbunatati in 2011. Accesul IMM-urilor la creditare se va imbunatati usor anul acesta, a declarat, joi, profesorul Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru Intreprinderile Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Presedintele CNIPMMR este prezent la Forumul Finance 2011, organizat la Bucuresti de ForumInvest, in parteneriat cu Editura Evenimentul si Capital. „Credem ca este posibila o usoara imbunatatire a accesului IMM-urilor la credite anul acesta, pentru ca pe plan mondial exista deja sume disponibile, dar trebuie sa stabilim o relatie reciproc avantajoasa si pentru banci, si pentru IMM-uri”, a spus Nicolescu, informeaza Capital.ro.

Cum a blocat statul goana dupa petrol in Marea Neagra. Investitii de sute de milioane de euro in explorari petroliere asteapta rezolvarea unor probleme legislative, care au blocat posibilitatea de a se fora noi sonde in cautarea „aurului negru”. Cand am castigat lupta la Haga impotriva Ucrainei pentru platoul continental al Marii Negre, in 2009, romanilor li s-a fluturat „mirajul” resurselor de hidrocarburi existente in zona. La cateva luni dupa ce am castigat cei 9.700 kilometri patrati de platou continental, autoritatile au blocat investitiile in explorarile petroliere din aceasta zona. „In acest moment, nu exista autoritate care sa acorde autorizatie de construire pentru operatiuni in Marea Neagra. Nimeni nu mai poate sapa acum noi sonde”, au declarat, pentru EVZ, reprezentantii Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), scrie EVZ.

Cum sa promovam Bucurestiul: Oras al muzeelor sau al vietii de noapte? Cum apare Capitala pe harta turistica a Romaniei, din perspectiva bucurestenilor? La o privire de ansamblu, nu prea apare. Castelul Bran, Peles, Valea Prahovei, manastirile din Moldova si Bucovina – acestea sunt principalele optiuni ale bucurestenilor care-si planifica vacantele in tara. Totodata, multi dintre locuitorii Capitalei ar putea descrie pe indelete alte locuri din Romania, mai putin propriului oras. Ba mai mult, bucurestenii tind sa-si subevalueze orasul si-si mentin o parere negativa despre el. Din nevoia de evadare din oras sau din cauza „stilului tipic romanesc”, locuitorii Bucurestiului nu cunosc orasul in care traiesc, il subapreciaza si trec cu vederea frumusetile turistice pe care le are, potrivit declaratiilor consultantului in turism, Traian Badulescu, anunta Adevarul.

Profetul apocalipsei financiare: „Romania merge intr-o directie buna”. Economistul Nouriel Roubini, supranumit si doctor Doom apreciaza ca daca tara noastra va continua reformele are sanse reale sa treaca cu succes de criza financiara. Roubini este cunoscut drept omul care a prevestit venirea crizei insa aproape toate previziunile sale ulterioare au fost infirmate „Lucrurile merg intr-o directie buna in Romania ca si in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Sud-Est”, a declarat economistul Nouriel Roubini la formul Finance 2011 organizat de Forum Invest. Cunoscut sub supranumele de Doctor Doom, Roubini, a avut referiri mai optimiste asupra viitorului economic al Romaniei decat anul trecut cand a tinut un discurs la acelasi forum financiar in care a sugerat ca fara o ajustare semnificativa a cheltuielilor bugetare Romania risca sa ajunga chiar in incapacitate de plata, informeaza Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro