Sari direct la conținut

Business report: Tranzactia deceniului, amenintata: Holcim nu mai vrea sa fuzioneze cu Lafarge; Cum sa evitam tarifele ilegale care ne cresc cheltuielile cu gazele naturale; Cel mai bogat om din Germania si legatura lui cu Romania

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Tranzactia deceniului, amenintata: Holcim nu mai vrea sa fuzioneze cu Lafarge. Planul Holcim si Lafarge de a crea cel mai mare producator de ciment din lume este in pericol de destramare, deoarece cele doua parti nu mai sunt de acord asupra conducerii si conditiilor financiare, situatie care ameninta fuziunea de 40 mld. dolari, scrie Bloomberg. Elvetienii de la Holcim au anuntat ca nu vor continua procesul de fuziune in forma actuala si vor ca Lafarge sa accepte un pachet de actiuni mai mic decat cel agreat initial, de 47% din noul conglomerat. De asemenea, Holcim face presiuni pentru un alt CEO decat actualul director executiv al Lafarge, Bruno Lafont, propus pentru conducerea noii entitati, scrie Capital.ro.

Bani in zone defavorizate: Cine incaseaza milioane din agricultura pe terenuri cu probleme. Pentru ca fac agricultura pe terenuri situate in zone considerate defavorizate, mai multi investitori, printre care si unii controversati, primesc sume suplimentare de la UE. Economica.net a realizat un clasament al celor mai mari beneficiari de astfel de subventii. Urmasul lui Culita, cel mai mare beneficiar Cei mai multi bani de pe urma faptului ca are culturi intr-o zona defavorizata de conditii naturale specifice (ZDS) este omul de afaceri Constantin Dulute. Un apropiat al lui Culita Tarata, Dulute a preluat, in 2012, de la Agentia Domeniilor Statului, cele 56.000 de hectare de teren arabil din Insula Mare a Brailei. Astfel, firma sa Agricost SRL a incasat anul trecut in contul subventiei pentru zone devaforizate peste 7 milioane de lei. Din datele APIA, Agricost cultiva de la fasole boabe, floarea soarelui,ovaz, plante de nutret, porumb, rapita, soia si triticale. Bani europeni pentru olandezii din Delta Dunarii…

Cum sa evitam tarifele ilegale care ne cresc cheltuielile cu gazele naturale. Ministerul Energiei a anuntat ca pretul la gaze pentru populatie nu va creste pana la 1 iulie si va ramane la 53,3lei/MWh. Cat va creste dupa aceasta data nu se stie. Mult mai important insa decat cresterile dictate de catre autoritati sunt tertipurile pe care distribuitorii de gaze le-au gasit, adesea impotriva legii, pentru a impovara consumatorii cu taxe si tarife despre care nu stie nimeni. Concret, un operator de distributie gaze are la indemana nu mai putin de cateva zeci de tarife cu care poate jongla in functie de situatie si care, atentie, nu sunt cunoscute da catre consumatori. La un calcul sumar, respectivele tarife ar fi adus in buzunarul distribuitorilor de gaze nu mai putin de 500 de mii pana la un miliard de dolari, in ultimii 11 ani. Cu toate ca vorbim de o zona reglementata, care asigura oricum distribuitorilor un profit garantat, iata ca s-au gasit brese prin care acest profit sa fie umflat artificial, dar despre care teoretic nu se stie nimic, scrie Energy-center.ro.

Derogare de la lege pentru finantarea sistemului penitenciar. Potrivit ordonantei publicate in Monitorul Oficial pe data de 13 martie, decizia de finantare a sistemului penitenciar din Fondul de rezerva este valabila pentru tot anul 2015. Prin derogarea de la lege, guvernul scapa de obligativitatea justificarii caracterului urgent sau neprevazut al cheltuielilor finantate, iar modul in care vor fi cheltuite sumele alocate sistemului penitenciar vor fi cunoscute doar de ordonatorul principal de credite din cauza ca alocarile din Fondul de rezerva nu sunt detaliate in Monitorul Oficial. Potrivit statisticilor oficiale, Romania are in prezent aproximativ 33.000 de detinuti cazati in 27.000 de locuri. Tinerea detinutilor in cele 43 de penitenciare din tara a costat peste 900 de milioane de lei in 2012 – circa 200 de milioane de euro, scrie cursdeguvernare.ro.

Glencore trebuie sa plateasca 40 milioane dolari catre OMV Petrom pentru un dosar de frauda. Un tribunal din Londra a decis, vineri, ca traderul elvetian Glencore Plc trebuie sa plateasca 40 de milioane de dolari catre OMV Petrom pentru ca a livrat firmei romanesti combustibili de o calitate inferioara in anii 1990, transmite Bloomberg. Potrivit judecatorului Julian Flaux, in perioada 1993-1996 firma Marc Rich & Co., care ulterior a devenit Glencore International AG, a livrat firmei romanesti aproximativ 32 de transporturi de titei de o calitate inferioara celei convenite si de pe urma acestei fraude a realizat un profit de aproximativ 40,1 milioane de dolari. Glencore a precizat ca va face apel la aceasta decizie. „Evenimentele respective au avut loc in urma cu peste 20 de ani, iar angajatii implicati au parasit de mult compania”, a informat compania elvetiana, scrie Bursa.

Cel mai bogat om din Germania si legatura lui cu Romania. Georg Schaeffler este cel mai bogat om din Germania si ocupa locul 21 in clasamentul celor mai bogati oameni din lume, conform revistei americane Forbes. Georg Schaeffler si mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler detin Schaeffler Group, unul dintre cei mai mari producatori de rulmenti si componente auto. Averea familiei se ridica la 26,1 miliarde de dolari. Grupul Schaeffler, cu cele trei marci puternice ale sale INA, LuK si FAG, este lider mondial in productia rulmentilor, precum si un renumit furnizor al industriei de automobile. Compania a generat vanzari de 11,2 miliarde de euro in 2013. Schaeffler Romania este una dintre cele mai mari investitii in capacitati de productie ale grupului si produce in Brasov componente pentru industria automobilistica si constructoare de masini si pentru industria eoliana, scrie Capital.ro.

Oferta primului operator virtual din Romania. Merita sa treci pe Lycamobile? Lansat la inceputul lunii martie a acestui an pe infrastructura mobila a Telekom , Lycamobile, primul operator virtual din Romania, a afisat oferta pentru piata locala. Pentru moment operatorul asigura doar servicii de voce si internet la viteza 3G, urmand ca parteneriatul cu Telekom sa le permita si utilizarea infrastructurii 4G a companiei. Pachetele oferite de companie sunt mult sub ce ofera operatorii actuali, iar avantajele adoptarii unei astfel de oferte nu aduc nici un beneficiu clientului final. Pentru telefonul mobil, Lycamobile Romania a afisat trei optiuni. Romania Plus 1 costa 8 euro pe luna plus TVA si ofera 250 de minute nationale si internationale catre mobil si 300 de MB la viteza 3G, scrie Economica.net.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro