Business Report: Tristetea bugetarului: cresterea de venit merge in inflatie; Conspiratie sau adevar secret? Romania tocmai a intrat sub controlul Bilderberg; Cum aflu la ce sunt bun? Copiii de azi, intre blazare si descoperirea vocatiei
Tristetea bugetarului: cresterea de venit merge in inflatie. Penalizarea prin inflatie. Aceasta este solutia nefasta care face posibile majorarile salariale pentru bugetari. Deprecierea aduce mai multi bani la buget, dar conduce si la scaderea nivelului de trai. „Executia bugetara se realizeaza mai usor pe fond de depreciere”, a spus economistul Ilie Serbanescu, pentru EVZ. Generata de criza zonei euro si de schimbarea politica, deprecierea loveste romanii pe toate partile.
Aproape jumatate din europeni renunta la vacanta din cauza crizei. Criza ii determina pe 42% dintre europeni, un procent fara precedent, sa renunte la a pleca in vacanta anul acesta, procent situat la cel mai scazut nivel din 2005 si pana acum, arata un barometru al Ipsos-Europ Assistance. Doar 58% dintre subiectii intervievati din Franta, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia si Austria au declarat ca intentioneaza sa plece in vacanta in aceasta vara, procentajul fiind cu 8% mai mic decat anul trecut. Continuarea pe Finantistii.ro
Cum aflu la ce sunt bun? Copiii de azi, intre blazare si descoperirea vocatiei. Consilierea vocationala a copiilor pare un lux la prima vedere, dar este o reala necesitate, mai ales in contextul incertitudinii mediului profesional de astazi. Tinerii sunt impinsi, in multe cazuri, de inertie, societate, parinti spre domenii cu care nu au tangente. Astfel, fara sa fie orientati intr-un mod specializat catre o profesie conforma cu aptitudinile reale, ii paste pericolul mediocritatii. Despre aceasta situatie, DailyBusiness.ro a stat de vorba cu Mihaela Feodorof (foto), proprietara Yourway Counseling, un business care a intrat acum doi ani pe o piata virgina, care pe langa consilierea profesionala pe mai multe targeturi de varsta, se ocupa si cu evaluarea vocationala pentru elevi si studenti. Integral pe DailyBusiness.ro
Conspiratie sau adevar secret? Romania tocmai a intrat sub controlul Bilderberg. Ne asculta? Daca da, de ce? Vor sa ne controleze viata? Vor sa afle despre noi mai mult decat suntem noi dispusi sa aratam? De ce este nevoie de o lege „Big Brother” si, mai ales, de ce a fost nevoie sa o adoptam cu forta si sub amenintarea Uniunii Europene? Sunt intrebari pe care suntem sigur ca vi le puneti. Raspunsurile oficiale le cunoastem cu totii si sunt formulate intr-un limbaj care nu spune aproape nimic: „Legea este necesara pentru implementarea in legislatia nationala a prevederilor Directivei Uniunii Europene privind retinerea datelor generate sau procesate in cadrul activitatii de furnizare de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii”. Integral in Capital.
UE ne-ar putea da bani pentru reabilitarea termica a blocurilor construite intre 1950-1990. Cresterea performantei energetice a cladirilor va putea fi finantata cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificarii Programului Operational Regional. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, sumele urmeaza sa fie alocate pentru blocurile de locuinte construite dupa proiecte elaborate in perioada 1950-1990. „Comitetul de Monitorizare al Programului Operational Regional a aprobat joi, la Arad, modificarea programului pentru a putea finanta investitiile in eficienta energetica a blocurilor de locuinte la nivelul oraselor din Romania, care fac parte din cadrul Axei prioritare 1 a POR, prin introducerea unui nou domeniu major de interventie: Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a cladirilor de locuit”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, anunta Adevarul.
Clarificarea impunerii TVA pe tranzactiile imobiliare bate pasul pe loc. Inalta Curte de Casatie si Justitie a adresat o intrebare preliminara Curtii de Justitie a Uniunii Europene, careia ii cere sa clarifice modul de interpretare a normelor UE in privinta bazei impozabile in tranzactiile imobiliare efectuate de persoane fizice. TVA la aceste tranzactii se considera inclusa in pret sau se adauga peste acest pret? Aceasta ambiguitate legislativa a provocat un val de procese cu acelasi obiect, relateaza Finantistii.ro