Sari direct la conținut

Business Report: Vom avea stabilitate economica in 2016. Cine mai sta pe banii Volskwagen. Legea darii in plata ar compromite oferta de creditare

HotNews.ro
business report, Foto: Colaj foto
business report, Foto: Colaj foto

Pulsul anului 2016: Antreprenorii vad stabilitate economica. Inflatia mica, sub 2%, simplificarea sistemelor de plata a impozitelor, necesitatea dezvoltarii infrastructurii, pastrarea angajatilor bine pregatiti si increderea in moneda unica europeana sunt cele mai importante previziuni ale antreprenorilor si managerilor romani pentru 2016. Spre deosebire de alte tari, oamenii de afaceri romani considera ca cel mai important deziderat al Romaniei este dezvoltarea infratructurii chiar in detrimentul educatiei si sanatatii,scrie economica.net

Cisco: Atacurile informatice pot fi detectate inainte sa se produca, prin analiza traficului de date al retelelor. OpenDNS, companie achizitionata de Cisco in acest an, a introdus conceptul de securitate anticipativa, identificand doua solutii pe care le-a transformat in doua modele de analiza pentru detectarea si prevenirea atacurilor informatice, prin aplicarea tehnologiei undelor de sunet la traficul de date din retele, potrivit unui comunicat al companiei, potrivit economica.net

Cum sa-ti faci o afacere de la zero cu fonduri europene. Primele programe din fondurile europene 2014-2020 asteapta proiectele aplicantilor dornici sa-si infiinteze mici afaceri. Fondurile nerambursabile pot acoperi pana la 98% din valoarea proiectului. O parte din bani pot fi folositi pentru consultanta in scrierea si implementarea proiectului. Un singur proiect din fonduri europene pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, in valoare de 9,5 milioane lei, 98% nerambursabili, derulat pe parcursul acestui an a finantat infiintarea a 14 intreprinderi sociale, mici afaceri in comunitatile locale, care au creat in total 110 locuri de munca, 66 persoane fiind din grupuri vulnerabile. Sunt mici business-uri precum ateliere mestesugaresti de mobila sau de tesatorie, frizerie, sala de fitness, service auto, depozit de prelucrare lemn de foc etc. create din pasiunea initiatorilor, informeaza Capital.ro

Ce bugete au avut bucurestenii in 2015 pentru achizitia unei locuinte si care au fost cele mai cautate zone. Romanii nu mai cumpara orice locuinta, sunt mai atenti cu ce le ofera noua achizitie si au pretentii in privinta modului in care este construit imobilul in care trebuie sa se mute, arata un studiu al agentiei de consultanta HomeFinders. Nu in ultimul rand romanii, sunt foarte atenti si la pozitionarea locuintei pe care urmeaza sa o achizitioneze fiind constienti ca e vorba de o investitie pe termen lung,scrie Adevarul Financiar.

Fostul sef de la Volkswagen este in continuare salariat al grupului. Fostul director general de la grupul auto german Volkswagen, Martin Winterkorn, care in urma cu doua luni a demisionat din functie in urma scandalului motoarelor trucate, este in continuare pe statul de plata al companiei, au informat vineri presa germana,potrivit Capital.ro

MARIO DRAGHI (BCE): Proiectul legii darii in plata poate compromite oferta de creditare si siguranta juridica. Proiectul de lege privind darea in plata, care prevede masuri cu efect retroactiv, risca sa compromita siguranta juridica si nu respecta principiul asteptarilor legitime, atrage atentia Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), care precizeaza, totodata, intr-un aviz al institutiei publicat vineri, ca legea ar putea conduce la o deteriorare a increderii investitorilor straini din cauza observarii unei cresteri a nesigurantei juridice si a riscului de tara. BCE mentioneaza ca acordarea de drepturi generale ce nu sunt prevazute exclusiv pentru debitori care au nevoie de protectie sociala poate conduce la hazard moral si poate compromite oferta de creditare in viitor,relateaza Bursa.ro

Ministerul Finantelor a definitivat proiectul normelor de aplicare a noului Cod Fiscal. Ministerul Finantelor Publice (MFP) a anuntat, vineri, ca a definitivat proiectul normelor de aplicare a noului Cod Fiscal, care clarifica prevederile codului fara sa modifice regulile stabilite de acesta. „Actualele norme insista asupra unor exemple concrete cu privire la interpretarea unor prevederi ale Codului Fiscal susceptibile de neclaritati. Primul capitol, Dispozitii generale, clarifica ce se incadreaza la activitati independente, sfera si modalitatea de aplicare a metodelor utilizate la estimarea pretului de piata, pentru tranzactiile intre persoane afiliate. De asemenea, vine cu precizari despre tratamentul fiscal aplicabil in cazul reincadrarii formei unei tranzactii/activitati de catre autoritatile fiscale”, arata MFP,informeaza Bursa.ro

Consumatorii casnici au in cosul de consum energie hidro si nucleara la preturi noi. Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat, in sedinta din data de 16.12.2015, preturile si cantitatile din contractele reglementate de vanzare-cumparare a energiei electrice pe anul 2016, in conformitate cu prevederile metodologiei aprobata prin Ordinul ANRE nr. 83/20.11.2013, cu modificarile si completarile ulterioare,scrie energy-center.ro

Aplicatia CarLock, cel mai bun ”paznic” al masinii tale. Telefon inteligent poate fi astazi mai multe decat un simplu prieten. O aplicatia denumita CarLock iti poate feri automobilul de necazuri. Indiferent unde te-ai afla, sistemul CarLock ramane in contact cu masina ta si te anunta imediat dupa ce detecteaza o activitate suspecta. Dispozitivul se conecteaza prin interfata de diagnoza auto ODB si se comanda de pe telefonul mobil,potrivit Auto-Bild.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro