Business Report:Traficul din Drumul Taberei va reveni la normal la finalul anului; Companiile in insolventa ameninta stabilitatea sistemului bancar; Legea irigatiilor – un pas inapoi, doi pasi inainte
Curtea de Conturi: Administratiile locale sunt tot mai dependente de „centru” si realizeaza tot mai putine venituri proprii Potrivit unui raport al Curtii de Conturi, anul trecut, resursele proprii ale bugetelor locale (formate din impozite si taxe locale si cotele defalcate din impozitul pe venit) au generat impreuna doar 44,9% din totalul veniturilor bugetelor locale, „un nivel insuficient pentru a vorbi despre o autonomie reala la nivelul autoritatilor locale”. In cifre absolute, este vorba despre peste 24,1 miliarde de lei in 2014, fata de 23,4 miliarde de lei in 2013 si 22,3 miliarde de lei in 2012. In 2012 si 2013, ponderea veniturilor proprii in total buget era de 49,2% si respectiv 48,7%. „In mod ideal, ar trebui ca veniturile proprii sa poata acoperi cheltuielile efectuate pentru a rezolva (satisface) nevoile si cerintele colectivitatilor locale, scrie Economica.net.
Executia la 10 luni: Excedent bugetar consistent – Atentie la caracterul sezonier si dependent de conjunctura politica al acestuia Bugetul general consolidat a inregistrat la finele primelor zece luni ale acestui an un excedent de circa 9 miliarde lei. Suma este echivalenta cu 1,33% din PIB prognozat si provine in principal din soldurile pozitive inregistrate la bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din venituri proprii (+3,19 miliarde lei) si la bugetele locale (+2,45 miliarde lei). Tot pe plus se afla bugetul asigurarilor sociale (+0,05 miliarde lei), din care se platesc pensiile, si bugetul asigurarilor pentru somaj (+0,40 miliarde lei). Cu toate acestea, ar fi de retinut, din perspectiva anuntatei reduceri a TVA, faptul ca bugetul de stat se pozitioneaza pe minus, cu un deficit de 2,73 miliarde lei, echivalent cu 0,39% din PIB, anunta Curs de Guvernare.
Companiile in insolventa ameninta stabilitatea sistemului bancar Evolutia insolventelor este un indicator al evolutiei economiei in general, dar si al restantelor bancare, mai ales atunci cand companiile care intra sub administrare speciala sunt mari, cu cifre de afaceri de peste un milion de euro. De regula, aceste companii au imprumuturi bancare contractate, iar intrarea in faliment, asa cum se intampla cu mai mult de 90% dintre companiile in insolventa, inseamna pierderi pentru banca creditoare. In septembrie au intrat in insolventa 650 de firme cu credite la banci, ultimele date disponibile de la Centrala Riscului de Credit a Bancii Nationale (BNR). Numarul total al companiilor aflate in insolventa si cu credite la banci a ajuns astfel la 3.621, in urcare de la 3.502 firme in septembrie anul trecut si de la 2.878 companii in aceeasi luna din 2013, informeaza Capital.
„Imprumutatul nu trebuie sa mai fie sclavul bancii” Sa cumperi o casa nu este un joc de poker, ci reprezinta o responsabilitate pe care ti-o asumi pentru 30 de ani, au declarat ieri avocatul Gheorghe Piperea si deputatul Dan Catalin Zamfir, ca raspuns la acuzatiile Asociatiei Romane a Bancilor, potrivit carora Legea darii in plata va duce la anumite deviatii in comportamentul consumatorilor, care pot sa contracteze credite, iar dupa 2-3 ani sa lase bunul bancii fara explicatii. Gheorghe Piperea a spus: „Cei care-si cumpara o casa au planuri pe 25 de ani. Platesc nu numai avansul, ci isi angajeaza toate veniturile pe termen lung. Nu cred ca este posibil acest gen de poker si nu ne referim la aceste situatii. Noi vorbim de cazurile in care consumatorii sunt captivi bancilor. Acesti oameni au achitat 25% din credit, iar timp de 7 ani au mai platit inca 30%- 40% din suma”, scrie Bursa.ro.
Record de productie de energie electrica pentru acest an. Consum si exporturi la fel de mari Ieri, 26 noiembrie, ora 10.39, productia de energie electrica a Romaniei a atins 10.291 de MW, un record al acestui an, dupa cum se poate vedea in imaginea atasata – date Transelectrica pentru 2015. Rafalele de vant, care au dus productia de energie eoliana la 2.500 de MW(printre cele mai mari din acest an), frigul din Romania, care a facut ca turbinele termocentralelor pe carbune si gaz sa fie turate la maxim, precum si mai multa apa, datorata ploilor recente, pentru Hidroelectrica au dus la acest rezultat. Centrala Nucleara de la Cernavoda a functionat in parametri normali, aportul energiei fotovoltaice a fost aproape de 0, iar biomasa a reprezentat doar cativa zeci de MW. Consumul a fost si el la valori dintre cele mai ridicate pentru acest an – 8.718 MW, anunta Economica.net.
Legea irigatiilor – un pas inapoi, doi pasi inainte Seceta este una dintre problemele majore cu care se confrunta agribusiness-ul romanesc. Existenta unui sistem de irigatii functional la nivel national ar fi singura solutie care ar putea reduce sau chiar elimina problema secetei. Acest lucru se si incearca prin recenta Lege nr. 269/2015, publicata in 12.11.2015 in Monitorul Oficial si care modifica si completeaza OUG nr. 82/2011 si Legea imbunatatirilor funciare nr. 138/2004. Urmarind modificarile legislative de pana acum, constatam ca autoritatile au avut nevoie de aproape jumatate de deceniu sa concluzioneze ca masurile care s-au dorit a fi implementate prin OUG nr. 82/2011 nu au putut fi aplicate si au dus la perturbarea activitatii in domeniul sistemului de irigatii, integral pe Capital.
Traficul din Drumul Taberei va reveni la normal la finalul anului Traficul de suprafata din cartierul Drumul Taberei va reveni aproape de conditiile normale pana la finalul unii decembrie. Informatiile vin din partea ministrului Transporturilor, Dan Costescu. „Partea buna este ca in momentul acesta se pot continua lucrarile (la magistrala 5 de metrou – n. r.) si se lucreaza subteran, fara sa mai incurcam foarte mult traficul la suprafata. Traficul la suprafata va fi reluat si el in mare parte la sfarsitul anului – asta este vestea buna -, deci in sfarsit acel cartier va fi deblocat dupa eliberarea celor sase statii din noua”, a declarat Dan Costescu. In plus, Catalin Homor, directorul de investitii al Metrorex, spune ca lucrarile la metroul din cartierul Drumul Taberei evolueaza intr-un ritm bun, scrie Auto-Bild.ro.