Business Standard: A treia companie petroliera a lumii: Romania, prea mica si riscanta
British Petroleum (BP), a treia companie petroliera din lume, dupa venituri, considera ca piata romaneasca este prea mica pentru strategia sa globala, care necesita resurse mari de petrol capabile sa aprovizioneze si tarile din jur. BP, prezenta in Romania pe segmentul de lubrifianti si combustibili pentru avioane, nu a fost niciodata interesata sa detina o retea de benzinarii pe piata locala.
BP a raportat pentru primele noua luni din 2007 o cifra de afaceri de aproape zece ori mai mare decat aceea inregistrata de grupul austriac OMV, proprietarul celei mai mari companii din Romania, Petrom.
“British Petroleum nu a fost interesata niciodata realmente de intrarea pe piata romaneasca de distributie carburanti. Ne lipsesc rezervele de titei. Avem rezerve de petrol, dar ele nu acopera nici macar nevoile noastre”, a declarat pentru Business Standard directorul general al Premium Lubricants Romania, filiala locala a British Petroleum de vanzare a lubrifiantilor, Dan Mihoc.
“Corporatia este interesata de platforme cu zacaminte solide de petrol, care sa-i asigure o perspectiva pentru 50, 60 sau 70 de ani si care sa nu fie doar zacamant exploatat in tara de extractie, ci care sa-i permita sa aprovizioneze si tarile din jur. BP are o gandire si o strategie globala”, a mai spus reprezentantul BP in Romania, Dan Mihoc.
Reprezentantul local al gigantului petrolier, Dan Mihoc, a adaugat ca BP a avut o tentativa de a intra pe piata din Romania la privatizarea Petrom, prin intermediul joint-venturesului TNK-BP, dar a dat inapoi dupa ce a studiat mai bine situatia rezervelor. Directorul general al Premium Lubricants Romania a aratat ca BP este interesata, in general, de piete mari.
Principalul competitor al BP la nivel global este concernul anglo-olandez Royal Dutch Shell, care a decis sa iasa de pe piata din Romania, conform strategiei grupului.
Integral in Business Standard