Sari direct la conținut

Business Standard: Bucurestiul domina publicitatea stradala

Business Standard

Outdoorul romanesc va ajunge, in 2008, la aproximativ 70 milioane de euro, cu 20% mai mult fata de 2007, cand a cumulat 60 milioane de euro, adica circa 12% din totalul pietei media din Romania, potrivit jucatorilor din domeniu. Cresterea de 20 de procente se inscrie in trendul inregistrat in ultimii ani. Procentul de crestere depaseste estimarile de 15% facute de agentia media Initiative la jumatatea anului trecut.

Advertiserii aloca publicitatii stradale intre 10% si 80% din bugetele anuale de publicitate. Imobiliarele si bunurile de larg consum conduc detasat in topul celor mai mari investitori in acest tip de reclama. Totusi, diferentele intre costurile implicate de prezenta pe acest mediu sunt semnificative, in functie de sectorul de activitate din care advertiserul face parte. Specialistii media afirma ca, de exemplu, in bugetele proiectelor rezidentiale, ponderea outdoorului este de aproximativ 70%. In cazul operatorilor de telefonie mobila, aceasta este in jur de 10%. Prin urmare, si tarifele sunt diferite.

ESTIMARI. Lucian Palaz, CEO Affichage, al doilea jucator de pe piata de profil, estimeaza ca outdoorul local s-a ridicat, in 2007, la aproximativ 60-70 milioane de euro. “Cred ca piata de outdoor din Romania va ramane constanta ca valoare in 2008. Nu cred ca ne mai putem astepta la tranzactii si alte evenimente majore. Ritmul pietei, si in Romania, va fi dat de trendul economic care vine din SUA, dictat de afacerile din Real estate”, a explicat Palaz.

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro