Sari direct la conținut

Business Standard: Fondul spaniol Ged a preluat Happy Tour

Business Standard

Surse din piata au declarat pentru Business Standard ca Ged Capital a preluat controlul companiei Happy Tour, in cadrul unei tranzactii estimate intre cinci si zece milioane de euro. Tranzactia a primit deja avizul Consiliului Concurentei. Aceasta este prima vanzare de pe piata autohtona a agentiilor de turism. “Datele referitoare la structura actionariatului si la investitie sunt confidentiale, nu putem spune nimic”, a declarat pentru Business Standard Nicolae Demetriade, presedintele Happy Tour.

Conform acestuia, aceasta miscare va permite dezvoltarea firmei prin investitiile pe care fondul le va face in oameni si in tehnologie. Presedintele agentiei a mai spus ca echipa actuala a Happy Tour va ramane neschimbata. Reprezentantii Ged nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.

“Fondul de investitii GED a pariat pe acest sector, datorita cresterii explozive din ultimii ani. In acest moment, cresterea economiei romanesti atrage in tara multe companii multinationale, in paralel cu dezvoltarea companiilor nationale. Toate aceste companii se confrunta tot mai mult cu necesitatea gestionarii cerintelor de turism, din ce in ce mai sofisticate”, a declarat, intr-un comunicat Robert Luke, director general GED.

Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II, cu resurse in valoare de 150 milioane de euro, a fost infiintat in aprilie 2005 si are deja patru participatii in Romania, la companiile Rosegur (fostul Dragon Star Guard), Romanian Real Estate Partners, un joint-venture cu Warburg Pincus, la Dasimpex Khan si la compania de produse lactate Fama.

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro