Business Standard: OPEC a coborat estimarile legate de cererea mondiala de petrol pentru a treia oara in acest an
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a coborat vineri previziunile cu privire la cresterea cererii de petrol la nivel mondial in 2008, pentru a treia oara in acest an, acesta fiind cel mai recent semn ca preturile record determina incetinirea consumului, relateaza Reuters.
Grupul exportator a mai precizat ca produce deja peste nivelul estimat al cererii, si ca nivelul actual al productiei, combinat cu o suplimentare a extractiei in Arabia Saudita, ar trebui sa duca la cresterea stocurilor in al treilea trimestru.
Cererea de petrol la nivel mondial va creste cu 1,10 milioane barili/zi in acest an, cu 60.000 de barili mai putin decat in estimarea anterioara, a anuntat OPEC in cadrul raportului lunar al pietei petroliere din luna iunie. OPEC si-a mai coborat estimarile in mai si februarie.