Buzău: Șoferul microbuzului care a provocat accidentul cu patru morți și 12 răniți era băut
Șoferul microbuzului lovit de tren, în Buzău, era băut în momentul producerii accidentului de luni noaptea, în care au murit patru oameni și alți 12 au fost răniți, informează Mediafax. Bărbatul avea 0,25 grame per litru alcool în sânge. În februarie, șoferul fusese prins băut la volan când transporta alte persoane.
Reprezentanții Poliției Buzău au transmis, joi, că rezultatele în urma recoltării probelor biologice de sânge au scos în evidență faptul că șoferul microbuzului care nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și astfel s-a produs un accident în care au murit patru persoane și 12 au fost rănite, era băut.
Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că acesta avea 0,25 grame per litru alcool în sânge, faptă care constituie contravenție.
Sursele citate au mai menționat faptul că bărbatul a fost amendat, în luna februarie, tot de Poliția Rutieră din Buzău, după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice, în Râmnicu Sărat, când efectua un transport de persoane. Etilotestul arătat atunci un rezultat de 0,10.
Pentru fapta de atunci, bărbatul a fost amendat și permisul i-a fost reținut, însă a contestat această măsură în instanță, iar în baza certificatului de grefă i s-a restituit permisul.
Patru persoane au murit și 12 au fost rănite, în noaptea de luni spre marți, după un accident petrecut pe DN 2B, în zona localității C.A. Rosetti, din Buzău. Polițiștii au stabilit că șoferul microbuzului nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semibariere şi semnale acustice şi luminoase aflate în funcţiune.