Buzele-gigant realizate de Salvador Dalí, în licitație la Artmark. Expoziție-licitație prilejuită de aniversarea a 120 de ani de la nașterea artistului
În această sâmbătă se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui Salvador Dalí, iar Galeriile Artmark aniversează printr-o expoziție specială, intitulată „În mintea lui Dalí”, deschisă cu intrare liberă în perioada 10-21 mai și prilejuită de licitația de artă suprarealistă purtând același nume.
Evenimentul cuprinde o selecție inedită, cu peste 110 lucrări, atât grafică, sculptură și ceramică, cât și piese de mobilier, tapiserie și bijuterii, în care se regăsesc teme care l-au consacrat – precum fascinația pentru zodiac sau tarot, tema timpului, persistența memoriei și oniric. Influențat de teoriile psihanalistului Sigmund Freud, Dalí a fost preocupat de importanța viselor, poate cel mai semnificativ izvor de suprarealism în creația sa. Nu lipsesc din expoziție, firește, nici lucrări inspirate de mult iubita sa parteneră de viață și muză, Gala (pe numele real Elena Ivanovna Diakonova), pe care a cunoscut-o în 1929, an în care se consideră că și-a găsit cu adevărat și stilul.
Originar din orașul Figueres situat în provincia spaniolă Catalonia, Salvador Dalí (11 mai 1904 – 23 ianuarie 1988) – pictor, sculptor, gravor, scenarist și scriitor – este unul dintre cei mai mari artiști ai lumii și unul dintre vizionarii care au modelat esența picturii moderne. Este un pilon de referință și poate cel mai celebru exponent al curentului suprarealist, apărut după Primul Război Mondial și caracterizat de exploatarea subconștientului, căruia îi valorifică libertatea de expresie.
Prezentăm în cadrul expoziției și celebra canapea „Dalilips”, al cărei design a fost realizat de Salvador Dalí în colaborare cu arhitectul Oscar Tusquets Blanca, în anul 1972, pentru încăperea cu totul specială amenajată în Teatrul-Muzeu Dalí din Figueres. Dar povestea acestor buze-gigant pe post de mobilier este cu aproape patru decenii mai veche , iar muza este o celebră actriță de la Hollywood, al cărei chip a fost transformat de artist într-un veritabil apartament, propunând motive decorative drept elemente ale fizionomiei femeii – și de această dată, la bază se află o teorie freudiană potrivit căreia femeia este „un spațiu primitor și călduros”. În 1935, Salvador Dalí, s-a împrietenit cu poetul britanic Edward James, renumit colecționar de artă și unul dintre cei mai importanți susținători ai mișcării suprarealiste din Marea Britanie. Într-una dintre vizitele pe care le-a făcut în casa acestuia din Londra, în 1936, Dalí a dezvoltat o serie de idei pentru obiecte de mobilier suprarealiste, la cerința prietenului său. James a fost cel care a venit cu ideea realizării unei canapele inspirate de opera intitulată „Mae West’s Face which May be Used as a Surrealist Apartment” (creată în 1934-1935, în care Dalí a avut-o muză pe actrița Mae West, sex-symbol al Hollywood-ului acelor timpuri). Canapeaua Dalilips-Mae West, în versiunea turnată de atelierul spaniol de design BD Barcelona, are un preț de pornire de doar 1.800 de euro; această lucrare se regăsește, de asemenea, în selecția realizată pentru licitația aniversară, și în varianta cromolitografiei, având un preț de pornire de 250 de euro.
Un straniu lot al expoziției și licitației este, totodată, un vechi baston, având măciulia din fildeș, în formă de craniu tip „vanitas”, decorat cu perle, semnat „Dalí”, cu grafia specifică, despre care se crede că este posibil să fi aparținut lui Salvador Dalí, nefiind exclus nici să fi fost realizat de Salvador Dalí. Ineditul obiect pornește în licitație de la 200 de euro. Obsesia lui Dalí pentru cârje, ca metaforă a sprijinului oferit de simbolurile de care existențele umane au nevoie pe parcursul vieții lor, reiese din multe dintre creațiile sale.
Evenimentul „În mintea lui Dalí – Licitație Suprarealistă Aniversară” este programat în data de 21 mai, de la ora 19.00, la Palatul Cesianu-Racoviță (din str. C.A. Rosetti nr. 5). Dar acest muzeu inedit din inima Bucureștiului poate fi vizitat, cu intrare liberă, zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 și 20.00. În acest spațiu sunt expuse obiecte de artă excepționale, care provin din colecții private și „ies”, deci, rareori la „întâlnirea” cu publicul. Tot la Galeriile Artmark spectacolul fiecărei licitații găzduite este, de asemenea, un eveniment cu acces nerestricționat. Iubitorii de artă, istorie ori obiecte de colecție pot licita fie direct, în timpul evenimentelor cu prezență fizică, fie online, dacă își fac cont pe site-ul artmark.ro.
Articol susţinut de A10 by Artmark