Sari direct la conținut

BVB a inchis pe rosu joi, cu o pierdere mai importanta pe sectorul SIF-urilor

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe rosu sesiunea de tranzactionare de joi, desi indicii s-au mentinut pe plus pe aproape toata durata sedintei. Indicele companiilor energetice a fost singurul care s-a apreciat, avansul fiind de 0,6%.

BET-C, indicele compozit al BVB, a coborat cu 0,02%, pana la 3.101,54 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a scazut cu 0,02%, la 5.130,67 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 2,05%, ajungand la 26.291,19 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,84%, la 502,90 puncte, in vreme ce BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu 0,58%, pana la 710,88 puncte.

Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a scazut cu aproape 42%, pana la 39,19 milioane de lei, echivalentul a 9,36 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 36,49 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 8,41 milioane de lei, urmata de Banca Transilvania si SIF Moldova cu un rulaj de 5,36 milioane de lei, respectiv 4,24 milioane de lei. OMV Petrom se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,63 milioane de lei, iar BRD – Groupe Societe Generale se afla pe locul cinci, cu 2,58 milioane de lei.

Actiunile Titan (13,87%), Oil Terminal (10,19%) si Turism Felix (6,31%) au inregistrat cele mai mari cresteri, in vreme ce titlurile Farmaceutica Remedia (-9,09%), Electroputere (-7,98%) si Bermas (-6,67%) au consemnat cele mai importante pierderi.

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 23.777 lei, cele cu unitati de fond OTP Green Energy au fost de 10.309 lei, iar schimburile cu unitati OTP WiseRO au fost de 672 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate trei contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,2325 lei si o valoare totala de 2,45 milioane de lei, si opt contracte pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,1960 lei si o valoare de 172.035 lei. De asemenea, au mai fost incheiate doua contracte pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna iunie, la un pret mediu de 4,1820 lei si o valoare de 37.640 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro