C.T.P. S.A. (de Costi Rogozanu)

A existat si exista un puternic curent crucisator in presa romaneasca, un curent care ar putea fi caracterizat cu trei fraze: un grup care secreta „etica” pe banda rulanta; sint oameni care fac bani seriosi din atitudini nejurnalistice sau antijurnalistice; este rodul unei mai vechi demagogii care ii implica tot timpul pe „cei multi”.

Etica CTP este una tipica pentru mai multe zone din Romania ultimilor 20 de ani. Sint tratate, prin Clubul Roman de Presa, cu mare seriozitate, scandaluri minore din presa romaneasca si ramin aproape neatinse abuzuri grave, situatii fara iesire pentru jurnalistul de rind.

Celebra grimasa a lui Cristian Tudor Popescu, lehamitea de luptator obosit al dreptatii, a devenit de-a lungul timpului o incredibila linie de productie banoasa pentru afacerile jurnalistice. De aici a iesit si o frumoasa struto-camila, CRP, o asociatie patronala care apara drepturile jurnalistilor (sic!).

Mai avem de-a face si cu o imagine romaneasca a „stingii”, cu aparenta saraca si cinstita ca un vehicul excelent pentru bani seriosi.

Atitudini nejurnalistice sau antijurnalistice. „Adevarul” „vechi” practica intens publicitatea fara „P”, nemarcata, in timp ce reprezentantii lui explodau de principii la televizor fara incetare (o faceau si altii, dar nu predau deontologie – nu c-ar fi o scuza).

Chirieac scrie la „Gandul” editoriale impotriva unor firme care concurau cu propriile afaceri si apoi apare incruntat la televizor pentru a salva „banul public” din ghearele caracatitei. Atentie, nu vreau sa spun ca toate bubele din capul presei s-au concentrat pe fosta echipa de la „Adevarul”, actualmente „Gandul”.

Doar ca CTP si echipa au devenit un fel de stampila aplicata de televizor presei romanesti. Jurnalismul a intrat in disolutia televizata usor de prevazut – acea situatie in care jurnalismul discret si eficient a fost dat peste cap de talk-show-uri nesfirsite.

Problema generatiei CTP (prin asta inteleg oameni cu afinitati din toate categoriile de virsta) consta in abordarea unei atitudini intransigente din mijlocul unor situatii mai mult decit ambigue: tolerarea unor practici dubioase la „Adevarul”, tolerarea unor afaceri cu suport editorial (cazul Chirieac). C. T. Popescu spune ca nu stia nimic, ca n-a vazut nimic.

Este strategia Ion Iliescu cel cinstit in jurul caruia infloreau toti vacaroii posibili.

Dintr-o orientare spre social si spre stinga (doar acolo unde le convenea) a rezultat o intreaga demagogie a „jurnalistului-servant al poporului”. Acum febra continua prin faptul ca acel popor ii percepe ca pe analistii neamului. CTP se simte un jurnalist-jucator, citesti printre cuvinte ca el a hotarit de citeva ori inclusiv presedintii acestui neam.

Joaca de-a ziaristul si masele a inceput cu stravechea echipa a anilor ’90 care i-a continut si pe unii dintre ctitorii „Adevarului” de mai tirziu. O sa amintesc doar cazul conflictului maghiari-romani inflamat de „Adevarul”, cu o consecinta foarte importanta pentru popor: restaurarea serviciilor secrete.

Nici cu mineriadele n-au stat mai rau (mai multe amanunte in „Imaginarul violent al romanilor”, cartea Ruxandrei Cesereanu, unde gasiti o colectie de mostre care te lasa fara comentarii). Dar asta e istorie. Traim in epoca moderna in care facem afaceri cu industria comunicatiilor pentru servicii, iar atunci cind apare o problema le dam o lectie in ziar.

Afacerea Chirieac taie autoritatea micului grup de deontologi condus de CTP. (Mai trebuie sa precizez ca acest editorial nu priveste intreaga echipa „Gandul”, unde cunosc ziaristi foarte buni?). Nu stiu daca acest scandal va schimba ceva in felul in care jurnalistii romani sint reprezentati.

Dar e macar un semn ca incep sa iasa la iveala semne concrete incredibile ale unei lipse de etica pe care doar o ghiceam printre rinduri pina acum. Legea nu poate face nimic. Cititorul neatent nu va observa gravitatea situatiei. Dar un semnal a fost dat: detinatorii deontologiei din presa noastra fac parte dintr-o societate comerciala cu principii care se masoara in actiuni.