Sari direct la conținut

Câciu: Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranșă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente

HotNews.ro
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor / Foto: Inquam Photos / George Călin
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor / Foto: Inquam Photos / George Călin

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie 2024, a anunțat miercuri Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. O nouă tranșă va fi acordată în decembrie, a spus acesta la Guvern.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

  • persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a precizat ministrul și pe Facebook.

INTERVIURILE HotNews.ro