Sari direct la conținut

Caietul de sarcini pentru licentele WiMAX, la mijlocul lui octombrie

HotNews.ro

Arbitrul pietei telecom (ANRCTI) a numit comisia de evaluare a ofertelor depuse pentru procedura de acordare a licentelor pentru benzile de frecvente care vor permite implementarea tehnologiei WiMax, iar versiunea finala a caietului de sarcini va putea fi achizitionata la mijlocul lunii octombrie a acestui an, a anuntat joi autoritatea. Noul sef al autoritatii estimeaza desemnarea unui castigator pana la sfarsitul anului. Pentru una dintre cele doua licente si-au anuntat pana in prezent interesul Romtelecom, Cosmote si Orange, dar si Vodafone a spus ca va analiza cu atentie conditiile pentru acordarea unei astfel de licente.

„Proiectul caietului de sarcini va fi publicat spre consultare pe 29 septembrie, iar versiunea finala va putea fi achizitionata la mijlocul lunii octombrie. Va urma apoi o perioada in care pot fi intocmite ofertele, depunerea si evaluarea acestora si declararea castigatorului, cel mai probabil pana la sfarsitul acestui an”, a declarat Liviu Nistoran, noul presedinte ANRCTI.

In urma organizarii procedurii de selectie, vor fi acordate doua licente de utilizare a frecventelor radio, in benzile de frecvente 3600–3657 MHz, respectiv 3700-3757 MHz. Prin acordarea acestor licente se urmareste asigurarea accesului la servicii de banda larga in regiunile defavorizate, sarace sau indepartate din tara, in scopul reducerii decalajului digital existent intre mediul rural si cel urban precum si al celui inregistrat de Romania fata de celelalte state membre UE. Taxa unei licente WiMAX este de 7,5 milioane euro (echivalentul in lei).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro