Sari direct la conținut

Căile ferate române: Zero interes pentru investiții, timp și bani pierduți

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Mari proiecte de investiții în infrastructura feroviară sunt întârziate cu anii, chiar cu zeci de ani, potrivit unei sinteze a unei acțiuni de control la Compania Națională Căi Ferate- CFR. Corpul de control al prim-ministrului a constatat că nici pentru investiții din fonduri europene, adică bani gratis, nu se depun prea multe eforturi, existând riscul rezilierii contractelor de finanțare. Nu sunt repectate nici măcar termenele pentru depunerea unor hârtii. Vezi mari proiecte de investiții și problemele lor.

Proiecte din fonduri europene, în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF). CFR a încheiat contracte de finanțare pentru 10 proiecte. În cazul a șase proiecte care vizau reabilitarea liniei de cale ferată sau realizarea/revizuirea de studii de fezabilitate, s-a constatat că nu au fost respectate termenele asumate. Până la data de 30 decembrie 2019 nu a fost absorbit mai nimic din fondurile alocate din fondurile CEF: grad de contractare 0,61%, iar absorbție 0,04%. Dacă nu sunt respectate termenele, există riscul rezilierii contractelor de finanțare.

De ce au întârziat proiectele? Au fost publicate cu foarte mare întârziere anunțurile pentru achiziții publice, nu au fost finalizate la timp documentațiile necesare și nici exproprierile. Însă nu sunt întârzieri de zile sau săptămâni, ci de ani.

➢ Proiectul având ca obiect realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată Predeal – Brașov: întârziere 16,5 luni. Trebuia finalizat pe 30 aprilie 2020.

➢ Proiectul având ca obiect realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța: întârziere 15 luni. Trebuia finalizat pe 31 decembrie 2019.

➢ Reabilitarea liniei de cale ferata Brașov – Simeria pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov – Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara: întârziere 3 ani și 7 luni. Lucrările trebuie finalizate pe 31 decembrie 2020, fiind imposibil acest lucru.

➢ Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, secțiunea Apața – Cața: întârziere 1 an și 8 luni. Lucrările ar trebui finalizate pe 31 decembrie 2020, fiind imposibil acest lucru.

Proiecte importante și problemele lor

Reabilitarea secțiunii Brașov – Sighișoara (112,63 km) a fost inițiată în anul 2005, prin realizarea studiului de fezabilitate. Ulterior, acest studiu a fost revizuit în anul 2012, iar în anul 2015 proiectul a fost împărțit în trei secțiuni.

Pentru reabilitarea secțiunii Brașov – Sighișoara au fost încheiate contracte de finanțare în anii 201512 și 201613. Implementarea acestor proiecte se află în întârziere față de termenele asumate în contractele de finanțare, în sensul că, nu au fost finalizate lucrările de expropriere, nu au fost încheiate contractele de supervizare a lucrărilor și contractul de execuție a lucrărilor pentru secțiunea Apața-Cața. Până la data de 01.10.2019 nu au fost emise deciziile de expropriere a imobilelor proprietate privată și nu a fost realizat transferul imobilelor din domeniul public al statului în administrarea MT și în concesiunea CFR SA, aferente secțiunii Brașov – Sighișoara, astfel că lucrările de execuție nu se pot realiza pe suprafețele afectate de aceste exproprieri/transferuri.

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov – Apața și 3. Cața- Sighișoara

În perioada septembrie 2016 – decembrie 2016, documentația de atribuire a contractului de lucrări al acestui obiectiv de investiții a fost verificată ex-ante de către Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care a respins-o de 5 ori, ca urmare a modului deficitar de întocmire a documentaților de atribuire de către reprezentanții CFR SA. Ulterior respingerii de către ANAP a documentației de atribuire din data de 15.09.2016, aceasta a fost retransmisă spre publicare în data de 06.10.2016, cu întârziere, de către reprezentanții CFR SA în acest mod fiind încălcate prevederile din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului 394/2016, în vigoare la acea dată. Membrii comisiei de evaluare a procedurii de atribuire a contractului de lucrări nu au pus în aplicare recomandările observatorilor ANAP (prin validarea „cu observații” a Raportului procedurii din data de 05.07.2018, de directorul general ANAP) și contrar opiniei acestora, au considerat inacceptabilă oferta unui participant la procedură și au acceptat oferta altui participant fără a solicita clarificări suplimentare recomandate de ANAP, referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare.

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2. Apața – Cața

Prin Decizia din data de 17.11.2017, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a constatat modul deficitar de întocmire de către reprezentanții CFR SA, a documentației de atribuire, (aceasta conținea informații contradictorii, incomplete), iar întrucât, modelul acordului contractual cuprindea clauze ilegale, a obligat autoritatea contractantă să prelungească perioada de depunere a ofertelor cu 60 de zile. Evaluarea ofertelor s-a demarat în data de 26.04.2018, însă ulterior instanțele judecătorești au constatat deficiențe în procesul de evaluare realizat de către membrii comisiei, și au stabilit reevaluarea unor oferte. Până la data de 20.05.2020 nu a fost încheiat contractul de execuție a lucrărilor.

Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București”

Proiectul a fost aprobat în august 1999, adică acum 21 de ani, și trebuia finalizat în decembrie 2011, adică acum 19 ani. Lucrările au demarat abia în septembrie 2019, în baza unui contract semnat în iunie 2019, încheiat doar pentru că România urma să găzduiască meciuri în cadrul Campionatului European de Fotbal din anul 2020. În decembrie 2019, erau realizate 14% din lucrările programate.

Interesant este că proiectul nu și-ar fi atins nici măcar scopul pentru care a început. Potrivit contractului sectorial din data de 21.06.2019 termenul de finalizare a lucrărilor la calea ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București este 21.08.2020. În aceste condiții, s-au creat premisele ca aceste lucrări să nu fie finalizate până la data disputării meciurilor de fotbal din cadrul Campionatului european de fotbal 2020, care erau programate la București, în perioada 14.06.2020 – 29.06.2020. Până la urmă, din cauza pandemiei de coronavirus a fost amânat campionatul.

Proiectul „Modernizarea/ consolidarea/reabilitarea stației CF Gara de Nord București”. A fost întocmit „Studiul de fezabilitate al afacerii pentru Asocierea în participațiune a CNCF CFR-SA cu un partener privat pentru modernizarea și reabilitarea Complexului CF București Nord Grupa A și Grupa B”. Ulterior, s-au întreprins mai multe demersuri pentru modernizarea Complexului CF București Nord, care s-au finalizat cu includerea, în anul 2019, a proiectului „Modernizarea/consolidarea/reabilitarea stației CF Gara de Nord București” pe lista de proiecte cu finanțare din cadrul POIM 2014-2020 și de la bugetul de stat, astfel că acest proiect are o întârziere în execuție mai mare de 12 ani.

Lucrările de reparații podul București-Constanța, linia CF București – Constanța: Întârzieri și licitații

În anul 2014, Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov (IRCBI) a dispus CFR SA efectuarea unei expertize tehnice la podul București-Constanța. Expertul tehnic a recomandat lucrări de reparații la pod, care „nu au fost efectuate datorită lipsei alocației financiare”, încălcându-se astfel prevederile din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recepționarea serviciilor de expertiză tehnică s-a făcut fără a se ține cont de cerințele caietului de sarcini, respectiv aceasta nu a tratat starea fundațiilor obiectivului, limitând analiza infrastructurii la elevații, părți vizibile.

Deși în data de 27.11.2018, ANAP a validat cu nr. DF1033244 documentația de atribuire având ca obiect Reparație pod km 4+327 linia CF București – Constanța (proiectare și execuție), după 5 luni, la data de 05.04.2019, CFR SA – Sucursala București a publicat anunțul de participare nr. CN1010526 în SEAP. Ulterior, având în vedere că nu a fost depusă nicio ofertă, licitația a fost anulată.

CFR SA – Sucursala București a încheiat contractul din data de 11.06.2019, având ca obiect reparație pod km 4+327 linia CF București – Constanța (proiectare și execuție) cu o valoare de 3.491.000 lei, fără TVA și o durată de execuție de 8 luni, prin procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare, iar la data de 13.06.2019 a fost emis ordinul de începere de către CFR SA – SRCF București. Astfel, din luna ianuarie 2014, respectiv de la prima constatare a IRCBI, CFR SA – SRCF București a întârziat punerea în aplicare a recomandărilor expertului tehnic cu mai mult de 4 ani.

Conform raportului dirigintelui de șantier din 04.10.2019, lucrările s-au desfășurat cu un efectiv de 8-9 muncitori, 1 maistru și 1 inginer- șef de șantier;

CFR SA – București a încheiat contractul de prestări servicii din data de 20.07.2018 având ca obiect „urmărire specială pod km 4+327 linia 800 București Nord – Constanța”. Comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta, deși ofertantul declarat câștigător nu a prezentat documente în susținerea experienței similare prin care să demonstreze capacitatea tehnică și profesională solicitată în cadrul documentației de atribuire, fiind încălcată legea.

Totodată, s-a constatat faptul că deși propunerea financiară a ofertei a prezentat vicii de formă cu privire la valoarea totală a unor categorii/subcategorii de lucrări, comisia de evaluare constituită la nivelul CFR SA – SRCF București nu a solicitat clarificări. Comisia de evaluare a acceptat oferta câștigătoare, deși aceasta prezenta erori materiale, nesolicitând clarificări în acest sens.

În derularea contractului din data de 20.07.2018, CFR SA – SRCF București a acceptat livrabilele (solicitate prin documentația de atribuire), înaintate de prestator, deși erau elaborate de un alt operator economic.

Proiecte de zeci de ani neterminate

Potrivit raportului Corpului de Control, există proiecte începute începute cu zeci de ani în urmă, care nu au reușit să ajugă la final

Proiectul „Linie nouă de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea” a demarat în anul 1978. La începutului anului 2017 CFR SA a avut alocată pentru acest obiectiv suma de 1.000.000 lei, pentru care însă la data de 12.10.2017, valoarea alocată a fost diminuată la 1.000 lei, execuția bugetară la sfârșitul anului 2017 fiind de 0,00 lei. În anul 2018, a fost alocată inițial suma de 2.400.000 lei, la data de 12.10.2018, aceasta a fost majorată la suma de 123.576.000 lei, din care a fost cheltuită până la finalul anului 2018 suma de 18.925.590 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 15,31%;

Conform fișei sintetice de proiect stadiul fizic de execuție al acestui proiect la data de 31.07.2019 era de 3%.

Proiectul „Electrificarea liniei C.F. Doaga-Tecuci-Barboşi, inclusiv Dispecer pentru coordonarea activității de exploatare a Complexului Feroviar Galați”. Indicatorii tehnico-economici privind realizarea obiectivului de investiții au fost aprobați în anul 1989, ulterior aceștia fiind actualizați prin Hotărârea Guvernului nr. 1483/2003, astfel la data de 31.07.2019, la 30 de ani de la aprobarea realizării obiectivului de investiții, stadiul fizic de execuție al acestuia era de 80%.

Raportul de control a fost finalizat la data de 20.05.2020 și transmis către Prim-ministru (spre informare), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (spre informare), Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. (spre valorificare) și Curtea de Conturi a României, spre informare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro