Sari direct la conținut

California nu va avea o "zi John Wayne", actorul fiind acuzat de rasism

HotNews.ro

Parlamentarii californieni au respins joi o propunere vizand stabilirea unei „zile John Wayne”, legendarul actor fiind declarat rasist de catre cei care se opun proiectului, relateaza vineri AFP, citata de Agerpres.

Textul respins propunea declararea datei de 26 mai, ziua de nastere a vedetei genului western, „ziua John Wayne”, insa mai multi parlamentari de origine sud-americana sau afro-americana s-au opus initiativei.

Propunerea ii apartine republicanului Matthew Harper, care l-a descris pe Wayne ca „eroul american tipic, simbolizand rezistenta, vointa si patriotismul”. Sustinatorii proiectului au afirmat ca actorul care a murit in 1979 si care era cunoscut pentru vederile sale conservatoare era un fervent partizan al armatei americane si activa in favoarea cercetarilor asupra cancerului.

In schimb, deputata democrata Lorena Gonzales a apreciat ca filmele lui John Wayne prezinta numeroase „masacre de amerindieni” si ca actorul a fost de acord cu ocuparea teritoriilor amerindiene, potrivit cotidianului Sacramento Bee.

In plus, intr-un interviu aparut in revista Playboy in 1971 si care a declansat polemici cand a fost dat, actorul castigator al unui premiu Oscar pentru „True Grit” a declarat ca „nu se poate ca dintr-odata sa ne asezam in genunchi si sa dam toata conducerea pe mana negrilor”. „Cred in suprematia albilor atat timp cat negrii nu se vor instrui suficient ca sa exercite responsabilitati. Nu cred ca trebuie date locuri de conducere si de judecata unor oameni iresponsabili”, a adaugat el in interviu.

Harper a regretat faptul ca votul a mers in directia „politically correct”, incheie AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro