Sari direct la conținut

Calugar nu face „manastire” la Mihai Viteazu

Ziarul 21

In cadrul sedintei ordinare de la Mihai Viteazu de saptamana trecuta, proiectul de hotarare care viza modificarea obiectului de concesiune s-a dezbatut pentru ultima data. Schimbarea necesara pentru intrarea in legalitate a depins de un singur vot. Dar n-a fost sa fie. Dupa aproape doua ore de discutii, cu noua voturi pentru, doua abtineri si trei impotriva proiectul nu a trecut.

In expunerea de motive, primarul, Ioan Zeng, a reamintit de contractul de concesiune din 30 iulie 2003, care s-a incheiat cu nerespectarea Hotararii de consiliu 4/10.03.2003, in care se prevedea ca investitia ce urmeaza a se realiza pe suprafata de 70.000 mp (fosta zona Pontello) este de „Fabrica de Caramizi si Produse Ceramice”, iar in realitate in contract apare „Depozit de

Materiale si Statie de Betoane”. Astfel s-a dovedit a fi necesara schimbarea obiectului concesionarii in forma in care acesta a fost incheiat.

Amintim ca prin construirea statiei de betoane s-ar fi cerut studiul de impact asupra mediului si aprobarea Inspectoratului de Stat privind apropierea locuintelor din zona, de aceea legalitatea contestata de multi nu mai era o problema.

„Eu cred ca aceasta investitie este oportuna. Avand in vedere ca investitia totala va costa 2 milioane de euro, iar banii pentru autorizatii ar intra la bugetul Consiliului local, este oportuna construirea acestei statii, mai ales ca Primaria si Consiliul local nu au voie sub nici o forma sa refuze investitorii din zona.

Deoarece emiterea autorizatiilor de constructie nu revine primarului sau Consiliului local, ci organelor de stat abilitate in acest sens, in consecinta, nici primaria, nici consiliul local nu poate sa aiba o opinie preconceputa referitor la statia de betoane”, a precizat primarul Ioan Zeng.

Impresii de consilieri

Parerea consilierilor difera de la unul la altul. Unii acceptau ideea fabricii de betoane cu bratele deschise, altii se sustrageau sa ia o pozitie, dar erau si care refuzau vehement ideea. Iata cateva dintre parerile consilierilor:

Vitalie Rus (PD): „Eu vad doar ca acesti oameni nu participa la nici o alta sedinta unde, la fel, se vorbeste despre soarta lor. Vin doar acum, ca sa faca presiuni. Oricum noi nu facem nimic altceva decat sa reparam oalele sparte de altii. ”

Nicu Gaja (PNL): „Nu vrem ca sa creada lumea ca noi nu ii agream pe investitori. Punem o singura conditie: nu oricum si nu oriunde. De aceea ii propunem domnului Calugar sa se gandeasca asupra locatiei si sa se razgandeasca in ceea ce priveste zona. E singura conditie.”

Kereki P?l (UDMR): „Nu facem altceva decat sa discutam si sa rezolvam prostiile unui alt primar. Vad ca nu judecam cum ar trebui sa judecam in anul 2007. Condamn concesionarea fara contract si regret ca, in permanenta, trebuie sa reparam greselile trecutului.”

Popa Cornel (PNL): „Putem vorbi deja despre o psihoza fata de Pontello. Teama de poluare si de necaz domina oamenii. Eu cred ca domnul Calugar nu investeste 2 milioane de euro daca stie ca nu va obtine autorizatiile necesare si i se va inchide fabrica. E bine si trebuie sa-l avem pe Calugar ca si partener. (…) Colegi de-ai nostri insa manipuleaza locuitorii din zona. Incearca sa adune voturi pentru alegeri, nu altceva.”

Gligor Sasu (PSD): „Eu propun o alta locatie, la vechea balastiera, de exemplu. Locatia specificata in Proiectul de hotarare ar provoca mult prea multe neplaceri locuitorilor din zona.”

Cetatenii prezenti au fost de alta parere

Mai multe persoane dintre cei prezenti au dorit sa ia cuvantul, ca sa dea replici consilierilor care, aparent, agreau ideea statiei de betoane. Ei au gasit foarte multe motive care aveau menirea de a convinge Consiliul local ca acea amplasare nu are ce cauta in zona unde locuiesc ei.

„Suferim noi si sufera si copiii nostri. Tot din cauza lor avem si 7-8 cazuri de cancer in zona. Nu suntem respectati, pe strada si in curti nu este liniste, doar praf si murdarie. E vorba de viata noastra. Firma ne pacaleste si pe noi, si pe dumneavoastra”, a subliniat un reprezentant din zona.

Familiile din zona au si intocmit un tabel cu 120 de semnaturi de la 120 de familii, care protesteaza vehement contra statia de betoane si isi doresc o viata linistita si normala.

O alta persoana prezenta la sedinta a avut o propunere cat se poate de socanta: „Domnilor, daca e vorba doar de banii care ar veni de la firma la primarie, am o alta propunere. Am doi copii, ii vindem si scoatem bani mai multi decat ar da Calugaru”.

Concluzii finale

Calugaru a parut surprins in ceea ce priveste decizia luata:

„Eu nu m-am gandit nici o clipa ca as putea intampina astfel de probleme. Multumesc consilierilor care au votat pentru si au inteles necesitatea unei investitii de amploare in localitate. Eu va informez ca nu am de gand sa schimb locatia, deoarece am investit o suma de bani considerabila in acel obiectiv. Probabil se va ajunge la judecata.

Eu cred ca exista persoane care au un interes deosebit ca sa nu fie facuta aceasta concesionare”, a mentionat el.

PD-istul, Vitalie Rus, a fost de parere ca discutarea acestui subiect a avut un iz perfect de campanie electorala, problemele localitatii transformandu-se in simpla dilema „Da’eu cu cine votez?”

In cazul in care Proiectul de hotarare era aprobat, firma SC Italconsult SRL ar fi sprijinit comunitatea prin betonarea partiala a strazii Morii, ar fi construit paravane dintr-un material special pentru protectia impotriva zgomotului si ar fi amenajat perdele de pomi intre locuinte si statie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro