Cancan: Cristina Rus a invatat de la Donald Trump sa negocieze contracte
De mai bine de doua luni, cantareata s-a asezat la casa ei. La propriu. Dupa ce a terminat amenajarile, Cristina s-a mutat in vila pe care si-a achizitionat-o anul trecut in Pipera, bucurandu-se din plin de toate avantajele unei astfel de locuinte. In ciuda reputatiei oarecum controversate a zonei, cantareata nu a descoperit pana acum niciun inconvenient in a locui in Pipera, sustinand ca asa numitele dezavantaje sunt doar fabulatiile invidiosilor. Singura apasare a vedetei este doar creditul ipotecar pe care ar trebui sa il achite bancii in termen de 30 de ani, la care, insa, se gandeste cu optimism gratie invataturilor pe care le-a primit de la nimeni altul decat miliardarul american Donald Trump.
„Am luat casa cu credit. Am prospectat piata de credite timp de un an pana am ales banca si atunci am negociat cat am putut ca sa nu am dobanda fluctuanta. Am mai invatat si eu cate ceva de la „taticii” nostri din America. Eu ma uit in fiecare seara la „Ucenicul” (n.r. un reality-show initiat de Trump) si am invatat o multime de lucruri de acolo, pe care le-am folosit si la negocierile cu banca. Donald Trump zice mereu: „Aveti grija la contracte, negociati cat puteti!”, ceea ce am si facut. Am obtinut o dobanda fixa la creditul meu, pe care as vrea sa-l achit inainte de termen. Ar trebui sa-l platesc in 15 ani ca sa am un avantaj, altfel nu beneficiez de reduceri de dobanda”, ne-a declarat vedeta, care si-a folosit abilitatile de negociator si pentru a obtine sustinere si pentru Robert, copilul pentru care a concurat la „Dansez pentru tine”.