Sari direct la conținut

Cancelarul Olaf Scholz îi va lua cu el în China pe șefii celor mai importante companii germane, în pofida strategiei adoptate de Berlin

HotNews.ro
Oliver Zipse alaturi de delegatia chineza si cancelarul Olaf Scholz, Foto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images
Oliver Zipse alaturi de delegatia chineza si cancelarul Olaf Scholz, Foto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

Directorii unora dintre cele mai importante companii germane îl vor însoți pe cancelarul Olaf Scholz în timpul vizitei pe care acesta o va efectua la Beijing mai târziu în cursul lunii martie, o mutare despre care agenția Reuters notează că ilustrează din nou dependența celei mai mari economii din Europa față de China.

Siemens a anunțat că Roland Busch, CEO-ul său și președintele Consiliului de Afaceri German pentru zona Asia-Pacific, se va număra printre directorii care îl vor însoți pe Scholz în timpul vizitei programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare.

Mercedes-Benz, care îi numără printre cei mai importanți acționari ai săi pe Li Shufu, CEO-ul companiei chinezești Geely, dar și o altă companie din China, Beijing Automotive Group, a confirmat de asemenea că CEO-ul său Ola Kaellenius va face parte din delegația oficială.

Cancelarii germani sunt de regulă însoțiți de membri proeminenți ai mediului de afaceri în vizitele externe importante care le efectuează iar lista directorilor care îl vor însoți pe Scholz la Beijing nu ar reprezenta în mod normal o surpriză având în vedere statutul Chinei de cel mai mare partener comercial al Germaniei.

Germania are o nouă strategie privind afacerile cu China

Însă în cazul lui Scholz aceasta va fi prima vizită oficială pe care o va efectua în China după ce guvernul său a aprobat în vara anului trecut o nouă doctrină privind relațiile cu Beijingul ca parte a eforturilor mai largi ale Occidentului de a-și reduce expunerea („de-risking”) față de țara comunistă.

„China s-a schimbat. Ca urmare a acestui lucru și a deciziilor politice luate de China, trebuie să ne schimbăm abordarea față de China”, afirmă introducerea documentului care a fost aprobat pe 13 iulie 2023 de cabinetul lui Scholz, după luni de negocieri și dispute în coaliția sa formată din 3 partide.

Documentul afirmă că Beijingul rămâne un „partener indispensabil” în vederea abordării unor probleme globale precum schimbările climatice și pericolul unor pandemii, dar avertizează totodată că hotărârea tot mai mare a Chinei în tentativele sale de a schimba ordinea internațională pe bază de reguli aduce riscuri pentru securitatea globală.

În ceea ce privește relațiile economice dintre Berlin și Beijing, strategia adoptată anul trecut a enumerat mai multe propuneri cu privire la reducerea dependenței critice față de China, o poziție convenită anterior în cadrul Uniunii Europene.

Însă lista de delegați care îl vor însoți în curând pe Scholz la Beijing arată încă o dată că China rămâne extrem de importantă pentru industria germană, în special în ceea ce îi privește pe marii producători auto germani, care au mai multe parteneriate locale de tip „joint venture” pe cea mai mare piață auto din lume.

Investiții record ale economiei germane în China

Anul trecut investițiile germane directe în China au atins un nivel record de 11,9 miliarde de euro, un indicator care arată că firmele germane continuă să investească puternic într-o țară pe care Berlinul o numește public un „rival sistemic”.

Două persoane familiare cu itinerariul lui Scholz au declarat pentru Reuters că Oliver Zipse, șeful BMW, va merge de asemenea în China alături de cancelar. Același lucru este valabil și pentru Miguel Lopez, care conduce conglomeratul industrial german Thyssenkrupp.

În iunie anul trecut, cu doar o lună înainte ca guvernul lui Scholz să adopte noua strategie față de China, Zipse lăudase legăturile puternice ale BMW cu țara comunistă în timpul unei vizite efectuate de premierul chinez Li Qiang în Germania. În timpul deplasării sale oficiale Li a efectuat o vizită la fabrica BMW din Munchen, unde a fost însoțit de Scholz.

Reuters notează că lista directorilor care îl vor însoți pe Scholz în timpul vizitei sale în China nu a fost finalizată și că mai mulți oameni de afaceri ar putea fi cooptați până la plecare.

Însă, în timp ce unele dintre cele mai mari companii germane, printre care BASF și Volkswagen, continuă să parieze pe China ca un motor de creștere al afacerilor lor, unele firme mai mici au început să își schimbe strategia.

Acest lucru poate fi observat și la nivelul companiilor germane de dimensiuni medii, care au început să își reducă expunerea și în unele situații chiar să își separe în întregime afacerile din China de cele autohtone.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro