Când ajung datoriile firmei în contul administratorului. Noile reguli ANAF pentru răspunderea solidară
În Monitorul Oficial de miercuri a fost adoptat OpANAF nr. 1163/2026 privind atragerea răspunderii în solidar cu debitorul solidar. Noile reguli procedurale se aplică de la data publicării (14 octombrie 2026) inclusiv dosarelor de atragere a răspunderii solidare aflate în curs de derulare la nivelul organelor fiscale, actele valabil întocmite anterior rămânând menținute.
Documentul aduce niște criterii mai clare și motivate când se începe atragerea răspunderii în solidar.
OpANAF nr. 1163/2026 aprobă noua Procedură de atragere a răspunderii solidare reglementată de art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, abrogând vechiul OpANAF nr. 127/2014.
Actul normativ stabilește mecanismul prin care datoriile fiscale ale unei societăți debitoare pot fi imputate direct patrimoniului personal al administratorilor, asociaților sau altor persoane responsabile.
Principalele prevederi și noutăți sunt:
- Obligativitatea audierii prealabile: Înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare, organul fiscal este obligat să asigure persoanei vizate dreptul la audiere. Aceasta are dreptul să formuleze un punct de vedere scris și să aducă probe în apărare. Decizia finală trebuie să conțină analiza punctuală a argumentelor prezentate de persoana audiată;
- Motivare individuală și legătură de cauzalitate directă: organul fiscal nu mai poate invoca generic insolvabilitatea societății. Decizia trebuie emisă distinct pentru fiecare persoană fizică sau juridică vizată și trebuie să demonstreze clar legătura de cauzalitate dintre acțiunile/omisiunile respectivei persoane (reaua-credință, ascunderea de active, înstrăinarea patrimoniului) și neachitarea obligațiilor fiscale;
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie , te poți abona aici:
Formulare standardizate: sunt aprobate modelele unitare pentru actele procedurale, printre care: înștiințarea privind audierea persoanei pentru atragerea răspunderii solidare; referatul justificativ întocmit de organul fiscal și decizia de atragere a răspunderii solidare care constituie titlu de creanță și stabilește termenul de plată și căile de atac. (Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Bența)