Cannes Lions 55: noutatile pentru Romania
Industria jucatorilor din publicitate si marketing este deja in fierbere. Se termina festivalul de film si incepe Cannes Lions, evenimentul cu cel mai inalt grad de magnetism, atunci cand vine vorba de inovatie si trend in marketing la nivel mondial. De ce prezenta clientilor la Cannes Lions este un imperativ, cum straluceste tinara generatie de comunicatori romani pe Riviera Franceza si cum stau lucrurile in backstage atunci cand vine vorba de pregatirea locala a evenimentului international sunt temele comentate cu Teodora Migdalovici, ambasadorul Leilor la Bucuresti.
Reporter: A ramas mai putin de o luna pana la debutul celui mai important eveniment la nivel mondial, pentru industria de marketing si comunicare – Cannes Lions – editia a 55-a. Care sunt elementele de noutate ale evenimentului in 2008 ?
A aparut un element foarte important. Ceea ce era asumat doar la nivelul seminariilor a devenit, acum, o sectiune in sine in competitie – este vorba despre design. In contextul acesteia au fost incluse in egala masura subcategorii pentru packaging si pentru branding. Rodney Fitch, unul dintre cei mai importanti jucatori ai domeniului la nivel mondial, declara la momentul numirii sale ca presedinte al juriului ca “in fine, jucatorii de elita din comunicare si-au venit in simtiri introducand designul ca disciplina-reper in competitia de la Cannes”.
Aparitia acestei noi sectiuni in concurs e dublata de un numar consistent de seminarii si workshop-uri.
O zona care ne este foarte draga, pentru ca ideea acestei nise a pornit din Romania acum trei ani, este cea dedicata studentilor. Aproape ca exista un festival in festival, la nivelul acesta, comunitatea internationala a speakerilor de elita fiind atrasa de prospetimea si potentialul noii generatii.
Reporter: Cum este conectata comunitatea elitelor romanesti de 20 de ani la aceasta frecventa si ce rol joaca Scoala Alternativa de Gandire Creativa in aceasta ecuatie?
Cu lobby, inspiratie si noroc la care se adauga niste aliante puternice cu sponsori vizionari, am reusit sa obtinem pentru tinerii romani o plaja complexa de oportunitati.
In doar patru ani am ridicat numarul tinerilor participanti de la 2 la 18, pentru sectiunile Roger Hatchuel, Young Creatives Print si Special Students. Romania a fost in 2007 tara cu cel mai mare numar de tineri din istoria festivalului, o performanta celebrata in Regatul Unit, post-Cannes Lions, de catre organizatorii evenimentului si premiata in India cu Global SuperAchiever Award. In 2008 am ridicat miza si am reusit sa obtinem inca o pozitie eligibila in competitia Young Creatives, de data aceasta la sectiunea Cyber.
Am conectat Gradinita – Scoala Alternativa de Gandire Creativa – la vibratia evenimentelor de pe scena Cannes. Astfel, prin recentul parteneriat cu AKQA si Future Lions – o platforma competitionala dedicata studentilor vizionari – am oferit tinerilor romani inca un context si aceleasi sanse de a se afirma la nivel international, pe care le au cei de varsta lor, inrolati la universitati de prestigiu, specializate in comunicare.
Reporter: De ce atat de multa atentie acordata tinerilor in economia promovarii Cannes Lions?
Piata este in crestere. Are nevoie de oameni educati, cu repere sanatoase si informatie la zi cu ce se intampla in lumea larga. Incercam sa-i invatam pe cei care au aderat la Scoala Alternativa de Gandire Creativa ca devin cu adevarat foarte buni atunci cand isi masoara puterile cu cei deja consacrati in afara.
Nu credem in ochelarii de cal si nici in principiul “mai bine in satul tau fruntas, decat codas la oras”. Preferam sa le administram dusul rece al unei astfel de experiente internationale. Sa-i punem la curent, prin intermediul celor 44 de seminarii, cu ce este valoros in lumea civilizata, pentru ca, intorsi acasa sa filtreze si sa genereze idei noi, care sa ridice nivelul pietei de comunicare.
Seniorii, mai confortabili si mai plini de ego, nu vad de multe ori in festival altceva decat un prilej de show off. Iar prezenta pe Riviera Franceza rimeaza mai bine cu shopping-ul si bronzul, decat cu educatia si traingurile de elita. Nu este ceea ce ne intereseaza. Vrem la Cannes oameni care sa bifeze seminariile cu seriozitate si prin expuneri repetate la experienta Rivierei. Sa ridice foarte mult stacheta la nivel local.
Tinerii, mult mai mult decat seniorii, reusesc sa fie flexibili, sa se adapteze la imperative de exigenta, sa absoarba informatie si sa aiba perspective “out of the box”, tocmai pentru ca nu cunosc inca rutina. Exclud varianta de a-l lua pe “nu” in brate si nu-si permit sa se culce confortabil pe o ureche. Sunt la varsta la care trebuie sa demonstreze, iar educatia de standard incepe sa fie un discriminator tot mai valoros in sistemul de recrutare si angajare.
Etapa prieteniilor de lactobar – altadata sursa prima de selectie de personal – devine un episod desuet, in favoarea selectiei de personal pe baza competentelor si a specializarilor.
Reporter: Cat este de complicat sa gasiti finantatori pentru proiectele educative ale Scolii?
La inceput a fost extrem de dificil, mai ales ca “promisiunea” specializarilor la Cannes era pentru foarte multi un concept abstract. Aveam o relatie profesionala speciala cu Coca-Cola. Datorita suportului celor de la McCann PR si al increderii departamentului de comunicare din partea clientului, am primit finantarea primei echipe de YC Print si a primului student la Roger Hatchuel.
Cu un powerpoint, incredere si viziune din partea Coca-Cola am bifat cu success prima prezenta romaneasca la festival. Zapp si Codecs au fost la momentul respectiv suporteri mai mici, dar relevanti, in contextul acelui debut de proiect. Meritul le apartine in egala masura si lor. In anul urmator, Dragos Grigoriu a fost “Mos Craciun de iunie”.
Cu un telefon si cateva semnaturi, la cei trei juniori aflati pe lista pentru Cannes s-au adaugat alti cincisprezece. De aici si categoria “15forCannes”, care va fi sustinuta si in 2008 de Tempo. Ce delir, ce bucurie, ce chiote au fost anul trecut, dupa ce aveam confirmarea ca cei 18 tineri romani vor porni spre Riviera! Este foarte greu de reprodus.
Efortul de a obtine finantari pentru ei, pana la momentul Tempo, a fost de Sisif. Liste intregi de adrese, telefoane, indicatii, nume de potentiali sponsori influenti, mai intai adaugate si apoi extrase. Promisiuni punctuale, dar si surprize placute de unde te astepti mai putin (Alexandra Tanjeala sau Dorian Pascuci – stiu de ce).
Reporter: Cat de costistitoare este specializarea unui tanar la un eveniment de o asemenea anvergura?
Este important de spus in acest context ca specializarea fiecarui tanar pe Riviera Franceza, la care se adauga cele cateva luni de training inaintea plecarii si a selectiei, se ridica la cateva mii de euro. In 2008 eforturile noastre au fost incununate cu un nou success: este vorba despre Impression Romania, parte a Grupului European cu acelasi nume.
Geo Baraian, liderul celei mai complexe structuri tipografice din Romania, altminteri afiliat la MBA-ul Berlin School of Leadership, ne-a confirmat fara prea multe vorbe suportul oferit Scolii de Gandire Creativa. Astfel, categoria Young Creatives Print este anul acesta sustinuta de Impression, care si-a confirmat suportul pe termen lung. Geo Baraian vrea sa vada aplicatiile de gandire creativa pe zona de outdoor transpuse in viata de zi cu zi a agentiilor. Legitima optiune am spune noi, mai ales cand acest canal este folosit in zilele noastre doar ca o replica a executiilor din print.
Outdoorul este in aceasta clipa o media aparent lipsita de privilegiul creativitatii. Cu suportul Impression, speram sa reinstauram pozitionarea de mediu generos pentru creativi la outdoor. Cele mai reusite propuneri pe zona de outdoor rezolvate pe parcursul unui an in contextul Scolii Alternative de Gandire Creativa vor fi in 2009 inscrise in festival, iar prezenta autorilor la Cannes va fi de asemenea sustinuta de Impression.
La capitolul multumiri merita inclus cu prisosinta Orange Concept Store, spatiul generos si ofertant la capitolul inspiratie, unde au avut zilnic, de luni pana simbata, aproape toate cursurile Scolii. Brokerii de la nordvision, care transforma fiecare idee intr-o executie fara cusur, merita si ei recunostinta gradinarilor. Expozitiile ACT si ACT Young Romania, jurnalele de festival sofisticart si cartolinele postale care te invita la experienta Rivierei sunt tot atatea motive de aplauze pentru ei.
Reporter: Ce se intampla cu delegatia Romaniei la Cannes? Cati dintre profesionistii locali vor bifa evenimentul si care sunt noutatile in raport cu 2007?
Anul 2008 se anunta a fi unul al clientilor. Tendinta locala tinde sa o urmeze pe cea confirmata deja la nivel mondial. Advertiserii valideaza creativitatea ca pe o forma de demers strategic si de aceea nu rateaza acest spatiu comun de networking si evolutie, numit Cannes Lions.
Din Romania au confirmat prezenta pina in acest moment P&G, Coca-Cola (care a fost de altfel primul client local prezent la eveniment acum trei ani) si Romtelecom (prezent si in 2007). Anul trecut, fiecare dintre jucatorii importanti din zona telefoniei mobile au bifat prezenta cu cate doi reprezentanti – este vorba despre Vodafone si Orange.
Reporter: Ce seminarii considerati ca sunt orientate catre universul clientilor ?
Cele de branding si design, dedicate in special brand managerilor, dar si directorilor de marketing, cu accent pe raportul cu audienta, fundamentat pe empatie. Exemple concrete: vezi Landor cu “Design-ul – noua forma de seductie”, Isobar Brand Management: “Dezbatere de Cannes – de la evaluarea cu virgula la constructia de marca” , Wieden + Kennedy si povestile de la Coca-Cola.
Initiative: “Socul doctrinei de marketing – Cum sa ajungi la eluziva generatie a celor de 18 ani”. Big Bang: “Explorarea exploziei mediatice si implicatiile ei pentru clienti”. Rapp Collins: “Valorile – noile fundamente ale marketingului contemporan sau ce vine dupa campania Dove si comunicarea bazata pe lucruri in care publicul tau crede”. Profero: “Mainstream nu e un cuvant porcos”.
La capitolul workshop-uri, recomandam clientilor romani din meniul ales al festivalului: Organic –“Intra in papucii lui: Incaltari necesare pentru empatia cu audientelerele delicii ”, Elias Arts: “In ce fel suna brandul tau ?”, Mixer: “Unde e cheia? Marele tuneu de Branding”, 42 Entertainment : “Jocuri, socializare si continut generat de consumator” plus deja traditionalul Cows In Jackets: “De la arta la trenduri urbane”