Sari direct la conținut

Capacitatea de a-ti roti limba: Mai mult decat o simpla mostenire genetica

HotNews.ro
Capacitatea de a-ti roti limba: Mai mult decat o simpla mostenire genetica

S-a vehiculat mult timp ideea ca abilitatea de a-ti roti limba este un caz ce tine de genetica, insa, desi poate avea de a face cu un element genetic, aceasta deprindere este mult mai complexa, in unele cazuri ea putand fi invatata, scrieBBC.

Daca stai in fata oglinzii, deschizi gura si incerci sa apropii cele doua parti laterale ale limbii, pentru a crea forma „U”, atunci dispui de abilitatea de a-ti roti limba. Potrivit cercetatorilor, intre 65 si 81% dintre persoane au aceasta capacitate, iar majoritatea dintre ele sunt femei.

S-a vehiculat mult timp ideea ca abilitatea de rotire a limbii este o trasatura genetica. Fie ai mostenit gena care iti ofera aceasta capacitate, fie nu, iar daca faci parte din ultima categorie, nu vei putea realiza aceasta actiune oricat de mult te-ai stradui.

Unul dintre oamenii de stiinta care au sustinut ca rotirea limbii este o trasatura conditionata genetic a fost Alfred Sturtevant. Daca teoria ar fi adevarata, asta ar insemna ca gemenii identici, de vreme ce sunt identici din punct de vedere genetic, ar trebui fie sa dispuna amandoi de aceasta abilitate, fie ca aceasta sa nu fie prezenta la niciunul, scrie BBC.

Un studiu realizat in anii ’50 a aratat ca din 33 de gemeni identici, in cazul a sapte dintre ei nu se aplica teoria. Acest lucru l-a determinat pe Sturtevant sa-si retraga teoria, dar mitul a continuat sa fie vehiculat.

Din cate se pare, capacitatea de rotire a limbii se poate invata. John McDonald, de la Departamentul de Biologie al Universitatii Delaware, a cerut unui numar de 33 de studenti care nu-si puteau roti limba sa practice acest lucru in fiecare zi. Dupa o luna de zile, unii dintre acestia dobandeau aceasta capacitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro