Capital: PIB-ul Bulgariei a crescut cu 7,1%
Capital
Economia Bulgariei este in crestere, tara vecina fiind astfel atat una dintre economiile emergente din regiune, cat si o economie promitatoare din cadrul UE. Nu trebuie uitat faptul ca, in timp ce economiile mari, vest-europene stagneaza sau se contracteaza, in randul tarilor admise dupa 2004 sunt cresteri.
Totodata, desi la procente noi, esticii, stam bine, la nivelul puterii economice suntem inca slabi.
PIB-ul Bulgariei a fost in primul semestru al anului cu 7,1% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. In primele sase luni ale anului, PIB-ul s-a cifrat la 15,94 miliarde leva (8,15 miliarde euro), adica 1.964 euro pe cap de locuitor, iar in al doilea trimestru al anului acest indicator a fost de 1.064 euro pe cap de locuitor.