Sari direct la conținut

Capsula Soiuz care s-a defectat în decembrie este trimisă marți înapoi pe Terra

HotNews.ro
Soiuz MS 22, Foto: NASA
Soiuz MS 22, Foto: NASA

​Capsula Soiuz la care au apărut scurgeri în decembrie va fi trimisă înapoi pe Terra marți, fără echipaj la bord. Dacă totul merge bine, capsula va face două ore de la Stația Spațială Internațională, până în stepele din Kazahstan.

Desprinderea de SSI este programată pentru ora 12.57, iar aterizarea la Baikonur, la 14.45 (ora României). Agenția rusă Roscosmos a lansat capsula în septembrie 2022, ducând atunci trei oameni către SSI.

Pentru că această capsulă nu mai putea fi folosită în siguranță, fiindcă ar fi fost temperaturi mult prea mari, la interior, în lipsa lichidului de răcire, Rusia a găsit o soluție de avarie. Pe 23 februarie, Roscosmos a trimis o capsulă goală către SSI, capsulă care-i va aduce pe astronauți pe Terra, cel târziu în septembrie.

Este un eveniment foarte rar ca o capsulă să fie trimisă de pe SSI către Terra fără echipaj, însă capsula Soiuz MS-22 a fost avariată în urma pierderii lichidului de răcire pe data de 15 decembrie 2022.

Scurgerea a apărut după ce un mini-meteorit a lovit o țeavă a radiatorului și a avariat vehiculul spațial.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro