Sari direct la conținut

Carantina la ferma „Avia” SRL a omului de afaceri Franti Itul

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Pseudopesta aviara a fost confirmata la o ferma din Santimbru, administrata de SC „Avia” SRL Alba Iulia, unitate in care, in luna mai, atunci cand se numea SC „Itul” SRL, a existat suspiciune de gripa aviara. Directorul Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Alba, Vasile Beres, a declarat ca Laboratorul Sanitar-Veterinar de la Bucuresti a confirmat existenta acestei boli la ferma in cauza.

In ultima saptamana, peste 2.400 de pui, din cei 3.000 aflati intr-o hala a fermei „Avia”, au murit din cauza acestei boli, fiind ulterior incinerati si ingropati in perimetrul fermei. Unitatea, care saptamana trecuta a obtinut autorizatie integrata de mediu, are in total 60.000 de pui.

Autoritatile sanitar-veterinare au impus masurile de carantina, pentru a fi evitata raspandirea bolii si la celelalte hale ale fermei, precum si la o alta unitate de pasari, din apropiere apartinand SC „Transavia” SA.

„Avia”, societate al carei mandatar este omul de afaceri Franti Itul, arestat de doua ori in ultimii cinci ani, sub diverse acuzatii, de la evaziune fiscala si spalare de bani, pana la contrabanda cu tigari si cafea, este unitatea care a functionat pana nu demult sub denumirea SC „Itul” SRL.

Asociatul unic al SC „Avia” SRL este Maria Cosconea, una dintre angajatele lui Franti Itul, iar administrator a fost desemnat Sabin Socaciu.

Potrivit sefului DSV, cauza cea mai probabila a aparitiei bolii a fost depasirea numarului de vaccinari, in conditiile in care specialistii recomanda doar trei astfel de vaccinari, in loc de patru, cate s-au facut la ferma in cauza. Conducerea institutiei a mentionat ca inca de saptamana trecuta, printre primele masuri, s-a dispus interzicerea scoaterii pasarilor din ferma.

Pe de alta parte, Comitetul Antiepizootic Alba Iulia a interzis, luni, in urma aparitiei acestui focar, organizarea unor expozitii de pasari, circulatia acestora in afara gospodariilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro