Sari direct la conținut

Care ar fi randamentul bursier care ar face rentabilă investiția pe credit la bursă

HotNews.ro
Care ar fi randamentul bursier care ar face rentabilă investiția pe credit la bursă

Suntem în 2007. Sorin tocmai își schimbase locul de muncă. Câștiga relativ bine la cei 40 de ani ai lui, dar tot își dorea ceva mai mult. Toate ziarele scriau despre cum crește bursa și cum te poți îmbogăți cu bani relativ puțini. Așa că a riscat. Numai că a făcut-o pe banii altora, împrumutându-se la bancă pentru a investi pe bursă. La finalul anului, a avut un mic plus, dar apoi a venit criza. A sperat că acțiunile își vor reveni. Mirajele rar devin însă realitate. În 2009, a decis să vândă tot, rămânând doar cu creditul. Sorin n-a făcut decât să confirme zicala cu socoteala de-acasă și cea din târg. El n-a făcut atunci multe calcule. HotNews.ro le reface pentru el și pentru toți cei care au intenții similare. Care ar fi randamentul bursier care ar face rentabilă investiția pe credit la bursă?

Investiția minimă pentru deschiderea unui cont de tranzacționare pe piața de capital la unii dintre brokeri este de 10.000 de lei, sumă cu care poți începe să achiziționezi instrumente financiare. Presupunem că o persoană ia un credit de nevoi personale în suma menționată, pe cinci ani, la o dobândă de 7%, în care va avea o rată lunară de 200 de lei, iar în final va trebui să restituie băncii peste 12.800 lei.

Practic, în fiecare an acest investitor va trebui să restituie băncii 2.400 lei, de unde rezultă că vorbim despre 24% din sumă. Cu alte cuvinte, ca să iasă „pe zero” ar trebui să câștige anual acești bani. Ce este peste, reprezintă profitul. Aici nu am luat în considerare inflația. Sunt foarte puține persoane pe piața de capital care reușesc să obțină un randament așa de mare, calculând veniturile din tranzacții împreună cu dividendele.

Mai mult, pentru a reuși să obții astfel de randamente, trebuie să dedici timp studierii pieței, să știi analiză tehnică și să te informezi în fiecare zi.

Dacă ne uităm la randamentul dividendelor de pe piața principală, pe anul trecut, cu excepția Alumil Rom Industry, care a avut 26%, restul s-au aflat mult mai jos. Dividende bune au mai acordat companiile Romgaz (randament al dividendelor de 14%), Alro (13%), Transgaz (12%), BRD (10%), Conpet (8%).

Cum spun analiștii, aceste câștiguri nu reprezintă o garanție pentru viitor. Adică, există posibilitatea ca anumite evenimente cu impact asupra economiei să reducă din aceste sume în anul următor. Nefiind câștiguri constante la același nivel, balanța ar putea înclina în direcția opusă.

Specialiștii recomandă ca investițiile să nu se facă pe o singură companie, ci a avea un coș diversificat. Există, bineînțeles, și riscul ca piața să scadă, iar valoarea portofoliului să se diminueze. În acest caz, mulți așteaptă ca piața să își revină, dar alții preferă să vândă în pierdere, mizând pe o scădere mai mare, moment în care cumpără când a atins minimul așteptat.

Cu alte cuvinte, investițiile persoanelor fizice prin împrumut de la bancă nu sunt rentabile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro