Sari direct la conținut

Care este soarta autostrazii Transilvania, de la granita cu Ungaria si pana aproape de Cluj – Napoca: Un lot aproape de reziliere, altul pregatit pentru licitarea lucrarilor in 2017

HotNews.ro
Viaductul de langa Suplacu de Barcau, Foto: Captura YouTube
Viaductul de langa Suplacu de Barcau, Foto: Captura YouTube

Cei circa 64 de kilometri dintre Bors si Suplacu de Barcau, deja realizati pe jumatate inca de pe vremea Bechtel, risca sa ramana fara constructor.

De acolo si pana aproape de Cluj Napoca, autostrada Transilvania mai are un tronson ce inca nu a fost contractat si un lot pe care va trebui construit un tunel de autostrada. Licitatia pentru executia acestor noi lucrari ar urma sa fie lansata la inceputul anului viitor.

In acelasi timp, pe circa 17 km intre Mihaiesti si Nadaselu lucrarile sunt contractate si au verde la executie, iar intre Nadaselu si Gilau constructorul va termina executia in 2016, dar lotul nu va putea fi deschis circulatiei pentru ca lipseste un pod conector.

A3 Bors – Suplacu de Barcau

In urma cu o saptamana Ministerul Transporturilor ameninta ca va rezilia contractul incheiat cu asocierea Corsan-Corviam pentru proiectarea si executia celor 64 de km din Autostrada A3 intre Bors si Suplacu de Barcau. Desi autostrada a fost realizata aproape pe jumatate inca din vremea Bechtel, iar noul contract a fost semnat inca din mai 2015, nici pana azi nu a fost demarat santierul in teren.

„La inceputul anului oarecum situatia era similara. Am simtit ca aceasta asociere are capacitatea sa inceapa lucrul si sa faca lucrari in zona. Am avut nenumarate intalniri cu ei. Intodeauna mi-au promis ca la 1 mai, in 15 iunie, in 15 iulie, in septembrie… Chiar am ajuns in septembrie si nu s-a realizat mare lucru acolo, lasand la o parte proiectarea. Orice santier incepe cu o organizare de santier, de la toalete, racorduri electrice, birouri, baraci, statii de betoane, staii de asfalt si asa mai departe. Ultimul termen pe care l-am inaintat este 16 septembrie. Daca acolo nu se intampla ceva serios vom rezilia cu siguranta”, a explicat intr-un interviu pentru HotNews.ro directorul CNADNR, Catalin Homor.

Tronsonul A3 Suplacu de Barcau – Bors a fost contractat in mai 2015 catre asocierea Asocierea Corsan – Corviam Construccion – SA & SC Consinit SRL & SC Road Consulting & Design Solution SRL & SC Via Design SRL pentru circa 701 milioane de lei (fara TVA).

A3 Suplacu de Barcau – Mihaiesti (77km) si tunelul de la Meses

Mai departe, de la Suplacu de Barcau pana spre Cluj – Napoca, Compania de Autostrazi are in plan sa contracteze executia tronsonului pana la Mihaiesti, circa 77 de kilometri la care in momentul de fata se lucreaza la proiectare.

„Lotul Suplacu de Barcau – Mihaiesti a avut o revizuire a Studiului de Fezabilitate. Sunt ceva observatii din partea CNADNR. Urmeaza partea de proiect tehnic. Suntem in discutii cu IPTANA sa vedem cum putem trece la urmatorul pas, urmand ca in februarie-martie sa scoate la licitatie pe Fidic Rosu [n.r. executia lucrarilor]”, a explicat Catalin Homor.

Chiar si asa, pe unul din sectoarele de mijloc al acestui lot exista o lucrare separata, un tunel lung de circa 2,4 kilometri a carui proiectare este realizata separat.

„Tronsonul este impartit in cinci sectoare. Vom scoate la licitatie pentru loturile 1,2,4 si 5. Sectorul 3 unde exista tunelul de la Meses va fi scos separat la executie. Pentru tunelul de la Meses avem un contract si ni s-au prezentat trei variante de tunel. Am avut observatii si este in revizuire, in implementarea observatiilor. Estimam ca in luna mai vom lansa licitatia pentru executie. Nu va exista un decalaj intre loturi pentru ca fiecare lot are noduri de intrare si descarcare”, a mai spus Homor.

A3 Mihaiesti – Nadaselu si „ciotul” de langa Cluj-Napoca ce va fi gata anul acesta, dar nu va putea fi folosit

In continuare pe traseul A3 Transilvania, lotul Nadaselu – Mihaiesti, lung de circa 17 km, are constructor contractat din luna mai pentru circa 446 miliaone de lei (fara TVA). Directorul de la drumuri spera ca pe acel lot sa inceapa primele lucrari inca din acest an.

Bucata Mihaiesti – Nadaselu, circa 8,7 kilometri, este in plina faza de constructie si are toate sansele sa fie finalizata pana la sfarsitul anului. Cu toate acestea, acest nou tronson de autostrada nu va putea fi dat spre folosinta pentru ca inca nu este finalizat podul peste Somes care ar uni tronsonul de restul autostrazii A3 de la Gilau la Campia Turzii.

„Nu vor putea fi utilizati [n.r. cei 8,7 km], intr-adevar, o perioada de timp. Lipseste acest pod. Daca ne-am fi grabit am fi scos la licitatie iar o documentatie slaba, iar, probabil, am fi avut contestatii si am fi anulat licitatia”, a precizat Homor.

Seful CNADNR, Catalin Homor, a declarat ca licitatia pentru finalizarea podului peste Somes va fi publicata in SEAP in luna septembrie.

„E trimisa la Agentia pentru Achizitii Publice. Probabil in cel mult o saptamana, o saptamana jumatate va fi in SEAP”, a declarat pentru HotNews.ro directorul Companiei de Autostrazi, Catalin Homor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro