Sari direct la conținut

Carmen Bejan va participa la inmormantarea fiicei sale

HotNews.ro

Conducerea Penitenciarului Arad a decis, miercuri, ca fosta studenta la Medicina care a fost condamnata pentru ca a participat la uciderea si transarea unui barbat, Carmen Satran (Bejan), sa fie escortata la inmormantarea fiicei sale, la Pecica, decizia fiind luata „din motive umanitare”, relateaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, miercuri, de Penitenciarul de Maxima Siguranta Arad, „din motive umanitare, Administratia Nationala a Penitenciarelor, de comun acord cu administratia Penitenciarului din Arad, a luat hotararea escortarii lui Carmen Satran, pentru a participa la ceremonia de inhumare a fiicei sale”.

Potrivit sursei citate, cererea lui Carmen Satran a fost formulata in 11 iunie, prin intermediul avocatului, „fiind solicitata acordarea unei recompense cu permisiunea de iesire din penitenciar, cu durata de o zi”.

La nivelul penitenciarului a fost intrunita, marti, o comisie care a respins cererea formulata de Carmen Satran.

„Permisiunea de iesire din locul de detinere (…) poate fi acordata numai persoanelor private de libertate care au avut o conduita constant pozitiva si prezinta suficienta incredere ca nu mai comit alte infractiuni”, se arata in motivarea refuzului cererii.

Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, a declarat, miercuri, ca cererea lui Carmen Satran nu a fost aprobata pentru ca se solicita „invoirea pentru 24 de ore”, ceea ce este total diferit fata de iesirea sub escorta care a fost aprobata din motive umanitare, fiind vorba de inhumarea propriului copil”.

Magold a afirmat ca nu a fost depusa o alta cerere, dar ca decizia a fost luata in baza cererii initiale.

Inmormantarea copilului sotilor Satran va avea loc joi, de la ora 16.00, in Pecica.

Fosta studenta la Medicina care a fost condamnata pentru ca a participat la uciderea si transarea unui barbat, Carmen Satran (Bejan), a cerut sa participe la inmormantarea copilului sau, la Pecica, insa conducerea Penitenciarului din Arad ii refuzase cererea.

Potrivit reprezentantilor Penitenciarului de Maxima Siguranta Arad, Carmen Satran (Bejan) a revenit saptamana trecuta in Penitenciarul din Arad, deocamdata fiind cazata la infirmerie, unde este sub supraveghere medicala.

Fosta studenta la Medicina a fost adusa la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti in noaptea de 22 spre 22 mai. Ea a nascut la scurt timp dupa ce a fost adusa la spital, insa copilul a decedat din cauza unor malformatii.

Copilul nascut de Carmen Bejan a fost o fetita care avea malformatii la plamani si la inima si care a supravietuit doar o ora dupa venirea pe lume.

Medicii legisti de la Institutul National „Mina Minovici” din Capitala au declarat ca bebelusul avea anomalii congenitale incompatibile cu viata.

Carmen Bejan s-a casatorit, in 11 aprilie, in Penitenciarul Arad, cu fostul detinut Claudiu Satran, tatal copilului.

In 9 aprilie, instanta respinsese definitiv solicitarea acesteia de a naste in libertate si de a-si ingriji copilul pe o perioada de un an.

In vara anului 2009, cadavrul transat al unui barbat a fost gasit intr-o masina aflata in fata unui camin studentesc din Timisoara. Sergiu Florea si Carmen Bejan, pe atunci in varsta de 20 de ani, si studenti la Universitatea de Medicina din Timisoara, au fost arestati in 2 august 2009.

Sergiu Florea si Carmen Bejan au fost trimisi in judecata, in luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav si profanare de morminte, ultima incadrare facand referire la faptul ca cei doi l-au transat pe barbatul pe care l-au ucis. In iunie 2011, instanta suprema i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan si Sergiu Florea la 20 de ani de inchisoare cu executare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro