Carmen Sandulescu a cumparat actiuni Impact de 213.000 de euro
„Eu consider ca pretul din piata al titlurilor Impact este unul bun, drept pentru care am profitat de aceasta ocazie pentru a achizitiona actiuni”, a declarat Carmen Sandulescu. Ea este unul din actionarii importanti ai companiei, cu o detinere de circa 11,3% din titlurile Impact.
Sandulescu a mai precizat ca va participa la majorarea de capital a Impact in cota pe care o are la dispozitie. Pentru a subscrie intreg pachetul de actiuni la care are dreptul prin majorarea capitalului, Carmen Sandulescu trebuie sa vina cu un aport de 8,4 mil. euro (27,9 mil. lei) in societate.
Contactat ieri de ZF, Ioan Popp, directorul general si principalul actionar al Impact, nu a dorit sa comenteze pe seama participarii lui la majorarea derulata de companie.
Actionarii Impact au decis luna trecuta sa majoreze capitalul social al companiei cu 23,5 mil. lei (7 mil. euro), prin aport al actionarilor la valoarea de 1,05 lei/actiune. Compania doreste astfel sa atraga 246,7 mil. lei (circa 75 mil. euro) in urma acestei operatiuni, care a se va incheia pe data de 25 septembrie.
Banii stransi in urma majorarii ar urma sa fie folositi in principal pentru finantarea celor mai mari proiecte ale dezvoltatorului, Greenfield si Dealul Lomb, respectiv achizitia de terenuri de mari suprafete in vederea unor proiecte viitoare.
La jumatatea lunii iulie, un alt administrator al companiei, Romulus Postelnicu, a vandut un pachet de actiuni Impact la pretul de 1,34 lei/actiune, pe care a incasat circa 320.000 de euro.
Un articol de Adrian Cojocar