Caru' cu vedete: Cătălin Botezatu a fost internat de urgență în spital; Ce şi-a făcut la faţă Brigitte Macron? Surprinsă cu mâna luxată, după ce s-a rejuvenat facial
Cătălin Botezatu a fost internat de urgență în spital. Care e starea de sănătate a creatorului de modă. „Înainte de a pleca, am avut o intervenție chirurgicală la apendice. Am plecat, iar acum când m-am întors, am avut o căzătură la filmări și mi s-a umflat cotul. Am făcut o gâlmă enormă și a trebuit să fac… Bine, m-am dus pentru un control de rutină și a trebuit să fac și operația asta. Control, control și m-a internat. Da, acum mă simt ok. Nu există vreun risc. N-am nicio restricție. Am avut acum o lună, de regim. Acum, tot răul spre bine’, a spus Cătălin Botezatu, potrivit Viva.
Channing Tatum: Femeile îl plăteau ca să-l atingă! Totul despre trecutul actorului care a fost un stripper de succes. Din stripper a ajuns unul dintre actorii hollywoodieni cel mai bine plătiţi, cu peste 96 de milioane încasări anul trecut. Şi… un sculptor de ocazie, care se lasă inspirat de Auguste Rodin. „Niciodată nu m-am considerat un tip foarte deştept, dintr-o grămadă de motive“, spune el. „Faptul că nu m-am descurcat la început la şcoală m-a afectat. Eşti pus deoparte la ore lângă copiii cu autism şi sindromul Down, aşa că te uiţi în jur şi spui: «OK, şi eu sunt la fel», a declarat Channing conform Ok Magazine.
5 trucuri de machiaj de la care Meghan Markle nu se abate niciodată. În toate fotografiile, pistruii lui Meghan Markle sunt cât se poate de vizibili. De altfel, actrița povestea că alege întotdeauna un fond de ten cu acoperire ușoară spre medie, pentru că nu vrea să își ascundă pistruii. Un fond de ten bun îți va uniformiza culoarea tenului, îți va micșora optic porii și îi va da chipului tău un aspect fresh. Pentru a ascunde micile imperfecțiuni poți folosi un concealer, astfel încât să nu îți încarci foarte tare tenul, iar aspectul lui să rămână cât mai proaspăt, scrie Click.
Ce şi-a făcut la faţă Brigitte Macron? Surprinsă cu mâna luxată, după ce s-a rejuvenat facial. Din câte se pare, Brigitte Macron s-a rejuvenat facial şi a avut nevoie de două zile de recuperare, ambele petrecute la Versailles, după cum notează cei de la Daily Mail, care adaugă că, pentru operaţie soţia preşedintelui Franţei a avut nevoie de anestezie totală. Pe lângă operaţia de la faţă, Prima Doamnă a Franţei a surprins şi prin faptul că avea mâna bandajată, însă presa internaţională nu a putut afla ce s-a întâmplat cu Brigitte Macron şi cum s-a rănit aceasta, relatează Ok magazine.
Florin Piersic: „Mor de râs când mulți îmi spun că m-am păstrat mereu tânăr, de parcă aș fi un produs la conservă”. Renumitul actor Florin Piersic este plin de viață la vârsta de 83 de ani. Întrebat ce face pentru a fi într-o formă fizică cât mai bună, acesta a răspuns: „Dacă înţeleg eu bine, vreţi să aflaţi dacă deţin vreun secret al tinereţii veşnice. Dacă aş şti, dacă l-aş cunoaşte, vi l-aş spune şi atunci n-ar mai fi… secret. Eu încă mai cred, continui să cred în Moş Crăciun, aducător de daruri, în zânele fermecătoare şi bune. Vrăjeala asta, chestia asta, cu tinereţea veşnică – îmi pare rău că trebuie să o spun, poate ajunge… un blestem”, scrie Libertatea.