Sari direct la conținut

​Caru' cu vedete: Cum era, de fapt, Salomé (Edith Gonzalez) dincolo de telenovele; Smiley, gest impresionant pentru un copil de 13 ani: ”S-a emoționat foarte tare”

HotNews.ro
Vedete, Foto: Colaj foto
Vedete, Foto: Colaj foto

​Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare la notar. Actorii Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol s-au separat după 12 ani de mariaj. Cei doi, care au o fetiță pe nume Ruxi, nu mai locuiesc împreună de câteva luni. „El s-a mutat înainte de Crăciun într-un apartament al părinţilor lui, iar ea a tot încercat să rezolve criza din mariajul lor. Timp de două luni, Ioana, Papi şi Ruxandra s-au întâlnit la restaurant pentru a discuta pe teren neutru, fără nervi, însă el a rămas la ideea lui că vrea să fie liber şi să-şi trăiască viaţa. Probabil traversează o criză existenţială tipică bărbaţilor trecuţi de 40 de ani”, au declarat surse apropiate familiei conform Libertatea.

Cum era, de fapt, Edith Gonzalez dincolo de telenovele. „Adora bisericile ortodoxe. Una care i-a plăcut foarte mult, în Bucureşti, a fost biserica Sf. Anton, în care am intrat şi s-a rugat. La iesire, o femeie în vârstă, care nu ştia cine este Edith, ne-a oferit 2 buchete de liliac. I s-a luminat faţa şi a ţinut moţiş să ia cu ea aceste flori în avion”, a declarat Ines Turturică pentru Click. Actrița Edith Gonzalez a murit joi, 13 iunie, la doar 54 de ani, în urma unei boli necruțătoare, cancerul ovarian.

Smiley, gest impresionant pentru un copil de 13 ani: ”S-a emoționat foarte tare”. Smiley a mers în vizita la o scoală din București, în timpul orelor de curs, pentru a-i ura La mulți ani’ lui Emanuel, un băiețel care a împlinit 13 ani și care este izolat constant de către colegii de clasa. Emi, așa cum îi spune mama lui, este una dintre victimele bullying-ului și este izolat pentru că e diferit, are ADHD și probleme de vedere, ceea ce face că el să se descurce mai greu la scoală. Copiii cred că e favorizat de profesori pentru că are programa adaptată și îl resping, potrivit Viva.

Oana Zăvoranu se simte norocoasă cu un aşa soţ! „Este unul la un milion. Voi știți doar 10% din câte a păţit cu mine”. „Dacă mi-ar fi zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă, şi îmi intra pe geam. Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste. Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie. A fost foarte perseverent. Voi ştiţi doar 10% din lucrurile pe care i le-am făcut”, a spus Oana conform SpyNews.

Andreea Marin și-a cumpărat mobilă de bucătărie la preț de apartament. Cât costă și cum arată. Relația dintre Andreea Marin și diplomatul Adrian Brâncoveanu se consolidează de la o zi la alta. Aceștia au ajuns în punctul în care au început să investească masiv în casa în care locuiesc. Și nu s-au uitat deloc la bani pentru asta. De data aceasta „Zâna” a făcut îmbunătățiri în bucătărie și a schimbat mobilierul cu unul de la o firmă celebră în lume, al cărui cost e de 70.000 de euro, scrie Cancan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro