Caru' cu vedete: George Lucas, cel mai bine platit regizor; Janet Jackson s-a despartit de iubit; Elena Basescu de la Strasbourg la Bamboo; 50 Cent isi vinde casa; Leonardo DiCaprio este biciclist convins
George Lucas, cel mai bine platit regizor Producatorul seriei de filme „Star Wars”, George Lucas, este cel mai bine platit realizator de filme de la Hollywood, informeaza postul BBC. Acesta a castigat din iunie 2008 pana in iunie anul acesta un total de 170 de milioane de dolari, ceea ce-l plaseaza pe primul loc in topul celor mai bine platiti barbati de la Hollywood. Este urmat indeaproape de regizorul Steven Spielberg, care a castigat in aceeasi perioada un total de 150 de milioane de dolari, iar pe locul trei il gasim pe Jerry Bruckheimer, producatorul filmelor „Pirates of the Caribbean” si al serialului „C.S.I.”, cu castiguri de 100 de milioane de dolari inregistrate in ultimul an, informeaza Libertatea.
Imagini in premiera cu Michael Jackson Postul de televiziune britanic ITV va realiza un documentar despre Michael Jackson, in care vor fi prezentate imagini in premiera cu starul pop, aflate in prezent in arhiva personala a prietenului regretatului cåntaret, Uri Geller. Documentarul, intitulat „My Friend Michael Jackson: Uri’s Story“, prezinta imagini cu Michael Jackson in timpul unei sesiuni de cumparaturi la miezul noptii la magazinul Harrods din Londra, o vizita la Exeter Football Club din Marea Britanie, dar si scene din timpul ceremoniei de reinnoire a juramintelor de nunta ale lui Geller cu sotia sa, Hannah, din 2001, in cadrul careia Jackson a fost cavaler, scrie Curentul.
Janet Jackson, sora regretatului Michael Jackson, si iubitul ei, producatorul Jermaine Dupri, s-au despartit, motivul rupturii fiind ca artista se simtea sufocata de acesta. „Nu ar trebui sa combini afacerile cu placerea. Janet simte ca vietile lor sunt prea legate si ca ar trebui sa tina lucrurile separate”, a declarat, pentru Us Weekly, un prieten comun al cuplului. „Isi duceau vietile in directii diferite de ceva vreme”, a precizat o alta sursa apropiata celor doi. Totodata, se speculeaza ca Janet Jackson – a carei relatie cu Dupri a inceput in 2002 – s-a saturat de personalitatea dezinvolta a producatorului, informeaza Gardianul.
La doar cateva ore dupa ce a revenit de la Strasbourg, Elena Basescu si-a facut bagajele din nou si a plecat la Mamaia, impreuna cu un grup de prieteni. Fata cea mica a presedintelui si-a facut aparitia in clubul ei de suflet, Bamboo, vineri seara, la concertul sustinut de Flo Rida, unde a dansat si s-a distrat alaturi de amicii ei. Imbracata in rosu, purtand incaltaminte cu toc inalt in stilul deja consacrat si flancata de SPP-isti, Elena a dansat si s-a distrat pana spre dimineata, impreuna cu Delia Matache si cu Florin Moldoveanu, aflati si ei in grupul petrecaretilor, scrie Libertatea.
Caldura toropitoare, dar si petrecerile nocturne au adunat toate vedetele la malul marii. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Laurette, care l-a dat repede uitarii pe iubitul sau italian si s-a refugiat in bratele lui Mihai, un tanar posesor al unui Audi Q7, in valoare de peste 70.000 de euro. Cei doi au iesit in acest weekend pe plaja hotelului „Iaki” din Mamaia, unde nu s-au sfiit sa dea frau liber sentimentelor, sarutandu-se pasional in repetate randuri. Imbracata intr-un costum de baie alb, fata de ciocolata a facut furori in randul persoanelor de sex masculin, formele sale apetisante atragand privirile tuturor, scrie Click.
Starul Hip Hop 50 Cent a facut o reducere de 8 milioane de dolari pentru cei care vor sa cumpere casa pe care o detine in Hartford, Conneticut. Casa, care are 19 dormitoare si 37 de bai, a fost scoasa la vanzare prima data acum doi ani la pretul de 18 milioane de dolari. Apoi pretul a scazut la 14 milioane, pentru ca recent oferta de vanzare sa ajunga la 10 milioane de dolari. 50 Cent spune ca este obosit de faptul ca trebuie sa faca 2 ore de acasa pana la New York, si ca oricum isi doreste un camin mai modest, scrie Click.
Considerata, pe buna dreptate, una dintre cele mai atragatoare femei din Spania si nu numai, Elsa Pataki, de 32 de ani, a reusit sa-l prinda in mreje pe unul dintre cei mai sexy barbati din showbizul international, actorul francez Olivier Martinez, nimeni altul decat fostul partener de viata al cantaretei australiene Kylie Minogue. Pataki, care are radacini romanesti, mama ei fiind publicista ungaro-romana Cristina Pataki Medianu, a fost surprinsa saptamana trecuta la bratul noului ei iubit pe aeroportul din Paris, unde, conform unor surse din anturajul cuplului, cei doi isi cauta apartament pentru a se muta impreuna. In ultima vreme Elsa si Olivier au fost vazuti tot mai des impreuna, desi amandoi au refuzat sa confirme sau sa infirme faptul ca au o relatie amoroasa, scrie Cancan.
Actorul american Leonardo DiCaprio a reusit sa trezeasca simpatia organizatiilor ecologice dupa ce a fost surprins saptamana trecuta de paparazzi ruland pe bicicleta in Londra. Actorul este un fan inrait al acestui mijloc de transport, considerandu-l ideal pentru salvarea planetei. DiCaprio se afla in Londra cu prilejul filmarilor la ultima sa ecranizare “Interceptia”, scrie Click.